Regina Maria si Marea Unire de la 1 decembrie 1918

In decembrie 1892, Maria Alexandra Victoria, cea care avea sa devina Regina Maria a Romaniei (dupa ce tatal sau, Alfred, a devenit duce de Saxa-Coburg Gotha), s-a casatorit cu Ferdinand, printul mostenitor al Romaniei. Cei doi au sosit la Bucuresti, in ianuarie 1893. In 1914, Carol I se stinge din viata si pe tron urca nepotul sau, Ferdinand. Din pricina Primului Razboi Mondial, ceremonia incoronarii va avea loc abia in 1922.

De la inceput, Regina Maria s-a dovedit a fi un caracter extrem de puternic, dedicandu-se cu toata energia si pasiunea tarii de adoptie, in care devenise regina, tara pe care a iubit-o cu sinceritate si daruire. In timpul razboiului, regina s-a inscris ca infirmiera voluntara in Crucea Rosie, pentru a-i ajuta pe cei raniti si bolnavi. A scris si a publicat chiar o carte, intitulata “Tara mea”, iar banii stransi din vanzarea acesteia i-a donat Crucii Rosii, pe langa alte contributii, in sprijinul tarii sale. Cand, in 1917, jumatate din teritoriul romanesc a fost ocupat de trupele germane, Regina Maria, cu ajutorul ambasadei americane, reuseste sa obtina fonduri, in vederea continuarii luptei de aparare a libertatii tarii.

Istoricii, la unison, recunosc faptul ca Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost rezultatul eforturilor unei intregi natiuni care a avut si sansa de a fi condusa de oameni politici responsabili si cu vocatie. Regina Maria a fost unul dintre acesti conducatori, care a inteles ce inseamna destinul unui popor in istorie. In Memoriile sale isi marturiseste emotia uriasa pa care a simtit-o in momentul in care s-a intors in Bucuresti, dupa ce, timp de doi ani, in vremea razboiului, familia regala si institutiile statului s-au retras la Iasi. Peste granita de la rasarit izbucnise Revolutia Bolsevica, iar celebra familie Romanov, a ţarilor rusi, fusese executata.

Dupa doi ani de neutralitate (1914-1916) a Romaniei, cand situatia in intreaga Europa devenise extrem de tensionata, Regina Maria a avut si meritul de a-l convinge pe regele Ferdinand sa ia decizia ca tara sa intre in razboi de partea Antantei, impotriva germanilor. Sacrificiile armatei romane au fost enorme si, datorita comportamentului eroic al acesteia, dar si prin eforturile diplomatiei romanesti, la sfarsitul razboiului, a fost recunoscuta contributia romanilor in infrangerea Germaniei. La Versailles, unde Regina Maria s-a dus special pentru a pleda cauza natiunii sale, se spune ca l-a impresionat pe prim-ministrul francez, prin frumusetea ei, dar si prin inteligenta absolut sclipitoare, sustinand cu atata patos interesele romanilor, incat misiunea de negociator a prim-ministrului roman I. C. Bratianu a devenit ceva mai usoara. Rezultatul a fost Marea Unire, Muntenia, Moldova, Transilvania, Bucovina si Basarabia, unire desavarsita, prin voia poporului, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.

Despre intoarcerea triumfala in Bucuresti, de la Iasi, Regina Maria marturiseste, in Memoriile ei, ca au fost intampinati de ofiteri romani, englezi si francezi, au trecut pe Soseaua Kisselef, salutand armatele aliate, un grup de inalti prelati le-au binecuvantat intoarcerea, au strabatut Piata Victoriei, aclamati de multime, s-au oprit in fata statuii lui Mihai Viteazul (cea care se afla astazi in Piata Universitatii), au urcat la Mitropolie si s-au oprit la Palatul Cotroceni. La sfarsitul razboiului, Regina Maria a jucat un rol important, in diplomatia de culise, in privinta statutului Romaniei, la semnarea Tratatului de la Versailles, prin care s-a stabilit retrocedarea teritoriului romanesc pierdut in timpul razboiului.

Patru ani mai tarziu, la 15 octombrie 1922, tot la Alba Iulia, s-a organizat ceremonia incoronarii regelui Ferdinand si a Reginei Maria, ca suverani ai Romaniei Mari. Chiar daca festivitatea nu a avut fastul pe care si l-ar fi dorit regina, totusi, pentru acest moment irepetabil din istoria Romaniei, coroana purtata de Regina Maria a fost comandata la Paris, la o celebra casa de bijuterii – Falize – care a lucrat-o dupa schitele unui pictor roman, care s-a inspirat din stilul bizantin al coroanelor voievodale de la Curtea de Arges. Rezultatul a fost absolut spectaculos. In prezent, coroana (cinci kilograne de aur) se afla la Muzeul National de Istorie, din Bucuresti, iar la Paris, la Casa Falize, se afla o copie de argint.

Dupa moartea lui Ferdinand, in iulie, 1927, Regina Maria ramane in Romania, perioada in care isi scrie memoriile (“Istoria vietii mele”). Se stinge in 1938 si este inmormantata, alaturi de sotul sau, la Manastirea Curtea de Arges, iar inima ei, la Balcic (de unde a fost adusa la Castelul Bran, in 1941, iar dupa 1968, la Muzeul National de Istorie, din Bucuresti).

Englezoaica prin nastere, Regina Maria este una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei romanesti, cu o contributie de necontestat la intregirea neamului. In testamentul sau, adresandu-se poporului si tarii sale, regina lasa cea mai tulburatoare declaratie de dragoste pe care un conducator o poate face neamului pe care l-a condus si din care se desprinde un devotament pe care frumoasa si inteligenta regina l-a dus si dincolo de moarte, in eternitate: “Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.”