Premiul Nobel pentru Literatură 2019 a fost acordat joi, 10 octombrie, scriitorului austriac Peter Handke. În cadrul aceleiaşi ceremonii s-a acordat şi Nobelul pentru Literatură 2018, scriitoarei poloneze Olga Tokarczuk. Anul trecut, premiul a fost “reportat”, pentru prima dată după 70 de ani, din pricina unui scandal care a decredibilizat Academia Suedeză, instituţia care il decernează.
Peter Handke şi Olga Tokarczuk (a 15-a femeie laureată, din 1901 până în prezent) succedă la această onoare după romancierul englez, de origine japoneză, Kazuo Ishiguro, cunoscut prin romane precum “Amintirea palidă a munţilor” (1982), “Rămăşiţele zilei” (1989), “Să nu mă părăseşti” (declarat cel mai bun roman al anului 2005), “Uriaşul îngropat” (2015) etc., toate scrieri de o mare forţă emoţională, în care autorul analizează cu mare subtilitate “abisul care se ascunde dincolo de iluzoriul sentiment de confort pe care îl trăim în privinţa legăturii noastre cu lumea”.
Premiul Nobel pentru Literatură 2019 – Cine este Peter Handke?
“Pentru opera care, cu o puternică ingeniozitate lingvistică, a explorat periferia şi singularitatea experienţei umane” – aceasta a fost motivaţia juriului care i-a acordat austriacului Peter Handke Premiul Nobel pentru Literatură 2019.
În vârstă de 76 de ani, Peter Handke a publicat peste 80 de volume şi este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai citiţi autori contemporani de limbă germană din lume. O parte a scrierilor sale au fost traduse şi în româneşte: “Într-o noapte întunecată ies din casa mea liniştită”, “Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire”, “Femeia stângace” (scenariu pentru primul film regizat chiar de autor), “Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri”, “Don Juan (povestit de el însuşi)” etc.
S-a născut la Griffen (localitate din sudul Austriei, în apropierea granitei cu Italia şi Slovenia), la data de 6 decembrie 1942. Este fiul unei bucătărese originare din Slovenia şi al unui soldat german, funcţionar de bancă în civil. A avut o copilărie marcată de neajunsurile familiei şi de viciile tatălui vitreg, ceea ce l-a determinat ulterior să manifeste o revoltă constantă împotriva restricţiilor şi nedreptăţilor vieţii.
A urmat un liceu catolic şi umanist, perioadă în care se cufundă în lectura clasicilor. La numai 15 ani, este impresionat de scrierile de o mare forţă dramatică şi profunzime psihologică ale lui Georges Bernanos, în special de cartea “Sub soarele lui Satan”.
Se înscrie la Facultatea de Drept din Graz, dar, după primele succese literare, abandonează studiile, pentru a se consacra definitiv scrisului – romane, poezii, piese de teatru, scenarii de film.
A călătorit în Alaska, Japonia, în fosta Iugoslavie, impresiile sale de călătorie fiind consemnate în volumul “Călătorie de iarnă pe Dunăre” (1996). A provocat controverse uriaşe în momentul în care nu a ezitat să-i prezinte pe sârbi ca victime ale războiului civil, condamnând fervent şi intervenţia NATO din 1999, in Serbia.
A trăit mare parte a vieţii la Graz, dar şi la Dusseldorf, Berlin, Paris, în SUA, intre 1978-1979, apoi la Salzbourg. În 2014, a primit Premiul Ibsen pentru dramaturgie, recompensă pentru “opera sa inegalabilă prin frumuseţea limbajului şi dimensiunea reflexivă strălucitoare”.
Peter Handke, laureat Premiul Nobel pentru Literatură 2019 – “Singularitatea experienţei umane”
Într-un fel este paradoxal faptul că Premiul Nobel pentru Literatură 2019 a fost acordat lui Peter Handke, cel care declara că “acest premiu ar trebui desfiinţat, este o falsă canonizare, care nu aduce nimic cititorului”. Se pare însă că, dincolo de opiniile scriitorului, adeseori controversate, a contat mai mult valoarea operei sale – peste 40 de romane, eseuri, 15 piese de teatru, scenarii de film, poezii.
Temele predilecte ale scrierilor sale sunt legate de experienţele existenţiale fundamentale – iubirea, teama, singurătatea, suferinţa, timpul, iluzia, absurdul, incomunicarea.
În “Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri”, de exemplu, roman publicat în 1970, personajul principal, Bloch, captiv el însuşi într-o existenţă anostă, ajunge la un moment al vieţii (după ce o ucide pe femeia care îi cedase prea uşor şi care îl agasa prin banalitatea ei) în care începe să vadă lucrurile altfel, ca într-un meci de fotbal, în care atenţia ar trebui să fie concentrată asupra portarului care “aleargă caraghios, încolo şi încoace, în aşteptarea mingii”: “E foarte greu să nu te uiţi la înaintaşi şi la minge, ci să-l observi pe portar, spuse Bloch. Trebuie să te desprinzi de balon, ceea ce e într-adevăr nefiresc. În loc să te uiţi la minge, să-l vezi pe portar cum îşi ţine mâinile pe coapse, cum aleargă înainte, înapoi, cum se apleacă înainte, înapoi, cum se apleacă spre stânga şi spre dreapta şi cum strigă la fundaşi. De obicei îl observi abia când se trage un şut la poartă”.
