Revelionul – fapte festive şi ritualice, de ieri şi de azi, de bun augur pentru noul an

Revelionul (din franţuzescul “réveillon”/ “reveil” – “trezire”) – noaptea dintre 31 decembrie si 1 ianuarie, in care se celebrează Anul Nou – este o sărbătoare universală, care transcende graniţele şi diferenţele culturale, marcată de bucurie, reflecţie, anticipare, când fiecare îşi ia rămas bun de la anul care a trecut, pentru a întâmpina şi a înnobila un timp nou, încărcat de potenţialităţi şi speranţe.

Chiar dacă, în lumea în care trăim, este evidentă tendinţa de desacralizare a sărbătorilor, în favoarea unor manifestări mai profane (petreceri şi multă agitaţie), totuşi starea de bucurie, acest sentiment subiectiv, asupra căruia suntem deplin stăpâni, “curăţenia” pe care o facem în realitatea imediată şi în noi înşine, în perioada de graţie dintre Crăciun şi Anul Nou, aşteptarea momentului simbolic de la miezul nopţii, la trecerea dintre ani, toate modelează energia de care avem nevoie pentru a da un nou impuls vieţii, pentru a deschide un nou capitol, care poate fi al tuturor posibilităţilor.

Trăim în interiorul unor arhetipuri şi, conştient sau nu, le reiterăm, pentru a da energie vieţii, pentru a ne “reînnoi” periodic, pentru a scăpa de “teroarea timpului” şi pentru “a regăsi plenitudinea lumii Începuturilor” (Mircea Eliade).

Mitul “reînnoirii” ciclice a anului a derivat din ritmurile eterne ale naturii, măsurate intre dispariţia vegetaţiei în timpul iernii şi “renaşterea” din primăvară, ceea ce explică şi de ce Anul Nou era/ este sărbătorit, la toate popoarele lumii, între solstiţiul de iarnă (21 decembrie) şi echinocţiul de primăvară (21 martie).

Revelionul – o istorie cu rădăcini adânci în cultura lumii

Cele mai vechi consemnări despre celebrarea Anului Nou provin din Babilon (oraşul antic, înfloritor, din sudul Mesopotamiei) şi datează de peste 4 000 de ani. Babilonienii marcau începutul noului an odată cu echinocțiul de primăvară (în jurul lunii martie), un moment simbolic asociat cu reînnoirea vieții și începutul sezonului agricol.

Sărbătoarea Anului Nou, in Babilon, era cunoscută sub numele de “Akitu”, termenn derivat din cuvântul sumerian pentru „orz,” un simbol al fertilității și al recoltei. Festivalul reflecta importanța agriculturii în societatea babiloniană. Festivalul Akitu dura 11 zile și includea ceremonii elaborate, procesiuni, rugăciuni și ritualuri sacre. Fiecare zi avea o semnificație specifică, fiind dedicată unui zeu sau unei activități religioase.

Ceremoniile principale se bazau pe Mitul Creației, din epopeea babiloniană “Enuma Elish”. În acest mit, zeul suprem Marduk învingea forțele haosului, reprezentate de zeița Tiamat, restaurând ordinea în Univers. Sărbătorirea Anului Nou simboliza această reînnoire cosmică.

Una dintre cele mai importante părți ale festivalului era confirmarea rolului regelui ca mediator între zei și oameni. În cadrul ceremoniei, regele era dezbrăcat de însemnele puterii și umilit ritualic, pentru a-și demonstra supunerea față de zei. După această purificare, era reinstalat oficial pe tron, reafirmându-se legitimitatea sa.

Statuile zeilor erau purtate în procesiuni solemne către templele lor, în timp ce preoții și poporul ofereau daruri și rugăciuni pentru fertilitate și prosperitate. Babilonienii credeau în importanța purificării spirituale și a iertării. În timpul festivalului, oamenii se rugau pentru iertarea greșelilor comise în anul precedent și pentru un început curat.

Deși tradițiile babiloniene au dispărut odată cu declinul civilizației lor, ideea de reînnoire și de sărbătorire a unui nou început a rămas un element universal pentru a celebra Revelionul. Akitu este un exemplu timpuriu al modului în care oamenii au legat timpul, religia și natura într-un ritual comun care simboliza speranță și regenerare.

