Political correctness/ politically correct – sensul şi originea expresiei. Opinii contemporane despre “Political correctness”

Political correctness/ politically correct (prescurtat “PC”) este o expresie englezească, internaţionalizată (care a pătruns în multe limbi, în forma englezească sau tradusă) şi care înseamnă “corectitudine politică” (Political correctness), în varianta cu valoare substantivală, sau “corect politic”/”corect din punct de vedere politic” (politically correct), în varianta adjectivală.

Corectitudinea politică (Political correctness) se referă la faptul că oamenii ar trebui să aibă grijă să nu acţioneze, să nu aibă atitudini şi, mai ales, să nu se exprime într-un fel care ar putea să ofenseze, să marginalizeze, să excludă o anume categorie de persoane dezavantajate social sau discriminate pe motiv de etnie, religie, sex, dizabilităţi, vârstă, clasă socială etc.

Limbajul politic corect (politically correct) face apel, în mare măsură, la eufemisme (din grecescul euphemos – “vorbă bună”, “de bun augur”), perifraze, cuvinte, expresii care au o semnificaţie de bază neutră sau pozitivă, care atenuează mesajul, înlocuindu-se ceea ce este supărător, ofensator, negativ şi doar sugerându-se ceea ce se evită să se spună direct.

Istoria expresiei “Political correctness”

Deşi expresia “Political correctness” a dobândit popularitate în ultimele decenii, aceasta s-a folosit încă din secolul al XVIII-lea, când a apărut într-o Hotărâre a Curţii Supreme americane, şi s-a utilizat si în secolele următoare, dar pentru a sublinia că ceva era “corect conform normelor de drept”. Ulterior, în Europa, în perioada leninismului, conceptul se folosea pentru a desemna pe cineva care aplica linia partidului cu multă fermitate, iar mai târziu pentru a-i ironiza pe cei care exagerau în susţinerea liniei partidului.

Conceptul a fost definit, teoretic, cu sensul pe care îl are şi astăzi, de către reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt, scoală de teorie şi filosofie socială, care i-a avut în frunte pe filosofii Theodor Adorno şi Herbert Marcuse. Aceştia au explicat conceptul de “corectitudine politică” pe baza a două idei fundamentale: 1. folosirea unor termeni jignitori despre anumite categorii sociale (de exemplu, “ţigani”, în loc de “romi”, “orbi”, în loc de nevăzători” etc.) perpetuează o situaţie de discriminare şi 2. inlocuirea acestor termeni cu alţii, neutri, reduce discriminarea, promovând buna înţelegere.

Unii consideră însă că insistenţa, în limbajul actual, asupra necesităţii unui discurs “politically correct” ar fi, în realitate, un mod de a distrage atenţia de la dezbaterea de fond privind discriminarea şi tratamentul inegal al oamenilor, un fel de mascare a unor realităţi, în numele unei aparenţe favorabile şi care nu ar ajuta la rezolvarea, în fapt, a problemelor.

Câteva exemple de „politically correct”

• Pornind de la conceptul de “Political correctness”, Parlamentul European, de exemplu, a făcut o propunere prin care să se interzică titlurile în limba engleză care indică starea civilă – “Miss” și “Mrs” (“domnișoară” şi “doamnă”) – în favoarea celui de-al doilea, mai mult, a propus si un “Cod al bunelor maniere”, in care sa fie inlocuiti toti termenii care ar leza in vreun fel anumite categorii.
• Postul de televiziune BBC a renunţat la folosirea termenilor Before Christ (BC) și Anno Domini (AD), înlocuindu-i cu “Before Common Era”/ “Common Era” (înaintea erei noastre / era noastră), pentru a nu-i leza pe cei de altă religie decât cea creştină.
• În SUA, încă din secolul trecut, pentru a nu ofensa populaţia de culoare, s-a instituit termenul “caucasian”, pentru persoanele din rasa albă/ europoidă şi “african-american”, pentru cei de culoare, mulţi dintre acestia fiind descendenţi ai sclavilor aduşi din Africa, iar un indian este numit “nativ american”.

• În “Journal of Animal Ethics”, la cererea oamenilor de ştiinţă, termenul “pet” (animal favorit), considerat a fi peiorativ, a fost înlocuit cu “companion animal” (animal de companie)
• Multe companii internaţionale de comerţ au eliminat orice simbol religios de pe ambalajele produselor specifice anumitor regiuni/ ţări.
• O actriţă de la Hollywood a mărturisit că îi interzice fiicei sale să se uite la desenele animate cu “Cenuşăreasa”, din pricina mesajului inacceptabil, spune aceasta, că o fată săracă trebuie să aştepte “pe cineva bogat ca să o salveze”.
• În numele “politically correct”, limbajul contemporan, cel puţin la nivel oficial, tinde să elimine toate exprimările care ar putea fi interpretate cu anumite conotaţii negative. Astfel, “creşterea preţurilor” se numeşte “reajustare” (deşi “scăderea preţurilor” rămâne o “scădere”), “concedierile” sunt “măsuri de ajustare a forţei de muncă”, victimele unei confruntări militare sunt numite “daune colaterale”, comunităţile de homosexuali, lesbiene sunt numite prin acronimul “LGBT” etc.

Opinii contemporane despre “ Political correctness”

Există, în epoca actuală, opinii pro şi contra “corectitudinii politice”. Un cunoscut filosof contemporam, de pildă, Jacques Derrida, consideră că principiul “corectitudinii politice” este binevenit, deoarece creează un cadru adecvat pentru afirmarea unor principii etice şi cei care i se opun nu fac altceva decât să se opună unei cauze juste.

Alţii cred că, dimpotrivă, “corectitudinea politică” este o ipocrizie, deoarece simpla înlocuire a unor cuvinte cu altele mai “blânde” nu va îmbunătăţi o situaţie reală, faptică. În acest sens, scriitorul francez Pascal Bruckner sublinia că “Political correctness” este, de fapt, “o negare a realităţii”.

Într-o carte intitulată “A Study Of Our Decline” (Un studiu al declinului nostru), filosoful englez Philip Atkinson insistă asupra ideii că cei care susţin vehement necesitatea “corectitudinii politice” le impun oamenilor, de fapt, să se comporte automat, mimetic, pentru a le face pe plac tuturor, orice exprimare liberă fiind “băgată în cămaşă de forţă”.

Matei Visniec, scriitorul român stabilit în Franţa de peste 30 de ani, un nume de referinţă în literatura contemporană, observa, într-un articol, că: “Ceea ce era iniţial o presiune asupra limbajului a devenit o presiune asupra gândirii, o formă de cenzură şi de autocenzură, o totală amputare a spiritului critic”, “o nouă dictatură”, că “Norme de comportament din ce în ce mai aberante sunt decretate în numele unei noi viziuni privind egalitarismul şi toleranţa”.

Este o realitate, la momentul actual, că “Political correctness” câştigă tot mai mult teren. Formula este invocată cu fervoare, în mass-media, în discursul public, în mediile culturale şi politice. Rămâne la latitudinea fiecăruia să mediteze şi să înţeleagă dacă ceea ce a fost iniţial o tentativă de “îmblânzire” a limbajului a devenit sau nu astăzi o formă de cenzură, o modalitate de amputare a spiritului critic, un fel de a justifica, uneori, decizii aberante sau, aşa cum spunea acelaşi Matei Visniec, “o formă de spălare a creierelor mai subtilă şi mai perfidă decât ideologia comunistă”.