În urmă cu câteva zile, mai exact joi, 5 octombrie, a fost anunţat numele scriitorului care a câştigat Premiul Nobel pentru literatură 2017 – Kazuo Ishiguro, romancier englez, de origine japoneză. Argumentul Comitetului Nobel, al Academiei suedeze, care verifică pertinenţa, criteriile de eligibilitate pentru scriitorii propuşi şi care a decis acordarea prestigiosului premiu lui Kazuo Ishiguro, a fost: „Pentru că a relevat, în romanele sale de o mare forţă emoţională, abisul care se ascunde dincolo de iluzoriul sentiment de confort pe care îl trăim în privinţa legăturii noastre cu lumea”.

Alegerea lui Kazuo Ishiguro a fost apreciată ca o frumoasă surpriză de către cei mai mulţi critici, teoreticieni şi specialişti în domeniul literaturii, în condiţiile în care doar cu câteva zile înainte se vehiculau numele unor alţi mari scriitori precum compatriotul lui Kazuo Ishiguro şi etern favorit pentru Nobel – Haruki Murakami, Amos Oz (scriitor israelian), Philip Roth (scriitor evreu american). Se pare că alegerea Academiei suedeze a fost în concordanţă cu politica “idealistă” a “înţelepţilor” care au votat, şi de această dată, pentru talent, cum subliniază Josepha Laroche, profesor la Sorbona, specialist în relaţii internaţionale, într-un eseu despre Premiul Nobel.

Cine este Kazuo Ishiguro?

Scriitor şi scenarist britanic, Kazuo Ishiguro s-a născut la data de 8 noiembrie 1954, în Japonia, la Nagasaki, oraş cunoscut în lumea întreagă pentru dezastrul provocat de bomba atomică aruncată aici de aviaţia SUA, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1960, întreaga familie – tatăl, Shizuo Ishiguro, oceanograf, şi mama, Shizuko, împreună cu fiul lor şi cele două fiice – emigrează în Marea Britanie şi se stabilesc la Guildford, un oraş din sudul Angliei, după care se mută la Southampton, un oraş portuar, pentru ca tatăl să poată să îşi exercite profesia de oceanograf. Pentru că intenţia familiei era să rămână în Marea Britanie doar câţiva ani, Kazuo Ishiguro a fost educat şi obişnuit cu gândul că viaţa sa va fi în Japonia. În Japonia doar tatăl său s-a mai întors, pentru scurtă vreme, după 30 de ani, în cadrul unui program Japan Foundation Short-Term visitors Program.

Kazuo Ishiguro a mărturisit într-un interviu că imaginea Japoniei din primele sale scrieri a fost una imaginară, foarte puternică, pe care a construit-o în mintea sa cu multă emoţie. Pe de altă parte, japonezii, la momentul anunţării câştigătorului Premiului Nobel, nu prea ştiau despre cine e vorba, după cum arată şi reacţiile de pe reţelele de socializare, în schimb guvernul nipon nu a întârziat să îşi exprime oficial bucuria pentru că “un etnic japonez” a câştigat Premiul Nobel pentru literatură.

Kazuo Ishiguro a făcut studii de literatură şi filosofie în Universităţile din Kent şi apoi la East Anglia, o universitate profilată pe cercetare avansată în diverse domenii, descoperind cu mare curiozitate o cultură aşa de diferită de cea din ţara natală. A lucrat o vreme ca asistent social la Glasgow şi Londra, după care, începând cu anul 1982, când a devenit şi cetăţean britanic, s-a consacrat definitiv scrisului. În prezent, Kazuo Ishiguro locuieşte în Londra, împreună cu soţia sa, Lorna MacDougall, asistent social, şi fiica lor, Naomi.

Literatura lui Kazuo Ishiguro – o confesiune profundă şi emoţionantă despre “a fi”

Prima tentativă literară a lui Kazuo Ishiguro a fost un jurnal pe care l-a ţinut în timpul unei călătorii în SUA şi Canada. Engleza a devenit pentru el nu numai limba de adopţie, dar şi cea în care a exprimat cele mai profunde sentimente, ale omului Ishiguro şi ale scriitorului.

Primul roman publicat de Kazuo Ishiguro se numeşte “A Pale View of Hills”/Amintirea palidă a munţilor (1982), al cărei personaj central este o femeie japoneză care trăieşte drama inadaptării la exil şi a înstrăinării de propria ţară. Pentru acest prim volum, scriitorul a fost recompensat cu Premiul Royal Society of Literature (RSL), o societate care încurajează dezvoltarea şi afirmarea literaturii.

Următoarele romane, traduse şi în româneşte, i-au sporit succesul: Un artist al lumii trecătoare (1986), Rămăşiţele zilei (1989), Nemângâiaţii (1995), Pe când eram orfani (2000), Să nu mă părăseşti (2005), Uriaşul îngropat (2015). La acestea se mai adăugă câteva proze scurte, semnificative fiind cele adunate în volumul “Nocturne”, de asemenea tradus în româneşte.

Tradusă în peste 30 de limbi, opera lui Kazuo Ishiguro, cu influenţe din Kafka, Dostoievski, Proust, este reprezentativă pentru literatura engleză contemporană, deşi autorul declară într-un interviu că nu se simte în întregime ca englezii, pentru că a fost crescut de părinţi japonezi, într-o casă în care se vorbea limba japoneză, a privit lumea prin ochii părinţilor săi, dar că tendinţa acestui secol, ca oamenii să se formeze în medii culturale mixte, este din ce în ce mai vizibilă. Temele sale preferate sunt memoria, timpul, sufletul, amintirea, înstrăinarea de sine şi de ceilalţi, deziluzia etc.

