Era al treilea an în care pașii m-au purtat pe drumurile spre Polovragi. De fiecare dată am fost aici vara, când căpșunile mă îmbiau din poarta mănăstirii, trimițându-mă cu gândul la păcate. Gastronomice, evident. Dar într-un loc ca acesta, parcă nici căpșunile nu mai au savoarea lor, ci o aromă amestecată de dulceață amestecată cu mir și smirnă…un fel de sacralitate ce-ți inundă simțurile.

 Ridicată de mâna omului…

Manastirea Polovragi

 Mănăstirea Polovragi, situată la nord de Târgu- Jiu este, încă de acum câteva sute bune de ani, inima ortodoxă a Olteniei. Cel puțin așa este considerată de miile de pelerini care îi trec pragul în fiecare an. Strajuită de ziduri groase, mai ceva ca o cetate medievală, mănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, reprezintă pentru cei încă în cautarea spiritualității un hotar așezat parcă între două lumi. Aici, fiecare trebuie să umble cu băgare de seamă. Pentru că drumul te aduce într-unul dintre locurile sfinte ale străbunilor, dar și al primilor pustnici creștini, refugiați în cele peste 80 de grote din apropierea ei. E un drum inițiatic, un drum ce te transformă pe măsură ce pășești și îți trezește simțurile, făcându-ți sufletul să se întoarcă pe urmele celor de dinainte, de parcă ar căuta cumva, recunoașterea lor…

Manastirea Polovragi

 Dacă tot am ajuns până aici și, după cum știi, ador locurile încărcate de istorie, mi-am îndreptat ochii imediat către panoul amplasat la intrare. Așa am aflat că…biserica de la Polovragi, refacută de Constantin Brâncoveanu este ridicată pe vatra unui vechi locaș de cult ce datează încă din 1504-1505. Rădăcinile ei însă se pierd în negura vremii, dar din moși – strămoși se știe că aici a fost mereu vatră de rugăciune și plecare a genunchilor. Cu toate acestea, prima atestare documentară este din 6 iulie 1648, ca și ctitorie a lui Matei Basarab. Iar în 1693 este trecută drept metoc al mănăstirii Hurezi, de către domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Și cum marele Brâncoveanu era un împătimit al arhitecturii, pe care a adus-o de altfel și la un apogeu artistic, și la mănăstirea Polovragi și-a lăsat amprenta negreșit. Însă, în ceea ce privește construcția ei inițială din timpul lui Radu cel Mare ce către cei doi fii ai boierului Danciu Zamora, zidirea este în stil bizantin, având formă trilobată, cu abside laterale. Turla este de formă poligonală, cu firide largi, ornamentate în partea superioară și acoperită cu tablă, la fel ca și biserica. Naosul și pronaosul sunt spațioase, având practic aceeași mărime. Catapeteasma executată din lemn de tei, reprezintă o adevarată capodoperă a vechii sculpturi românești, având o bogată ornamentație cu împletituri florale. Pridvorul, realizat în stil brâncovenesc este spațios, deschis și susținut de opt coloane din piatră. Pictura bizantină, executată în frescă a fost realizată tot în timpul lui Constantin Brâncoveanu între 1698-1705 (unele surse indică anii 1703-1712), de către meșterii Andrei Constantinos, Gheorghe Istrate și Ranite, pictori ieșiți din școala de arte care funcționa la Hurezi.

DSCF6733

 Revenind la Brâncoveanu, considerat unul dintre cei trei ctitori ai mănăstirii am aflat că acesta a răscumpărat biserica și întreg domeniul mănăstirii de la Patriarhul Ierusalimului de la acea vreme, cu trei pungi de galbeni! Și asta pentru că, cel puțin în acele vremuri, credința făcea parte din viața oamenilor, determinându-i să-și cinstească bogățiile! Și, pentru că erau timpuri tulburi, cu cotropitori care oricând îți băteau la ușă, biserica a fost înconjurată de ziduri groase, ca de cetate, să-i stea ei pavăză împotriva turcilor. Același fel de construcție o întâlnim și la o altă ctitorie brâncovenească, Hurezi, despre care am povestit deunăzi, aici!

