Razboiul Civil American, cunoscut si drept Razboiul de secesiune, a fost conflictul politic si militar, despre care se poate spune ca a schimbat fata Statelor Unite ale Americii, scotand la suprafata nemultumirile oamenilor, dar si problemele de rasa, din ce in ce mai grave si cu consecinte nefaste asupra societatii americane. Cum sclavia inca mai exista, tensiunile intre rase, cat mai ales intre oamenii politici atinsesera deja un punct culminant, izbucnirea unui conflict de amploare devenind doar o chestiune de timp.

Razboiul Civil American sau Razboiul dintre Statele din Nord si cele din Sud

civil war america

Razboiul Civil American a durat patru ani, mai cu seama din anul 1861 pana in 1865, conflictul militar si politic fiind intre Statele din Nord (Uniunea, cum mai era numita) si Statele din Sud. S-a dus, asadar, o lupta intre Sud si Nord, timp de patru ani, Statele Unite de astazi intrand intr-una dintre cele mai nefericite perioade din toata istoria lor. Si totusi, istoricii au notat ca Razboiul Civil American a fost, inainte de toate si dincolo de numarul mare de victime, o necesitate, pentru ca diferentele dintre Nord si Sud erau din ce in ce mai evidente.

Cu alte cuvinte, Sudul era „sclavagistul”, pe cand Nordul, „abolitionistul”. Abraham Lincoln, care se afla in fruntea Partidului Republican, a inteles necesitatea limitarii sclaviei, drept urmare, dupa ce a tinut un discurs istoric, „Casa dezbinata” (1858), prin care cerea ca sclavia sa fie limitata, pana la disparitie, in anul 1860, mai precis in timpul alegerilor prezidentiale, cand promisiunile electorale erau la mare pret, Lincoln, alaturi de Partidul Republican, au decis sa duca o lupta acerba impotriva sclaviei, dar si raspandirii acesteia, cu atat mai mult cu cat problema capatase proportii uriase, la fel ca tensiunile dintre Statele din Sud si cele din Nord.

Lincoln – alesul republicanilor

Republicanii au castigat alegerile prezidentiale, prin candidatul Lincoln, drept urmare, chiar inainte ca Abraham Lincoln sa fie investit, s-a infaptuit declaratia de secesiune, bineinteles, din partea Statelor din Sud, sapte la numar. Curios sau nu, cele doua administratii, cea a lui James Buchanan, care oricum se afla la sfarsitul mandatului, cat si cea care avea sa fie investita la 4 martie 1861, a lui Lincoln, au respins, fara doar si poate, secesiunea, catalogand-o drept un act de razvratire, de rebeliune impotriva sigurantei statului. In cele din urma, cum tensiunile se aflau pe un alt fagas, si-anume pe cel al violentei, Statele Confederate ale Americii (Statele din Sud) aveau sa atace, la 12 aprilie 1861, Fort Sumter, aflat in Carolina de Sud.

Reactia lui Lincoln a fost una asteptata, previzibila chiar, presedintele american cerand mobilizare generala. Urmarea a fost, iarasi, una asteptata, declarandu-se secesiunea a „inca patru state sclavagiste” din Sud. Inainte insa sa izbucneasca acel conflict armat, s-a incercat inabusirea nemultumirilor, rezolvarea crizei, toate acestea materializandu-se in cateva tentative nereusite, de altfel. A avut loc chiar si o conferinta de pace la Washington, numai ca aceasta nu a dus la niciun raspuns pozitiv din partea nimanui.

Ba chiar, atunci cand presedinte era Buchanan, nu a existat niciun fel de proteste din partea administratiei, presedintele neraspunzand militar. Pe de alta parte, guvernatorii statelor Pennsylvania, New York dar si Massachusetts se pregateau pentru a intra intr-un conflict militar, achizitionandu-si arme. Dupa ce Abraham Lincoln a fost investit in functia de presedinte, noul sef de stat si-a exprimat dorinta de a pastra orice forma de secediune drept „nula si neavenita”.

Abraham Lincoln
Abraham Lincoln

Totodata, Lincoln a spus ca nu a avut in niciun moment intentia de a invada Statele din Sus si, mai mult decat atat, de a interzice formele sclaviei. Interesant este ca a avertizat ca este dispus sa faca uz de forta acolo unde va fi nevoie, doar pentru „a pastra proprietatea federala”.