Imaginea personajului principal din cel mai cunoscut roman al său, “Rămăşiţele zilei”, de exemplu, aceea a unui majordom sobru, care toată viaţa a fost preocupat de respectarea legilor, normelor, moralei, etichetei etc., este emblematică. Acţiunea se petrece în perioada interbelică, în vremea mişcării naziste, sub ochii personajului au avut loc întâlniri istorice, memorabile, s-au consumat poveşti de dragoste, drame, dar el a rămas imperturbabil, servind oaspeţii cu rigoarea unui ceasornic. Iar la sfârşitul vieţii, la capătul unei călătorii de şase zile, în care şi-a rememorat viaţa, constată că este mai singur ca niciodată, că existenţa lui întreagă a fost o eroare, că ar fi putut fi fericit, dar a ales demnitatea profesiei, că timpul este iremediabil pierdut, că nimic nu mai poate fi reparat. Personajul feminin, domnişoara Kenton, este construit în contrapunct, este “vie”, are slăbiciuni, fuge de stereotipiile existenţiale, încearcă să dea sens clipei. Viata si sfârsitul, ca un fel de tango fără muzică şi o izbucnire târzie a pasiunii, precum în secvenţa de final din Rămăşiţele zilei.

Întoarcerea spre trecut, adevărat laitmotiv al romanelor lui Kazuo Ishiguro, este şi pretextul în jurul căruia se construieşte volumul “Să nu mă părăseşti”, desemnat cel mai bun roman al anului 2005 şi unul dintre cele mai bune dintre 100 de romane publicate din 1923, până la data respectivă. Cartea are în centrul atenţiei destinul unei femei care, la 31 de ani, rememorează anii copilăriei, ai şcolii, petrecuţi într-un pension, într-o localitate ruptă de lume şi consecinţele unui astfel de timp dramatic asupra întregii existenţe.

În cartea “Un artist al lumii trecătoare”, a cărei acţiune se petrece în Japonia, după al Doilea Război Mondial, cel care trăieşte sentimentul eşecului, rememorând anii tinereţii într-o “lume plutitoare”, metaforă pentru un cartier al plăcerilor nocturne, este un artist. Dorinţa de autenticitate, după un şir întreg de iluzii şi aparenţe, vine prea târziu.

Prea târziu vine şi dorinţa lui Axl, personajul principal din “Uriaşul ingropat”, ca moartea să-l găsească în braţele femeii iubite, după ce o viaţă întreagă alte lucruri au fost mai importante pentru el. Luntraşul sufletelor îi spune că nu poate trece “dincolo” sufletele decât pe rând, Axl înţelegând că este “prea târziu” pentru a recupera timpul irosit.

Impactul extraordinar al prozei lui Kazuo Ishiguro asupra cititorilor se explică nu numai prin faptul că relatează întâmplări în care ne putem regăsi fiecare dintre noi, în eternul joc al aparenţelor şi esenţelor, al înţelesurilor lumii acesteia, cu iubiri, tristeţi, dezamăgiri, amintiri, datorii, greşeli, provocându-ne mereu să gândim, cu inteligenţă, la miracolul lui “a fi”, cât nu este prea târziu, dar şi prin naturaleţea relatării şi a cuvântului, a cărui artă scriitorul o stăpâneşte pe deplin.

Kazuo Ishiguro, filmul şi muzica

The Remains of the Day (Rămăşiţele zilei) este cel mai cunoscut şi apreciat roman al lui Kazuo Ishiguro, care a şi fost ecranizat în 1993, de către James Ivory, cu Anthony Hopkins şi Emma Thompson în rolurile principale, film nominalizat la opt premii Oscar. Şi romanul din 2005, „Never Let Me Go” (Să nu mă părăseşti) a fost ecranizat într-un serial de televiziune, care s-a bucurat de succes.

De asemenea, Ishiguro a scris şi scenarii de film (The Saddest music în the world şi The White Countess), precum şi mai multe texte pentru interpreta de jazz Stacey Kent, incluse pe albumele acesteia – Breakfast on The Morning Tram (EMI, 2007) şi The Changing Lights (2013).

Dincolo de prestigiul conferit de acest premiu, Kazuo Ishiguro, scriitorul în vârstă de 62 de ani, autor a numai şapte romane şi al unui volum de proză scurtă, va primi şi suma de 1,1 milioane de dolari, cu un milion de coroane suedeze mai mult decât anul trecut, când Premiul Nobel a fost acordat lui Bob Dylan, muzician si poet american, situaţie care a stârnit vii controverse. Ceremonia oficială de acordare a premiului va avea loc la data de 10 decembrie 2017, dată la care este comemorat şi Alfred Nobel.

Faptul că numele lui Kazuo Ishiguro se află acum în centrul atenţiei, prin conferirea Premiului Nobel pentru literatură 2017, este un bun prilej şi pentru noi, cititorii români, să descoperim sau să redescoperim (în cazul celor care i-au citit deja romanele) un prozator remarcabil prin talent şi prin scriitură, un reper autentic în proza contemporană. Citindu-l, vom înţelege sau ne vom aminti sau vom recunoaşte, poate, că “dincolo de iluzoriul sentiment de confort pe care îl trăim în privinţa legăturii noastre cu lumea”, există un “abis” care trebuie descifrat, pentru ca existenţa să dobândească sens şi semnificaţie.