 Minuni, tăceri și virtuți

 Și dacă tot i-am trecut pragul și am povestit atâta despre ea, să îți mai spun un fapt interesant care te va motiva să ajungi și tu cândva aici. Printre pelerini circulă zvonul că aici s-ar întâmpla minuni. Măicuțele nu vorbesc prea mult despre asta. De fapt, nu vorbesc prea mult. Smerenia nu se povestește, iar minunile sunt chestiuni personale pe care nu ai cum să le întelegi dacă nu le trăiești direct. Ca să nu lase loc de înterpretări însă ele vorbesc despre originea minunilor: icoana Maicii Domnului, așezată chiar în turnul de deasupra intrării. Vestita icoană stă ca o pavăză pentru viețuitoarele mănăstirii și toți care îi trec pragul. Să nu crezi că, dacă e amplasată pe peretele turlei te va privi de sus. Nicidecum, ci doar de la înălțimea potrivită rugăciunii. Pentru că îți arată încotro trebuie să se înalțe sufletul tău nu doar când treci pragul bisercicii, ci în orice clipă când aduci slavă celor de sus.

DSCF6719
Este aproape la fel de veche ca biserica mănăstirii. Și, tot la fel ca ea a suferit stricăciuni din partea celor care nu au înțeles rostul credinței noastre. Un turc i-a crestat frumusețea, lăsându-i trupul mutilat până în zilele noastre. Dar cum orice fărădelege nu rămâne neplătită, turcul nu a mai avut clipe decât până la poarta mănăstirii unde, calul lui, speriat de o nălucire nevăzută s-a ridicat în două picioare, aruncându-l din șa. Dar nu asta urma să îi fie pedeapsa cea de pe urmă pentru fapta lui. Turcul a murit strivit sub copitele calului speriat de umbre și năluciri pe care numai el le-a văzut. Însă despre aceste lucruri nu vei auzi vorbindu-se prea mult în incinta mănăstirii. Nici despre miile de oameni pe care credința și rugăciunile spuse în fața chipului Maicii i-au vindecat! Despre smerenie nu se povestește, cum spuneam. Ea se respiră aici, printre miile de mușcate grase, care stau sa plesnească de culoare pe timpul verii, îngrijite de peste 30 de ani de maica Veronica. Sau iarna, când omătul scârțăie sub pașii grei ai credinței o mai poți simți. Ori, de fiecare dată când una dintre monahiile de aici, înconjoară biserica, cu toaca în mână, anunțând ceasul rugăciunii. Eu am găsit-o și în ochii duhovnicului Bogdan, într-un an când am intrat în biserică exact în timpul slujbei de peste zi. Am încremenit în fața altarului, îngenunchiată lângă icoana Mântuitorului. Și, odată ce s-au deschis ușile împărătești, ochii ni s-au întâlnit. Era liniște într-ai lui. În ai mei, încă mult zbucium. Era pace în ochii lui, un soi de smerenie îmbrăcată în rugă interioară neîncetată. În ai mei era încă neliniștea căutării. Dar acolo, în locul acela, îngenunchiată a iertare, am aflat cum trebuie să arate tihna sufletească. Prin ochii celui ce de ani buni păzește tainele celor ce caută, prin el, iertare și izbăvire.

Citește și:  Călător în Maramureș (V) - Mănăstiri de lemn. Bârsana

 Și tot de mâna omului…

DSCF6740

 A fost clădită și bolnița din aceeași curte cu Biserica cea mare! Ridicată de Episcopul Clement și Egumenul Lavrentie, mica biserică poartă hramul Sfântului Nicolae. Și dacă în biserica cea mare pașii îți erau cercetați încă de la intrare de icoana Maicii Domnului, aici, în bisericuța aceasta cu brâu pictat în culori calde te impresionează altceva: dimensiunile interiorului și el plin de scene religioase. Este o biserică atât de mică încât cu greu cred că pot încăpea 20 de oameni. Însă, de-a lungul secolelor, ea a reușit să adune nu 20 ci zeci de mii de gânduri ale sufletelor ce s-au închinat aici. Respiră a istorie și temeri, a speranțe și neatârnare sufletească locul acesta și, odată ce treci de ușa aceea de lemn, nu poți să nu respiri odată cu ea…

 Mănăstirea mai are și un muzeu, ce adăpostește o bogată colecție de icoane pe lemn și sticlă, care datează din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, precum și depozitul de carte veche ce cuprinde peste 3000 de volume în limbile română, slavonă și greacă. Și, cu toate că în perioada comunistă lăcașul a fost părăsit timp de 20 de ani și cei aflați la putere au vrut să îl destineze unui adăpost pentru persoane cu dizabilități, acest loc a rezistat cu strășnicie! Îți poți imagina? 3000 de volume…zeci de mii de pagini de istorie a acestui popor, scrisă aici din Evul Mediu încoace, încă stau nedescifrate în muzeul mănăstirii! Și nu pot să nu mă gândesc iar cum mi-aș dedica niște ani buni studierii lor…

 Modelată de mâna Domnului…

DSCF6726

 Ți-am spus oare de unde își trage numele acest lăcaș? Polovraga era o plantă de leac cu care strămoșii daci alcătuiau tot felul de alifii binefăcătoare. Și, cu toate că se găsea în apropierea unei peșteri, nu mulți o descopereau când plecau în căutarea ei.