Ianus Bifrons şi Revelionul de astăzi

Ianus Bifrons (Ianus cel cu două fețe) a fost o figură centrală în mitologia romană, fiind zeul “porților”, al tranzițiilor, al începuturilor și sfârșiturilor. Numele lunii ianuarie derivă direct de la Ianus, subliniind legătura sa profundă cu ideea de nou început.

Ianus era reprezentat cu două fețe, una privind înainte și cealaltă înapoi. Acest simbolism reflectă abilitatea sa de a vedea simultan trecutul și viitorul, făcându-l protectorul tranzițiilor și al schimbărilor, fiind invocat în toate momentele de acest fel – de la începutul unui nou an sau al unei noi luni, la nașteri, călătorii, războaie sau construcția unor clădiri. Era considerat “paznicul porților” (“ianua”, în latină) și al căilor de trecere, atât fizice, cât și metaforice.

Romanii i-au dedicat luna ianuarie lui Ianus, considerând-o perioada ideală pentru a reflecta asupra anului care a trecut și pentru a face planuri pentru anul care începe. Astfel, Ianus era văzut ca patron al lunii de tranziție.

În timpul sărbătoririi Anului Nou, romanii îi aduceau ofrande lui Ianus, precum prăjituri cu miere, vin, grâu și sare. Aceste daruri erau menite să aducă noroc și prosperitate, fapt care are corespondent şi în unele dintre obiceiurile de astăzi, când sărbătorim Revelionul. Era, de asemenea, o practică obișnuită ca oamenii să facă schimb de daruri simbolice, cum ar fi monedele inscripționate cu chipul lui Ianus, ca semn al noilor începuturi.

Ianus era invocat pentru a aduce armonie și pentru a asigura un început favorabil. Romanii credeau că, dacă începeau anul în mod pozitiv, zeul le-ar binecuvânta toate acțiunile viitoare. Întrucât Ianus era considerat deschizător de drumuri, romanii credeau că fiecare început ar trebui să fie făcut cu respect și intenții pure, pentru a-l mulțumi pe zeu.

Moștenirea lui Ianus în modernitate

Deși venerarea lui Ianus a dispărut odată cu creștinismul, ideea de a privi înapoi la realizările trecutului și înainte, spre viitor, la începutul unui nou an rămâne o practică globală. Conceptul de “rezoluții” de Anul Nou și de planificare pentru viitor poate fi văzut ca o continuare simbolică a legăturii cu Ianus. Astfel, Ianus Bifrons rămâne un simbol al tranziției, un zeu al începuturilor și al reflecției, chiar dacă influența sa s-a estompat de-a lungul secolelor.

Zeii și simbolurile tranziției în alte mitologii

Ganesha, zeul hindus al înțelepciunii, începuturilor și eliminării obstacolelor, era invocat la începutul oricărui proiect sau ritual. Simbolismul său ca protector al noilor începuturi este similar cu cel al lui Ianus.

În mitologia nordică, Heimdall este considerat “gardianul Bifröst”, “podul curcubeu” care conectează lumea muritorilor (Midgard) de cea a zeilor (Asgard). Rolul său ca păzitor al tranzițiilor dintre lumi amintește de Ianus, ca paznic al porților.

În mitologia egipteană, Hapi era zeul Nilului și al inundațiilor, simbolizând reînnoirea și renașterea aduse de revărsările anuale ale fluviului. Deși nu este direct legat de Anul Nou, festivitățile dedicate Nilului marcau un nou început în ciclul agricol.

Festivaluri de reînnoire și începuturi, elemente simbolice din alte culturi

În tradiția chineză, Anul Nou este o sărbătoare a reînnoirii, marcată de curățenia casei, artificii și ritualuri menite să alunge spiritele rele. Zeul Zao Jun, zeul bucătăriei, era onorat pentru a aduce binecuvântări casei în noul an, tradiţie care se păstrează şi astăzi când este celebrat Revelionul (la a doua Lună nouă de la solstițiul de iarnă) – Anul Nou Chinezesc, cea mai importantă sărbătoare tradițională a chinezilor

Anul Nou persan (Nowruz), sărbătorit la echinocțiul de primăvară, are rădăcini în Zoroastrism și simbolizează reînnoirea vieții. Este acompaniat de ritualuri precum curățenia de primăvară (Khouneh Tekouni) și prepararea mesei Haft-Seen, care conține simboluri ale prosperității și sănătății.

