Samizdat (plural, samizdaturi) este un cuvânt împrumutat din limba rusă, utilizat, în această formă, şi în alte limbi. Cuvântul samizdat se referă la copierea manuală a textelor interzise de regimul comunist (în fosta URSS, dar şi în ţările din Blocul de Est) – opere literare, reviste, articole etc. – care circulau astfel, clandestin, în cercurile de prieteni şi cunoscuţi.

Fenomenul samizdat
Fenomenul samizdat

A fost o practică riscantă de sustragere faţă de cenzură, atât pentru cei care realizau samizdaturile, cât şi pentru cei care intrau în posesia lor, pentru că se ştie (noi, românii, ştim acest lucru, din experienţa directă, din perioada de dinainte de 1989), nimic nu putea fi publicat şi distribuit înainte de a trece prin cenzură.

Acesta este şi motivul pentru care nimeni nu putea deţine nicun mijloc tehnic de duplicare, iar maşinile de scris, singurele care puteau fi proprietate personală (şi acestea, cu dificultate), trebuiau declarate, înregistrate la miliţie, monitorizate.

New York Times, 1942
New York Times, 1942

În sens strict etimologic, samizdat (din rusescul “саm/sam” – pronume reflexiv, şi “izdatiélstvo”) s-ar traduce ca “autoeditură” şi a fost creat chiar în limba de origine ca o ironie la adresa termenului “Gosizdat” (Editura de Stat), adică editura oficială a regimului sovietic.

Un samizdat se realiza, de cele mai multe ori, cu hârtie carbonică (indigo), în mai multe exemplare, ceea ce făcea lectura extrem de dificilă, scrisul devenind adesea neclar sau ştergându-se cu uşurinţă. Mai rar se apela la fotocopii sau la prese clandestine, pentru că riscurile erau şi mai mari, ca şi costurile. Cei care realizau samizdaturi, ca şi cei care intrau în posesia acestora, îşi puneau în pericol libertatea, inclusiv pe cea a prietenilor şi a membrilor familiei.

Citește și:  Cum este corect – “caserie” sau “casierie”?

Au circulat sub formă de samizdat, de exemplu, în fosta URSS, poemele Annei Akhmatova, una dintre cele mai importante poetese ale literaturii ruse, din secolul al XX-lea, volumul “Povestiri din Kolyma”, de Varlam Chalamov, în care este relatată experienta scriitorului în Gulagul sovietic (loc de represiune a opoziţiei politice în statul sovietic), romanul lui Venedikt Erofeiev, “Moscova-Petushki”, ca şi “Moscova la capătul liniei” sau poemul “Cercurile din Moscova” etc.

Alexandr Soljeniţîn
Alexandr Soljeniţîn

Fenomenul samizdat a existat în toate ţările comuniste, în unele manifestându-se cu mai multă forţă (în Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, fosta Iugoslavie), în altele mai puţin. Probabil că cel mai cunoscut text samizdat din blocul comunist a fost cartea scriitorului disident rus Alexandr Soljeniţîn, “Arhipelagul Gulag”, publicată la Paris, în 1973, scriitor care a primit şi Premiul Nobel pentru literatură. În 1974, Soljeniţân a fost expulzat din URSS, dar s-a întors în Rusia în 1994, după căderea regimului comunist.

În România, după cum spun majoritatea celor care s-au ocupat cu studiul arhivelor şi cu fenomenul disidenţei româneşti, nu putem vorbi de o literatură samizdat, ci, poate, de tentative de presă samizdat, rapid anihilate de statul comunist.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.