Și pentru că tot am amintit… nu departe de incinta mănăstirii, mai exact la 1.5 km distanță, se află peștera cu același nume, peștera vestitului Zamolxe, spun localnicii, unde tot ei zic că a fost îngropat nu înainte de a lăsa ucenicilor săi harul și taina vindecării cu rugăciuni și ierburi de leac, printre care se afla și vestita polovragă (care mai înseamnă și câmp vrăjit). Peștera Polovragi, un loc de tăcere și sfințenie, este și un loc de mister încă nedescoperit. În ciuda atâtor explorări speologice repetate, în ciuda celor peste 24 km cercetați amănuntit, nimeni nu i-a gasit deocamdată capătul. Săpată în rocă dură de neobositele ape ale Oltețului, peștera se poate vizita pe o distanță de 800 de metri, în care ghidul locului îți va arăta unele dintre cele mai impresionante fenomene carstice de aici, modelate de-a lungul miilor de ani de picăturile de apă care se scurg pe tot parcursul anului, din pereții avenului. Am descoperit și eu Scaunul legendarului Zamolxe, precum și chipul lui Iisus (deși numai la fața locului, căci în fotografii nu l-am mai recunoscut ulterior), Bolta Însângerată, denumită așa de urmele compușilor chimici scurși pe tavanul peșterii sub formă de picături de sânge, Moartea cu Coasa sau chiar pe Albă ca Zăpada, cu toti cei șapte pitici ai ei!

DSCF6723

 Și aici minunile se țin lanț: de la formațiunile calcaroase cu forme de pitici, vulturi, chipuri de daci perfect vizibile în interior, până la straniile tunele care străbat măruntaiele pământului tocmai până în Transilvania, Crucea lui Ursache (acolo unde, potrivit legendelor se adună fulgerele când e vreme de furtună, indicând locul în care este ascunsă de mai bine de două milenii comoara dacică din cetatea de la Poiana Padeșului), împreună cu toate celelalte minuni ale naturii de aici, fac din peștera Polovragi locul unde se abat toți pelerinii veniți la mănăstire. Se știe că peștera a folosit multe secole drept loc ascuns de rugăciune, drept urmare vei întâlni aici dovezi ale existenței acelor vechi monahi.

DSCF6721

 Însingurarea muntelui este deopotrivă leac și carte de înțelepciune. Și, pentru cei care știu acest lucru, Polovragi este locul ideal. Nu trebuie să rostești cu voce tare cuvinte mari, de laudă pentru curățenia, sfințenia și tăcerea de aici. Se cunoaște de la sine. Se vede cu ochiul liber. Ca de altfel, în mai toate lăcașele de cult de la noi din țară, unde încă se mai ridică sfințenia la rang de lege. E un loc în care lesne poți renunța la cuvânt, în favoarea tăcerii. Ca să îl poți auzi mai ușor pe Dumnezeu. Și ca să îți asculți mai abitir sufletul. La Polovragi tânjești după liniște. Și nu trebuie decât să respiri adânc. Căci până și florile parfumate ale leandrilor de la intrarea în biserică te îmbie să taci. Să asculți cum vorbește liniștea. Iar înțelepciunea o vezi la tot pasul, făcându-ți ochii roată la crestele golașe ale munților Căpâțânii. Și poate nu degeaba au fost denumiți așa. Căci unde altundeva dacă nu din creștete bătrâne poate izvorî înțelepciunea? Și unde în ală parte să o găsești, dacă nu ascunsă în natură, în cele mai vechi locuri ale pământului, sub formă de stânci colțuroase și roci vechi, despicate de ape repezi ca ale Oltețului care și-a croit în tăcere, drum prin trupul cel de piatră, în chei întortocheate, prin peșteri întunecate, până în inima pământului și înapoi? E o lecție de viață aici la Polovragi. O lecție nescrisă în nicio carte veche, lăsată la îndemâna oricui are ochi să o privească, din înaltul munților, pe crucile turlelor bisericilor, până în străfundurile inimii.

Manastirea Polovragi

 Am plecat către alte zări, lăsând în urmă liniștea de la Polovragi. La poartă, încă mă așteptau copilele cu gălețile pline de căpșuni. Asta înseamnă pentru mine Polovragi, ori de câte ori îmi amintesc de ea: căpșuni parfumate, leandrii și tihnă sufletească. Sub ochii plini de drag ai munților Căpățânii și Maicii lui Dumnezeu!

NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate fără acordul scris al acestuia!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.