Rosh Hashanah (Anul Nou evreiesc) marchează începutul unui nou an spiritual, fiind un timp de reflecție, pocăință și rugăciune. Șofar-ul (cornul de berbec) este suflat pentru a simboliza reînnoirea și chemarea la introspecție.

În Japonia, sărbătoarea Shogatsu (Anul Nou japonez) este un moment de purificare. Oamenii trec prin “torii” (porți tradiționale), pentru a intra în temple și a începe anul cu binecuvântări divine.

În calendarul mayaș, sfârșitul unui ciclu (baktun) era marcat prin ceremonii elaborate, dedicate reînnoirii. Zeii tranziției, precum Itzamna, simbolizau conexiunea dintre ciclurile temporale și echilibrul cosmic.

Veles, zeul slav al tranzițiilor, al prosperității și al animalelor, era onorat în timpul sărbătorilor de iarnă. Tradițiile slave marcau Anul Nou prin cântece și ritualuri de fertilitate.

Revelionul – fapte inedite, curiozităţi, tradiţii diverse

Primii care sărbătoresc Revelionul

Insula Kiritimati sau “Insula Crăciunului”, din Oceanul Pacific (parte din Republica Kiribati), este primul loc de pe glob unde se sărbătoreşte Revelionul. Sunt primii care intră în noul an (o populaţie de circa 8 000 de locuitori), datorită fusului orar UTC+14. Ultimele care intră în noul an sunt insulele americane Samoa și Baker (UTC-12).

Revelionul şi “Leap Second”

“Leap Second” este o ajustare de o secundă aplicată ocazional (la doi – trei ani) timpului universal coordonat (UTC), pentru a sincroniza ora precisă (Timpul atomic internațional/ TAI, măsurat cu ceasurile atomice ) și ora solară observată, imprecisă (UT1), care variază din cauza încetinirii pe termen lung a rotației Pământului. Această secundă adăugată, cunoscută ca “leap second,” poate face ca momentul de la miezul nopții să fie puțin diferit.

Rezoluțiile de Anul Nou

Tradiția stabilirii de rezoluții, cu ocazia Anului Nou, datează din Babilonul antic. Babilonienii promiteau zeilor să-și achite datoriile, să-și respecte angajamentele și să returneze obiectele împrumutate. Astfel, își exprimau dorința de a începe anul într-un mod moral și responsabil.

Şi romanii, în timpul lui Iulius Cezar (cel care a decis ca prima zi a Anului Nou să fie 1 ianuarie), adresau “rezoluţii” lui Ianus Bifrons, zeul timpului, al trecutului şi al viitorului, zeul “terecerilor”. Din scrierile poetului latin Ovidius, cel exilat la Tomis, s-a păstrat o rezoluţie în versuri, un fel de “invocaţie ritualică” de Anul Nou – “Zeu cu două feţe,/de la tine porneşte anul pentru a curge fără zgomot/ tu, cel care, fără a întoarce capul, vezi ceea ce niciun alt zeu nu poate vedea/ fii binevoitor şi roagă-te Zeului suprem pentru liniştea oceanelor, pentru pacea Pământului,/ arată-te binevoitor senatorilor, poporului român/ şi, la un semn, strânge-ţi porţile sanctuarului tău”.

Este evident că “rezoluţiile”, care s-au păstrat până astăzi, ca obicei, pentru a întâmpina Revelionul cu toată plenitudinea fiinţei, nu sunt fără rost. Acestea reprezintă un mod de a ne “reseta” felul de a gândi şi de a acţiona.

S-au făcut şi satistici şi s-a ajuns la concluzia că cei care-şi stabilesc rezoluţii de Anul Nou au de zece ori mai multe şanse să le concretizeze decât cei care nu fac acest lucru.

Revelionul şi superstiţiile alimentare

În multe culturi, anumite alimente trebuie neapărat consumate de Anul Nou, pentru că sunt considerate de bun augur. În Spania și în multe țări vorbitoare de spaniolă, oamenii mănâncă 12 boabe de struguri la miezul nopții, în 12 secunde, câte una pentru fiecare lună a anului, pentru a avea noroc.