Cum era si de asteptat, au fost trimisi la Washington delegati, acestia avand o propunere mai mult decat legitima: un tratat de pace cu Statele Unite. Bineinteles ca Lincoln a respins din start aceasta propunere, de fapt, a decis sa nu accepte niciun fel de negocieri, invocand un motiv oarecum previzibil, si-anume ca guvernul Confederatiei nu este unul legitim. Implicit, avea Lincoln sa spuna, semnarea unui astfel de tratat de pace ar fi insemnat recunoasterea sa ca guvern suveran, ceea ce ar fi destabilizat situatia politica si nu numai.

Revenind la atacarea Fort Sumter-ului din Charleston, Carolina de Sus, trebuie sa mentionam faptul ca Lincoln era dispus sa faca aproape orice sa pastreze controlul asupra acestui fort, drept urmare, a cerut 75.000 de voluntari. Inainte insa, nordistii i s-au alaturat apelului lui Lincoln, acela de a se restaura Uniunea, trimitandu-si oamenii pentru a recupera din forturi. De fapt, principala intentie a nordistilor era pastrarea Uniunii. Izbucnirea unui conflict armat, cum spuneam, era inevitabila, dovada fiind si pregatirea armelor de catre Statele din Nord, cu luni bune inainte de inceputul razboiului. In sfarsit, trupele nordistilor au intrat in lupta, incercand sa recupereze din forturi.

Tabara soldatilor din Razboiul Civil American, Foto: writingthroughthewoundsofwar.wordpress.com

In acelasi timp, Tennessee, Carolina de Nord, Arkansas si Virginia (situate la nord de Confederatie) au refuzat orice propunere confederata si, mai mult decat atat, nu au fost de acord sa trimita trupe care sa lupte impotriva vecinilor. In cele din urma, si aceste patru state au declarat secesiunea, alegand sa adere, tacit, la Confederatie.

Richmond a devenit la scurt timp simbol al Confederatiei, insa tot intr-un timp scurt, orasul avea sa-si epuizeze proviziile. Si totusi, nu s-a dorit varsare de sange, incercandu-se aplicarea unor planuri bine gandite. In acest sens, avem ca exemplu graitor Planul Anaconda, propus lui Lincoln de catre comandantul armatei Statelor Unite, Winfield Scott. Abraham Lincoln a acceptat aplicarea planului, care consta intr-o blocate a porturilor, iar in cazul in care situatia degenera, se impunea confiscarea navelor, dar si a incarcaturilor acestora. Ideea planului era ca aceasta blocada avea sa paralizeze economia Confederatiei, ducand, in cele din urma, la inabusirea conflictului.

Planul Anaconda, cam pana la sfarsitului anului 1861, a dat roade, multe dintre transporturile maritime fiind blocate. Urmarea a fost cea sperata: Statele din Sud erau la un pas de faliment, economia fiind aproape paralizata. Mai mult decat atat, dupa ce incarcaturile erau confiscate, ele tot erau vandute, numai ca banii incasati de pe urma lor le reveneau unionistilor. Cum era de asteptat, Sudul a decis sa lupte impotriva blocadei, care deja ii ajutase pe unionisti sa castige teren in conflict. La 8 martie 1862, Confederatia a atacat Marina Uniunii, cuirasatul CSS Virginia intrand in conflict direct cu blocada propriu-zisa.

Chiar si asa, Batalia de la Hampton Roads a avut un rezultat vag, necastigand batalia niciuna dintre cele doua tabere, ceea ce pentru unionisti a insemnat o victorie, intrucat blocada nu fusese invinsa de catre sudisti. Ceea ce avea sa se intampla insa in cea de-a doua batalie de la Fort Fisher (ianuarie 1865) avea sa insemne o victorie clara pentru Uniune, astfel inchizandu-se si ultimul port din Sud, care le mai putea asigura o mica parte din transporturile Statelor din Sud. Cu toate acestea, pe teatrul estic, trupele unioniste avea sa fie, la randul lor, blocate de fortele confederate, fapt consemnat prin prima batalie de la Bull Run.

