Referendum, în limba română, este un substantiv împrumutat din limba franceză (fr. référendum), având ca etimon latinescul “referendum”, un gerunziu al verbului “refero”, care înseamnă “a readuce” (“fero” – a duce, a aduce” şi “re” – element de compunere cu sens iterativ). În limba de origine, sensul verbului “refero” se deducea din context, de exemplu: “Propositum qui referendum est populo” – “Propunere care trebuie să se întoarcă la popor”.

Sensul substantivului referendum, cu formă de plural – referendumuri, este: “Consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general” (DEX).

Referendum

Pentru că se adresează tuturor cetăţenilor care aparţin unei comunităţi, pentru a-şi exprima liber opinia, un referendum este o formă de manifestare a democraţiei directe (demos, „popor” + kratos, „putere”, în limba greacă) şi este specific societăţilor moderne.

Din punct de vedere procedural, un referendum presupune posibilitatea ca cetăţenii să răspundă cu DA sau NU, la întrebarea de pe buletinele de vot, rezultatul exprimându-se prin numărarea voturilor valabil exprimate şi prin majoritate simplă.

În dicţionarele româneşti, un sinonim al cuvântului referendum este “plebiscit” (din latinescul “plebiscitum – “plebs”, popor + “scitum”, decizie/decret), cu înţelesul de “Consultare prealabilă a cetățenilor, care urmează să se pronunțe prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de o importanță deosebită“ (DEX), cu precizarea că este un termen care nu mai este uzual în limba română contemporană, având o conotaţie arhaică şi fiind înlocuit de referendum, un termen internaţionalizat.

In Roma antică, plebiscitul se referea la deciziile reprezentanţilor “plebei”, aleşi pentru un an, de către un Consiliu plebeian. Aceştia nu reprezentau întreaga populaţie, ci pe toţi cetăţenii romani, mai puţin patricienii (înalţii oficiali de la curte).

Napoleon Bonaparte

Primul referendum al epocii moderne este considerat a fi cel din 1793, din Franţa, din timpul Revoluţiei, pentru ratificarea Constituţiei elaborate de Comitetul Salvării Publice, iar la următorul, în 1800, 99,9% dintre francezii prezenţi la referendum (77% dintre cetăţenii cu drept de vot neprezentându-se însă la urne) au fost de acord cu asumarea puterii de către Napoleon.

În istoria românilor, primul plebiscit a fost organizat în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864, în urma căruia s-a înfiinţat Senatul, Parlamentul unicameral, care funcţiona din 1831, transformându-se în Parlament bicameral. Al doilea plebiscit, din 1866, îl aducea la conducerea ţării, ca domn, apoi ca rege, pe Carol Ludovic de Hohenzollern.

Citește și:  Cum este corect – reflexie sau reflecţie?

În total, în istoria românilor au fost 13 plebiscite/referendumuri. Chiar în 1989, în anul schimbărilor majore în viaţa ţării, Ceauşescu organizase un referendum prin care să poată fi introdusă, în Constituţia României, o clauză prin care se interzicea luarea de împrumuturi externe.

Majoritatea democraţiilor contemporane au organizat diverse referendumuri, în Europa, în fruntea clasamentului cu cele mai multe referendumuri situându-se Elveţia, urmată de Italia.

Un referendum cel puţin “ciudat” a avut loc, în 2016, în Kârgâzstan/Kirghizstan, un stat din Asia Centrală, care a fost parte, până în 1991, din vechea URSS. Referendumul respectiv a fost organizat pentru modificarea Constituţiei, cu nici mai mult, nici mai puţin decât 21 de amendamente, scopul real, după cum subliniau analiştii politici, fiind acela ca preşedintele în funcţie, la finele mandatului, să aibă asigurat postul de prim-ministru, după modelul “Putin”, deşi preşedintele declara hotărât că nu are altă ambiţie, după ce nu va mai ocupa funcţia de conducător al ţării, decât să se dedice muzicii.

Referendum

Mai aproape de noi, geografic, chiar în această perioadă, irlandezii sunt preocupaţi de un nou referendum (după ce au mai avut unul în octombrie a.c.), prin care să se abroge articolul din Constituţie potrivit căruia “locul femeii este acasă” (“la cratiţă”, cum ar spune unii). Urmează să se stabilească data acestui referendum.

Deşi un referendum este o formă de manifestare a democraţiei, într-o manieră simplă, clar măsurabilă, unii politologi consideră că tocmai regula răspunsului cu DA şi NU nu conduce, în toate situatiile, la adevăr. În cazul celor pentru care răspunsul cu DA sau NU este rezultatul unui proces de reflecţie, individual, atunci, da, este o opinie care contează în adevăratul sens al cuvântului. În multe alte cazuri, însă, DA sau NU sunt vide de conţinut, pentru că nu exprimă înţelegerea şi nici asumarea faptului pus în discuţie, ci este o reacţie mimetică, inerţială (cu justificarea “aşa au făcut şi alţii”, “aşa am auzit”, “aşa am înţeles” etc.) în pofida mediatizării sau tocmai din pricina manipulării prin mass-media sau pe alte căi.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.