În martie 1952 lua naştere „Proiectul Blue Book”. Iniţial, proiectul se ocupa cu studierea statistică a tuturor rapoartelor de până atunci în care era menţionată apariţia OZN-urilor. În timp, misiunea sa avea să se schimbe radical. În cea mai mare parte a fost condus de un grup din cadrul CIA numit „Grupul Ştiinţific Consultativ pentru OZN-uri”, mai comun cunoscut drept „Comisia Robertson”.

Chiar dacă exista o lipsă de dovezi care să susţină existenţa OZN-urilor de origine extraterestră, grupul era de părere că reprezentau un pericol pentru securitatea naţională. Acestea ar putut fi exploatate prin propagandă de sovietici. Din acest motiv grupul a considerat necesară demistificarea OZN-urilor.

Chiar dacă o parte a celor care lucrau pentru „Blue Book” îşi doreau cu adevărat să rezolve misterul OZN-urilor şi au încercat să-şi facă munca corect, în multe situaţii au fost date explicaţii bizare şi inexacte pentru a se încerca rezolvarea câtor mai multe cazuri.

Primul caz în care a fost zărit un OZN a avut loc în 1947. Atunci un pilot a raportat în timpul zborului că a văzut nouă luminiţe ce zburau în formaţie deasupra Muntelui Rainier din Washington.

În momentul în care ştirea a apărut în mass-media, multe alte observaţii similare au fost raportate pe întreg teritoriul Statelor Unite. Dintre toate acestea, cea mai controversată avea să fie teoria despre prăbuşirea unui OZN lângă o bază militară din Roswell, New Mexico.

Ca răspuns, Forţele Aeriene americane au lansat în 1948 „Operaţiunea Sign”. Una din teoriile celor care participau la operaţiune a fost că de fapt acele OZN-uri erau avioane sovietice. În schimb, alţii erau convinşi că era vorba de nave spaţiale extraterestre.

Anchetele au avut loc în contextul unui interes crescut din partea populaţiei, al cărui apogeu a fost atins la scurt timp după începerea „Proiectului Blue Book” în 1952. „Blue Book” avea să devină cea mai longevivă anchetă oficială a fenomenului OZN-urilor.

Alarmaţi de numărul crescut al raportărilor, CIA-ul a format în 1953 o echipă de oameni de ştiinţă, condusă de fizicianul Robertson, pentru a discuta problema acestor obiecte zburătoare neidentificate.

În timpul anchetei, Comisia Robertson a intervievat multe persoane care susţineau că au văzut OZN-urile şi au analizat fotografii cu presupuse obiecte zburătoare neidentificate. 90% din cele observate puteau fi atribuite activităţilor meteorologice sau puteau fi create de om. Astfel s-a concluzionat că nu există dovezi pentru cauza extraterestră şi că OZN-urile nu reprezentau o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.

În următorii aproape 20 de ani, proiectul a strâns peste 12.600 de rapoarte legate de prezenţa OZN-urilor. În proporţie de 90%, le-au clasificat drept fenomene astronomice sau meteorologice. Restul cazurilor au rămas neidentificate.

Citește și:  Fosforul si rolul sau in organism

În 1966 s-a format o altă comisie care trebuia să analizeze 59 de cazuri de presupuse OZN-uri investigate de „Proiectul Blue Book”. Comisia condusă de Dr. Edward Condon a lansat în 1968 un raport numit „Raportul Condon” sau „Studiul Ştiinţific al Obiectelor Zburătoare Neidentificate”. Aceasta reprezenta o modalitate prin care Forţele Aeriene americane puteau să se îndepărteze, în mod public, de problema OZN-urilor.

Problemele au început să apară imediat. Un memorandum intern a ajuns pe mâinile celor de la revista Look şi arăta că atât Condon, cât şi asistentul său, ştiau încă de la început că trebuiau să ajungă la concluzii negative. În momentul în care doi agenţi trimişi să investigheze s-au întors cu dovezi pozitive, Condon a respins cele găsite, ducând la crearea multor controverse.

În momentul în care „Raportul Condon” a fost lansat, cei care l-au citit nu au fost mulţumiţi de concluzii. Cele mai multe cazuri nu îşi găsiseră explicaţie; cele care fuseseră explicate într-o oarecare măsură, nu erau convingătoare.

Conform raportului nu existau dovezi ale unei activităţi extraterestre şi se recomanda oprirea anchetelor. Cei de la Forţele Aeriene americane au fost mulţumiţi de concluzii. Raportul a dus la închiderea definitivă a „Proiectului Blue Book” în 1969.

Ani mai târziu, conform „Actului de Libertate a Informaţiei”, s-a aflat că „Proiectul Blue Book” nu era decât o faţadă pentru un alt proiect clasificat care se ocupa de datele cu adevărat sensibile.

Chiar dacă „Comisia Condon” considerase că nu era necesară continuarea investigaţiilor şi respingea ideea existenţei unor extratereştri, investigaţiile civile au continuat. Majoritatea celor interesaţi de descoperirile raportului au fost nemulţumiţi de concluzii, bănuind că era vorba de o muşamalizare.

Unul din astronomii care lucrase pentru „Proiectul Blue Book”, Allen Hynek, a creat „Centrul pentru Studierea OZN-urilor” care se ocupă şi acum de analizarea dovezilor şi a ipotezei că la mijloc s-ar afla extratereştri.

Subiectul nu a fost unul dezbătut doar în cadrul Statelor Unite ale Americii. Pe lângă investigaţiile de acolo, multe alte ţări au condus proiecte asemănătoare. Între aceste ţări putem enumera Marea Britanie, Canada, Australia şi Suedia. În momentul de faţă nu puţini sunt cei care cred că adevărul încă ne este ascuns.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.