Citește și:  Intuiţii, coincidenţe, sincronicităţi – natura subtilă a fiinţei noastre. Coincidenţe surprinzătoare, din viaţa unor oameni celebri

Tocmai datorita acestei batalii, in sfarsit, trupele unioniste aveau sa fie obligate sa se retraga de indata la Washington. Rezistenta armatei confederate in fata trupelor unioniste a fost incredibila, prima fiind condusa de generalul Thomas Jackson, care ulterior a primit porecla de Stonewall (Zid de piatra – n.r.). Unionistii, pe de alta parte, speriati ca armata confederata ar putea iesi invingatoare, i-au cerut generalului George B. McClellan sa preia comanda armatei. Inainte insa, Congresul Statelor Unite a decis sa adopte Rezolutia Criitenden-Johnson, menita sa creeze confuzie in randului civililor.

Aceasta rezolutie continea ideea ca, de fapt, Razboiul Civil American ar fi izbucnit, nu pentru desfiintarea tuturor formelor de sclavie, ci pentru pastrarea Uniunii. Imediat dupa ce McClellan a preluat armata unionista, conflictul a capatat proportii uriase, razboiul intensificandu-se in violente. Chiar si asa, comandantul armatei confederate, Robert E. Lee, a reusit sa-l opreasca pe McClellan in incercarile sale de a pune stapanire pe Richmond, fapt consemnat prin Bataliile de sapte zile. Astfel, comandantul armatei unioniste s-a vazut nevoit sa se retraga. Dupa blocada din Planul Anaconda, se parea ca Sudul avea sa invinga Nordul, lucru dovedit si prin victoria obtinuta tot de armata confederata in cea de-a doua batalie de la Bull Run.

O parte din batalia de la Fort Fisher in 1865, Foto: learnnc.org
O parte din batalia de la Fort Fisher in 1865, Foto: learnnc.org

Invazia Nordului era, asadar, inevitabila, cu atat mai mult cu cat armata confederata, in frunte cu comandantul Robert E. Lee, fusese incurajata de victoria celei de-a doua batalii de la Bull Run. Cu o armata de peste 40.000 de oameni, comandantul Lee a trecut peste Raul Potomac, comandantul armatei confederate luptandu-se cu McClellan la batalia de la Antietam (17 septembrie 1862), batalie incheiata cu o victorie pentru Uniune. De mentionat, de asemenea, este faptul ca 17 septembrie din anul 1862 este considerata „cea mai sangeroasa zi din istoria militara a Statelor Unite”.

Invadarea Nordului de catre armata confederata a fost, astfel, blocata, la putin timp, Abraham Lincoln anuntandu-si Proclamatia de emancipare, la 22 septembrie 1862, prin care a declarat liberi toti sclavii din statele Confederatiei, insa pe aceia care, in cele din urma, nu treceau sub controlul absolut al Uniunii pana la data de 1 ianuarie 1863. Bineinteles ca motive pentru a se genera un conflict si mai mare au existat, chiar din cauza acestei Proclamatii de emancipare, deoarece Uniunea declara liberi doar sclavii asupra carora insasi Uniunea nu a mai avut niciun fel de putere ori control. Si totusi, haosul generat i-a determinat pe unii abolitionisti sa considere aceasta Proclamatie drept o decizie neinspirata, de altfel, ca o decizie luata pe vremuri de razboi, respectiv o masura care nu poate fi aplicata in vremuri de pace.

In fine, dupa Batalia de la Antietam, comandantul armatei unioniste, McClellan avea sa fie inlocuit, in cele din urma, de Ambrose Burnside, care a si fost invins la Batalia de la Fredericksburg (13 decembrie 1862). Atunci, iarasi, 12.000 de soldati din tabara unionista au murit ori au fost raniti. Armata lui Lee era, dupa cate se parea, din ce in ce mai puternica si mai hotarata in a invinge Uniunea. Si cum nici Burnside nu facuse fata furiei armatei confederate, acesta a fost inclocuit de Hooker, dar nici acesta nu s-a dovedit a fi indeajuns de puternic cat sa-i faca fata armatei confederate.