În Italia, se consumă linte, deoarece, prin forma rotundă, seamănă cu monedele, simbolizând prosperitatea – “cotechino e lenticchie” (cârnaţi cu linte) este mâncarea tradiţională de Anul Nou a italienilor. În unele țări nordice, se mănâncă pește, deoarece “înotul” reprezintă “progresul”. În Germania, de pe masa de Revelion nu trebuie să lipsească prăjiturile din marţipan, în formă de purceluş (“glücksschwein”), deorece se crede că acest animal aduce bogăţie.

În Estonia, în ziua care precede Revelionul, fiecare trebuie să mănânce “cât şapte”, pentru a atrage norocul. Masa de Revelion a belgienilor începe obligatoriu cu un preparat din varză acră, cârnaţi, slănină şi cartofi, la care se adăugă un pahar de bere, care trebuie consumate ţinând în mână o monedă, pentru noroc de bani în anul care vine. În Bulgaria şi Albania, “banitza” (o plăcintă cu brânză, cu răvaşe, monede sau alte obiecte mici) şi baclavaua “cu noroc” nu trebuie să lipsească de pe masa festivă de Anul Nou.

Obiceiuri de Anul Nou la români

Ca în multe alte părți ale lumii, și la noi, la români, Revelionul este întâmpinat cu o serie de obiceiuri și superstiții, cum ar fi: să ne punem o dorință în noaptea dintre ani sau în prima zi a acestuia, să fim atenți la cine ne trece pragul casei pe 1 ianuarie (de preferat, un bărbat), să ținem aprinsă o candelă de la miezul nopții până în zori, să deschidem larg ușa casei la miezul nopții, pentru a întâmpina cu bucurie Noul An, să decorăm casa cu crenguțe de vâsc aducătoare de noroc, să purtăm haine noi (de culoare roşie pentru dragoste, galbene, pentru prosperitate, albe, pentru pace), să avem bani în buzunar, să evităm datoriile și să pregătim o masă îmbelșugată.

Înainte de toate acestea, importante sunt datinile din ziua care precede Revelionul sau cele din noaptea de Anul Nou, care încă se mai păstrează (mai ales în spaţiul rural) – pluguşorul, sorcova (pentru viaţă lungă, sănătate şi prosperitate), “Vasilca”(Semănatul), pentru belşug, “Dezlegarea anului”, de Sfântul Vasile, când cete de tineri colindă, făcând vacarm cu bice şi oale, pentru a alunga spiritele rele şi pentru a marca atmosfera de bucurie a sărbătorilor şi pentru a atrage prosperitatea.

“La mulţi ani!“ – în limba română, mai mult decât o urare

Un fapt inedit în cultura noastră este şi acela că, în limba română, urarea “La mulţi ani!“, plină de speranță pentru viitorul unei persoane, căreia îi dorim, implicit, să trăiască mult și să aibă o viață plină de bucurii, sănătate și realizări, pare să provină, potrivit explicaţiei celebrului lingvist Alexandru Graur, din expresia grecească “Eis polla eti” – un calc lingvistic, care înseamnă “Către/ întru mulţi ani!”/ “Să trăieşti (întru) mulţi ani!” – folosită, iniţial, în imnurile religioase din bisericile ortodoxe răsăritene.

Probabil că expresia “Eis polla eti” – spune Alexandru Graur – a pătruns în limba romană şi pe cale orală (in limbajul popular), într-o formă concentrată – “spollaiti” sau “spollati”, cu sensul “Mulţumesc!” (în limba veche, populară, ““(a) mulţăni”/ (a) mulţămi”/ “Mulţam!”), utilizat ca răspuns la o urare.

Prin urmare, istoria expresiei „La mulți ani!”, în limba română, dezvăluie semnificații mult mai profunde decât cele ale unei simple urări. Formularea arhaică „întru” („Să trăiești întru mulți ani!”) depășește statutul unei prepoziții obișnuite, având un sens ontologic, care evocă nostalgia timpului trecut, conștiința duratei și a vieții, dar și bucuria unui nou început, a reînnoirii ființei, a afecțiunii, respectului și prețuirii față de ceilalți.

În mod similar, aparent banalul „Mulțumesc!” poate fi privit nu doar ca o simplă expresie a gratitudinii, ci și ca o urare subtilă, o reverberație a binecuvântării „Să trăiești întru mulți ani!”.

Cu ocazia Anului Nou 2025, dumneavoastră, cititorilor şi prietenilor site-ului deştepţi.ro, vă dorim “Să trăiţi întru mulţi ani!” şi vă mulţumim!