Într-un alt roman tradus şi în româneşte, “Don Juan (povestit de el însuşi)”, Peter Handke rescrie mitul Cuceritorului şi imaginează şi o replică feminină a celebrului personaj, opusă imaginii femeilor pe care, inevitabil, Don Juan le părăseşte, pentru că, de această dată, ea este cea care fuge, care nu vrea să se lase sedusă. Iar pe el, pe Don Juan, “Nu-l purtau prin lume decât neconsolarea și durerea sa. Să porți durerea prin lume și să o lași să se reverse asupra ei. Don Juan trăia din durere, se hrănea din ea ca dintr-o forță. Era mai puternică decât el, îl copleșea. Purtând-o ca blazon, el nu se considera nemuritor, ci invulnerabil”.
“Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire”, roman de inspiraţie autobiografică, “Într-o noapte întunecată ies din casa mea liniştită” aduc în faţa cititorului alte ipostaze umane în căutarea fericirii, eşecuri, dezamăgiri, singurătate şi covingerea ca scrisul poate elibera: “Lasă odată inima ta să sângereze şi vorbeşte! Ce prost este un cap când este numai cap, oricât de mare ar fi!”.
Discursul narativ al scriitorului austriac, evitând cu înverşunare clişeele, preţiozitatea, optând pentru simplitate, pentru stilul frust, a fost marcat în mod fundamental de “Noul Roman Francez”: “Am fost mereu pândit de pericolul de a cădea în autoanalize – mărturisea romancierul – dar Noul Roman m-a jutat să mă exteriorizez, să privesc”.
Premiul Nobel pentru Literatură 2018 – Olga Tokarczuk
Olga Tokarczuk, cea căreia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, pentru anul 2018, este o poloneză în vârstă de 57 de ani, unul dintre numele mari ale prozei poloneze contemporane. A studiat psihologia, la Universitatea din Varşovia. Începând cu 1997, s-a dedicat în întregime scrisului. A înfiinţat şi o editură, iar în prezent trăieşte într-un sat, lângă Nowa Ruda, un oraş din Polonia. Este ecologistă, vegetariană, cu convingeri politice de stânga.
Romanul său de debut este “Călătoria oamenilor cărţii” (1993), urmat de “EE”(prescurtarea numelui personajului feminin – Erna Altzner), “Casa de zi, casa de noapte”, “Rătăcitorii”, “Străveacul şi alte vremi”, “Poartă-ți plugul peste oasele morților”, cărţi traduse şi în româneşte.
Până la Premiul Nobel pentru Literatură 2018, scrierile Olgăi Tokarczuk (poezii, povestiri, eseuri, romane) au fost răsplătite cu nenumărate alte premii, scriitoarea fiind considerată “unul dintre cei mai mari autori în viaţă de care, probabil, nu aţi auzit“ (The Bookseller).
Multe dintre cărţile sale se construiesc în jurul temei “călătoriei”, ca alegorie a vieţii, pretext pentru a surprinde destine, ipostaze umane, în jurul cărora de construiesc consideraţii filosofice, morale, căutându-se aproape cu obstinaţie răspunsuri la întrebări de felul: De unde am venit în această lume? Pe unde am călătorit? Spre ce ne îndreptăm? Convingerea scriitoarei este că: “Romanul are puterea de a aduce cititorul într-un fel de transă”.
Olga Tokarczuk – “Adevăratul Dumnezeu e animal”
Într-o recenzie a romanului “Rătăcitorii”, considerat de critica literară ca fiind cel mai valoros, recenzie publicată în revista “The Guardian”, se sublinia că: “Rătăcitorii îmbină observaţiile unei călătoare moderne cu biografia unui anatomist din urmă cu patru secole şi descrierea drumului postum al inimii lui Chopin de la Paris, unde a murit compozitorul, la Varşovia, spre locul odihnei veşnice”.
Omul călătorind mereu, în timp şi în spaţiu, are uneori revelaţii precum această mărturisire a unui personaj: “Adevăratul Dumnezeu e animal. Îl poţi simţi în animale atât de mult, încât aproape că îl vezi cu ochiul liber. Se sacrifică zilnic pentru noi, moare în mod repetat, ne hrăneşte cu trupul său, ne îmbracă în pielea sa, ne permite să testăm pe el medicamentele ca să putem noi trăi mai mult şi mai bine. Aşa îşi arată dragostea faţă de noi, aşa îşi manifestă prietenia şi iubirea. Am încremenit, uitându-mă fix la gura ei, zguduită nu atât de revelaţie, cât de tonul cu care rostise cuvintele – liniştit. În timp ce întindea nepăsător cu cuţitul un strat de unt în burta molatică a cornului”.
“Scripturile lui Iacob”, roman vândut în peste 80 000 de exemplare, a primit, în 2015, Premiul Nike, cel mai prestigios premiul literar polonez şi a fost declarată “Cartea anului”. Universul romanesc reface vremea nobilimii poloneze, urmăreşte destinul disidenţilor evrei din secolul al XVIII-lea şi transmite un mesaj convingător despre cum numai în comunitate omul poate înfrunta marile provocări ale istoriei.
Motivaţia Academiei Suedeze, pentru acordarea Premiului Nobel pentru Literatură 2018, Olgăi Tokarczuk a fost: ”Pentru o imaginaţie narativă care, cu pasiune enciclopedică, simbolizează trecerea frontierelor ca formă de viaţă”.
Festivitatea de premiere a laureaţilor Nobel 2019 şi , în cazul literaturii, şi pentru 2018, va avea loc la data de 10 decembrie (dată la care s-a stins din viaţă inventatorul dinamitei). Potrivit testamentului lui Alfred Nobel, acest premiu de 9 milioane de coroane suedeze (aproximativ 830 000 de euro), este destinat să răsplătească o creaţie literară care “exprimă un ideal puternic”.
