Home Cultură generală Premiile Ig Nobel 2017 – pentru cercetări ştiinţifice care “te fac să...

Premiile Ig Nobel 2017 – pentru cercetări ştiinţifice care “te fac să râzi, apoi să meditezi”

0
Laureati In Nobel Prize

Premiile Ig Nobel (Ig Nobel Prize) se acordă în fiecare an, începând cu 1991, cu o săptămână înaintea anunţării, la Stockolm, a Premiilor Nobel, pentru un număr de zece studii şi cercetări ştiinţifice insolite, ciudate, neobişnuite, trăsnite, unele complet inutile. Denumirea premiilor – “Ig Nobel” – se bazează pe un joc de cuvinte, pe o asemănare în pronunţie între Nobel şi englezescul “Ignoble”, acesta din urmă însemnând “nedemn, fără distincţie, dezonorant”.

Iniţiativa pentru acordarea Premiilor Ig Nobel aparţine revistei ştiinţifice umoristice “Annals of Improbable Research” (AIR), premiile se acordă în cadrul unei ceremonii care se desfăşoară la Sanders Theater, Harvard University, urmată de discursurile câştigătorilor, la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

Premiile Ig Nobel
Premiile Ig Nobel

Premiile Ig Nobel au fost gândite de organizatori cu intenţie satirică, pentru amuzament, dar şi pentru a atrage atenţia şi curiozitatea publicului pentru ştiinţă, în general, pentru a-i face pe oameni să mediteze la maniera în care este concepută uneori cercetarea ştiinţifică sau, după cum se precizează în documentele iniţiatorilor, “pentru a recompensa realizările care îi fac pe oameni mai întâi să râdă, apoi să reflecteze”. Există însă şi o justificare serioasă care vizează faptul că, uneori, chiar şi cercetările care par absurde pot aduce cunoştinţe utile.

Laureaţii Ig Nobel sunt aleşi din rândul celor care acceptă un astfel de premiu şi niciunul dintre cei cărora li s-a propus nu l-a refuzat, cu excepţia Companiei Volkswagen, în anul 2016, căreia i s-a acordat Premiul Ig Nobel pentru chimie, mai exact pentru “rezolvarea problemei emisiilor poluante excesive ale automobilelor, prin reducerea automată şi electromecanică a noxelor”, procedeu care nu a funcţionat decât în timpul testelor.

De altfel, Acest premiu a venit în urma “Scandalului Volkwagen”, când, în 2015, EPA (Agenţia pentru Protecţia Mediului SUA) a avertizat compania germană pentru că, în intervalul 2009-2015, a produs circa 11 milioane de maşini, cu motor Euro 5, care respectau normele de poluare cu oxizi de azot (Nox) doar în condiţii de laborator.

Au fost şi situaţii în care un laureat al premiului Ig Nobel a primit ulterior chiar Premiul Nobel, cum a fost cazul fizicianului olandez, de origine rusă, Andre Geim, căruia i s-a acordat Premiul Ig Nobel, în anul 2000, pentru “ levitaţia unei broaşte”, în 2010 primind Nobelul pentru fizică, pentru “experimente revolutionare privind materialul bidimensional grafen”.

Premiile Ig Nobel – criterii de acordare

Ig Nobel, criterii de acordare

Premiile Ig Nobel se acordă în fiecare an, pentru diverse domenii de cercetare şi pentru oameni de ştiinţă autentici, dar care, la un moment dat, pot săşi direcţioneze eforturile de cunoaştere spre aspecte care prezintă un interes scăzut, chiar ridicol în raport cu efortul. Relevant este, de exemplu, cazul fizicienilor Basile Audoly şi Sébastien Neukirch, profesori la Universitatea Marie Curie, din Paris, care, în 2006, au primit Premiul Ig Nobel pentru cercetări care să explice “de ce spaghetele uscate se rup în mai mult de două bucăţi”.

O altă categorie de premii Ig Nobel se pot acorda pentru un eveniment “memorabil” prin ridicol, aşa cum s-a întâmplat cu laureatul din 1996, preşedintele Franţei, Jacques Chirac, care a decis reluarea testelor nucleare franceze în anul comemorării a 50 de ani de la Bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki.

O alt criteriu de care se ţine seama este legat de cercetări fără rezultate convingătoare, deşi iniţial se anticipaseră unele spectaculoase.