Batalia de la Gettysburg

Abia apoi, a intrat pe teatrul de razboi binecunoscutul George Meade, care l-a si invins pe Lee in batalia de la Gettysburg, lupta intinzandu-se pe trei zile, mai cu seama, din 1 pana pe 3 iulia 1863. Cea de-a doua incercare a lui Lee, comandandatul armatei confederate, de a invada Nordul s-a dovedit si de aceasta data nereusita. Furia noului comandant al armatei unioniste, Meade, dar si hotararea lui Lee de a invada Nordul s-a vazut prin faptul ca Batalia de la Gettysburg a fost cea mai sangeroasa lupta a Razboiului Civil American.

In timp ce armata din Sud a pierdut 28.000 de oameni, armata lui lui Meade, a inregistrat 23.000 de pierderi. Se acumulasera, si totusi, indeajuns de multe tensiuni intre tabere, chiar si Lincoln consideran ca armata unionista nu era condusa bine de Meade, chiar daca il invinsese pe Lee. Drept urmare, presedintele Statelor Unite a decis sa caute un alt comandant. In acelasi timp, pe teatrul vestic de razboi, trupele confederate erau invinse.

Batalia de la Gettysburg, Foto: benkritz.wordpress.com
Batalia de la Gettysburg, Foto: benkritz.wordpress.com

Singura victorie obtinuta, in schimb, de Confederatie a fost inregistrata prin Batalia de la Chickamauga. Totodata, statul Missouri devenise un adevarat camp de lupta, unde mii de oameni aveau sa-si piarda viata. In sfarsit, anul 1864 a fost marcat de numirea lui Grant drept comandant al armatei unioniste. Intentia lui Lincoln, cand l-a numit pe Grant comandant, a fost una previzibila: presedintele isi dorea ca razboiul sa ia sfarsit, iar numai un razboi total, nu neaparat reprezentat de omorarea civililor, avea sa puna punct Razboiului Civil American.

Bineinteles ca atat Lincoln, cat si Grant considera ca doar daca va ataca mare parte din Confederatie, Uniunea va invinge, drept pentru care, s-a infaptuit un plan menit sa ofere o strategie prin care Confederatia sa fie atacata din toate directiile. In tot acest timp, singurul presedinte din istoria Statelor Confederate ale Americii, Jefferson Davis, vedea acest conflict drept unul cu un rost maret, insa fara prea multe sanse pentru Confederatie. Cu toate acestea, a continuat sa lupte, iar in fruntea armatei confederate a ramas tot Robert E. Lee.

Dupa mai multe lupte duse intre 1863 si 1865, capitala Confederatiei a fost ocupata de Corpul de Armata XXV, ceea ce a insemnat, cel putin pentru Lee, sfarsitul Razboiului Civil American, astfel ca, atat Armata Virginiei, cat si comandantul ei s-au predat, in cele din urma, Tribunalului Appomattox, la 9 aprilie 1965. Cinci zile mai tarziu, mai precis la 14 aprilie 1965, Abraham Lincoln a fost asasinat si Andrew Johnson a devenit presedinte. Insa nu din acel moment a luat sfarsit sclavia, fiind nevoie de alti cativa ani in care oamenii sa-si revina in simtiri si sa nu mai exploateze persoanele de culoare.

De mentionat este ca in timpul Razboiului Civil American, multi sclavi de culoare au evadat din Sud, multi dintre ei ascunzandu-se dupa liniile inamice ale unionistilor. Unii, ba chiar, au fost ucisi sau chiar inapoiati asa zisilor „stapani”. Se facuse chiar si un program de schimb intre prizonieri, mai precis intre sclavi. Planul lui Lincoln, exprimat prin Proclamatia de emancipare, a fost vazut cu mare reticenta, Sudul considerand ca nu mai exista absolut nicio sansa sa mai primeasca vreun ajutor din partea Frantei sau chiar a Regatului Unit.

O interventie straina, cu siguranta, ar fi schimbat situatia finala a Razboiului Civil American. De fapt, statele de dupa granitele teritoriilor americane au ramas pe aceeasi pozitie, tocmai din cauza amenintarilor voalate ale lui Abraham Lincoln, cum ca este dispus sa intre in razboi cu orice tara care ar recunoaste oficial independenta Statelor Confederate ale Americii. Nu s-a luat in seama, de fapt, nici o interventie straina militara, pentru ca Lincoln se asigurase ca va inabusi de indata orice dorinta straina de a interveni prin Proclamatia de emancipare, mai cu seama prin cele doua decrete.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.