Din antichitate, cand se apela, evident, la metode primitive, pana in prezent, cand s-au pus la punct tehnici dintre cele mai sofisticate, omul a fost preocupat constant, in scopuri practice, functionale, sau estetice, sa isi inlocuiasca dintii lipsa si sa trateze, intr-un fel sau altul, durerile provocate de afectiunile dintilor. Cea mai veche proteza dentara, care a fost descoperita intr-un sit arheologic de pe teritoriul actualei Italii, dateaza de 2 600 de ani si pare a fi o inventie a etruscilor (popor care a trait in Etruria, in zona centrala a Peninsulei Italice). Proteza inlocuia trei incisivi de pe maxilarul superior si era facuta dintr-un dinte de vaca taiat si fixat vertical, pentru a simula dantura naturala.
Urme de proteze, din aceeasi perioada, facute din fildes sau din lemn de paltin, asamblate cu fir de aur, sau semne de obturatii realizate cu aur masiv ori cu arama, au fost gasite si in sarcofage din perioada Egiptului antic. In nenumarate texte vechi sunt consemnate si o serie de remedii pentru durerea de dinti, dar se pare ca extractia dentara nu era cunoscuta. Din Egipt, gratie fenicienilor, vestiti ca excelenti navigatori, cunostintele si tehnicile de tratament au ajuns si in tarile din Bazinul mediteraneean. Pana la sfarsitul Evului Mediu, nu s-au facut insa progrese semnificative in acest domeniu, avand in vedere ca tratarea problemelor dentare revenea nu medicilor, ci barbierului, preotului sau vreunui « tamaduitor » (vrajitor) al comunitatii (dupa practici ancestrale).
Abulcasis, unul dintre primii mari chirurgi musulmani, in secolul al IX-lea, a scris o lucrare intitulata « Servitorul », in care descrie diverse instrumente destinate extractiei dentare, face referiri la pozitia cea mai potrivita a unui pacient, in timpul unei interventii, recomanda clatirea gurii, dupa extragerea unui dinte, cu otet, iar in caz de hemoragie, cu sulfat de cupru (pudra). Abia in secolul al XVI-lea, francezul Ambroise Pare, considerat « parintele » chirurgiei moderne, a conceput proteza mobila, confectionata din femur de bou, de cal, de cerb, iar Bartolomeo Eustachi, medic italian, scrie prima carte de anatomie a dintilor. Dupa 1700, au aparut si primele coroane de dinte din portelan sau metalice, fixate cu fir de matase, de aur sau de argint, si incep sa se dezvolte si tehnici de amprentare a dintilor. Incepand cu anii 1840, medicii au inteles necesitatea de a utiliza si diverse modalitati de anesteziere locala, pentru tratamentul dintilor, folosind, initial, eterul, apoi eterul sulfuric, clorura de etilen, cocaina, novocaina.
La momentul actual, o proteza dentara permite reconstituirea (imbracarea) dintilor afectati partial din cauza cariei sau a unei fisuri, cu ajutorul unei coroane din metal (nichel-crom, crom-cobalt, aur, titan), ceramo-metalica sau doar ceramica. O coroana poate inlocui dintii lipsa, printr-o punte dentara, fixata pe dintii sanatosi alaturati. O punte dentara se poate realiza ca un dinte artificial prins intre doua coroane (dreapta-stanga) sau ca o punte dentara cu extensie, in cazul in care dinti naturali de sprijin exista numai pe o parte a maxilarului. Avansul tehnologic face posibila montarea unei coroane si pe un implant – un cilindru de titan pur – care se fixeaza pe os, pentru a substitui radacina unui dinte pierdut. Titanul este bio-compatibil si stimuleaza regenerarea osului in jurul piesei metalice. Dupa minimum trei luni, pe acest suport se face reconstructia dintelui, lucrare care are o longevitate de aproximativ 40 de ani.
Avantajele coroanei dentare
- Protejeaza dintele;
- Este rezistenta (8-10 ani);
- Puntea dentara previne migrarea dintilor;
- Confera un aspect natural danturii (cand materialul folosit este cel ceramic); exista mai multe tipuri de ceramica utilizabile pentru coroanele dentare – ceramica feldspatica (estetica, dar fragila), ceramica aluminoasa (rezistenta, dar mai opaca) si zirconiu (seamana cel mai mult cu dintele natural, are o mare bio-compatibilitate si este relativ rezistent, pentru ca, de regula, se foloseste cu un substrat metalic);
Dezavantaje
- Pilirea dintilor sanatosi din apropiere in scopul fixarii coroanei sau a puntii dentare;
- Pretul ridicat al lucrarii;
Proteza dentara mobila este cea care inlocuieste mai multi dinti lipsa sau dantura in intregime si se deosebeste de coroana si de puntea dentara prin faptul ca se poate scoate. Se fixeaza fie pe dintii sanatosi care mai exista sau, in al doilea caz, pe gingie. O astfel de proteza poate avea structura metalica supla sau din rasina sintetica, iar dintii au aparenta celor naturali (ca si in cazul coroanelor). Pentru realizarea acesteia se amprenteaza atat maxilarul superior, cat si mandibula (maxilarul inferior). In cazul unei astfel de lucrari, este necesar un oarecare timp de acomodare, pana cand dispare salivatia abundenta si, ca si in celelalte cazuri, o anume prudenta, evitandu-se alimentele dure sau lipicioase.
Medicii recomanda mentinerea protezei mobile si peste noapte, pentru ca acomodarea sa fie mai rapida. O proteza mobila dureaza in jur de 6-8 ani, din cand in cand mai poate fi ajustata, in situatiile in care nu mai sta fix pe maxilar, sau se poate folosi un adeziv dentar (o pasta), care se gaseste in comert si care asigura stabilitatea lucrarii. Superioare calitativ sunt protezele fixate pe implanturi, de exemplu, pentru o proteza care sa acopere intreg maxilarul este nevoie de doua implanturi, singura problema fiind pretul foarte ridicat al acestui tip de lucrare, care, la noi, inseamna, la o valoare minima, 300-400 de euro pentru un singur implant.