Premiile Ig Nobel 2017

Premiile Ig Nobel 2017, Harvard

În 2017, revista “Annals of Improbable Research” (AIR) a acordat Premiile Ig Nobel, în prezenţa veritabililor laureaţi Nobel, pentru următoarele domenii şi personalităţi:

Ig Nobel pentru Fizică: fizicianului francez Marc Antoine Fardin, pentru studiul publicat în Rheology Bulletin, despre pisici, pentru a demonstra dacă sunt sau nu lichide. Din punctul de vedere al autorului studiului, de vreme ce pisicile iau forma vaselor în care se cuibăresc, ele, pisicile, sunt şi solide şi lichide.

Ig Nobel pentru Anatomie: medicului britanic James Healthcote, pentru că a făcut cercetări în scopul de a arăta ca severitatea este cauza urechilor de mari dimensiuni la oamenii în vârstă;

Premiile Ig Nobel 2017

Ig Nobel pentru Medicină: unei echipe de specialişti în neurostiinte care a făcut cercetări despre structurile celebrale implicate în aversiunea faţă de anumite brânzeturi (parmezan, brânză de capră etc.);

Ig Nobel pentru Biologie: unei echipe formată din doi biologi japonezi, un brazilian şi un elveţian, pentru că au demonstrat existenţa unui penis la o insectă femelă din genul Neotrogla, insecte care măsoară în jur de trei milimetri, şi vagin la insectele masculi din acelaşi gen;

Ig Nobel pentru Obstretică: unei echipe spaniole pentru studiul făcut în scopul de a determina dacă un fetus este receptiv la muzica transmisă prin stomac sau prin vagin; acelaşi premiu a fost acordat şi doctoriţei Marisa López-Teijón, pentru că a conceput un aparat (Babypod) destinat difuzării muzicii pentru fetus prin vagin;

Ig Nobel pentru economie: australianului Matthew J. Rockloff şi americancei Nancy Greer, pentru demonstraţia că cei care, la ideea de a plimba un crocodil în lesă, au emoţii pozitive, încearcă mai mult tentaţia de a juca la slot machines, decât cei încercaţi de emoţii negative. Studiul a fost publicat în revista Journal of Gambling Studies.

Premiul Ig Nobel 2017, pentru Economie

Ig Nobel pentru Pace: unei echipe formată din elveţieni, canadieni şi olandezi, care au demonstrat că interpretarea/cântatul la didgeridoo, un instrument muzical din lemn, care scoate sunete grave, originar din Australia, de dimensiunile unui fluier mai mare, ajută persoanele care suferă de apnee (oprire temporară a respiraţiei cu retenţie de aer) în timpul somnului săşi amelioreze starea de sănătate; studiul a fost publicat în British Medical Journal, autorii acestuia arătând că, în felul acesta, se reduce şi sforăitul, fapt ce ar contribui la mai multă “pace” în familie. Pe parcursul cercetărilor, unul dintre membrii echipei a abandonat, pentru a deveni profesor de didgeridoo.

Ig Nobel pentru Nutriţie: unei echipe conduse de Enrico Bernard, de la catedra de zoologie a Universităţii Pernambouc, din Brazilia, pentru studiul în care au încercat să arate că liliecii vampiri (mamiferul asemănător cu şoarecele) se hrănesc cu sânge uman;

Ig Nobel pentru Cunoaştere: unei echipe de psihologi italieni, de la Universitatea din Roma, care au arătat că gemenii homozigoţi nu pot să distingă propriul chip de cel al fratelui.

În cei 26 de ani de când se acorda Premiile Ig Nobel, nenumărate alte cercetări ciudate, stranii sau amuzante au fost aduse în atenţia publicului, cum ar fi: un studiu şi experimente efectuate timp de 30 de ani asupra efectelor negative ale pedepsei aplicate unui număr de trei milioane de locuitori din Singapore, pentru că au scuipat chewing-gum pe stradă sau studiul asupra persoanelor care se culcă seara târziu, pentru a arăta că acestea sunt machiavelice si narcisiste, mai mult decât ar putea fi cele “diurne”. Unul dintre cele mai relevante premii pentru ceea ce înseamnă Ig Nobel a fost decernat, în 1996, unor editori de la revista ştiinţifică Social Text, care au mărturisit că au publicat cercetări pe care “nu le-au înţeles” şi ai căror autori au spus că “nu aveau nimic de transmis” şi că “realitatea, de fapt, nu există”.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version