Sapere aude! – sensul şi originea expresiei. Un îndemn mai actual ca oricând

Sapere aude este o expresie latinească și se traduce aproximativ prin “Îndrăznește să știi!” sau “Îndrăznește să gândești!”, “Ai curajul să-ți folosești rațiunea!”.

Originea acestei expresii se leagă de poetul roman Horațiu (65 i.Hr. – 27 i.Hr.), unul dintre cei mai importanți scriitori din „perioada de aur” a literaturii romane („Secolul lui Augustus”), care a folosit-o în lucrarea sa, “Epistulae” (Epistole), Cartea I, epistola a II-a, versul 40. În contextul original, Horațiu îi încuraja pe cititori să fie curajoși și să se bazeze pe propria judecată în căutarea cunoașterii și a înțelepciunii.

De fapt, indemnul “Sapere aude!”, din a doua scrisoare a lui Horaţiu, din Cartea I, în care se spune, la un moment dat, “Dimidium facti, qui coepit, habet; sapere aude, incipe” („Cel care a început este pe jumătate gata; îndrăznește să știi; începe!„) este un fel de “morală” a unei poveşti în care un om mai slab de minte aşteaptă ca un pârâu să înceteze să curgă, înainte de a-l traversa.

Spunând “Dimidium facti, qui coepit, habet; sapere aude, incipe”, Horaţiu sugerează valoarea şi necesitatea efortului uman pentru a depăși obstacolele, a insistentei în atingerea unui scop. Mai mult, spune filosoful roman, “înţelepciunea este adevărata “afacere” a vieții, singura putere care ne poate îmblânzi pasiunile; totuși, cei mai mulți dintre noi trebuie să ne mulțumim doar cu o parte moderată din ea”.

Augustin de Hipona – Sapere aude!

Augustin de Hipona, cunoscut ca Sfântul Augustin, în secolul al IV-lea, citează maxima lui Horaţiu într-unul dintre dialogurile sale filosofice – “De quante animae”- spunându-i lui Evodius, interlocutorul său, să nu se teamă să-și pună la îndoială învățătura despre capacitățile sufletului: “Noli nimis ex auctoritate pendere, praesertim mea quae nulla est; et quod ait Horatius: “Sapere aude”, ne non te ratio subiuget priusquam metus” (“Nu te baza atât de mult pe autoritate, mai ales pe a mea, care este nulă. Există și acea zicală a lui Horațiu: “Îndrăznește să fii înțelept!”/ Îndrăznește să gândești!”, pentru ca frica să nu te supună mai mult decât o face rațiunea„).

Expresia “Sapere aude”, Kant şi Iluminismul

Expresia a devenit celebră mai târziu prin filozoful iluminist german Immanuel Kant, care a preluat-o și a utilizat-o în celebrul său eseu, din 1784, intitulat „Ce este Iluminismul?” („Was ist Aufklärung?”). Kant a folosit expresia lui Horaţiu, “Sapere aude”, ca un îndemn pentru oameni să iasă din starea de “minorat” (o stare în care cineva nu gândește pentru sine și se lasă ghidat de alții), îndemnând la folosirea propriei rațiuni și la emancipare intelectuală.

Filosoful german considera că există nenumărate obstacole – ego-ul, societatea, cultura, politica etc. – care ne pot împiedica să atingem “maturitatea” – Sapere aude – adică starea în care să putem gândi pentru noi înşine. Kant rezona, în această privinţă, cu ideile altui mare om de cultură iluminist, filosoful şi scriitorul francez Jean-Jacques Rousseau, care spunea că sunt în graţiile conducătorilor numai acei intelectuali care “sunt fericiți să ne împodobească lanțurile cu flori”.

Cea mai mare dificultate, pentru oameni, în general, în această privinţă, considera Kant, constă în absenţa motivaţiei – “Este atât de ușor să nu fii major. Dacă ai o carte care te înțelege, un pastor care are o conștiință pentru tine, un medic care îţi hotărăște dieta și așa mai departe, nu trebuie să-ţi faci griji, alții vor face cu ușurință munca supărătoare pentru tine”.

Eliberarea din ignoranţă…

Mai mult, extrem de acid la adresa inculturii şi a despotismului, Kant îndeamnă (în eseul citat anterior), prin adagiul “Sapere aude”, la eliberarea din ignoranţă a omului, prin intermediul raţiunii, pentru că, altfel, cei mulţi nu vor fi decât o masă de “bovine domestice”, “crescută în ascultare” de către cei care deţin puterea, tocmai pentru a nu pune la îndoială ceea ce li s-a spus despre lume şi regulile ei.

Asadar, preluată din “Epistolele” lui Horaţiu, adusă în prim plan de Immanuel Kant, expresia “Sapere aude” a dobândit un sens mai larg în perioada Iluminismului, devenind un simbol al gândirii critice, al dorinței de a căuta adevărul și de a nu accepta lucrurile fără a le înțelege pe deplin.

Interpretarea filosofică a expresiei „Saper aude!” de către Michel Foucault

Expresia “Sapere aude” nu numai că nu s-a pierdut în negura timpului, dar a dobândit şi mai multă semnificaţie, inclusiv în epoca modernă.

Michel Foucault, filosof francez, istoric al ideilor, din secolul al XX-lea, a abordat expresia “Sapere aude” într-o conferință ținută în 1983, intitulată “Ce este iluminismul?” (aluzie la titlul eseului lui Kant), în care a analizat ideile lui Immanuel Kant și relația acestuia cu tradiția Iluminismului.

În interpretarea sa, Michel Foucault a fost preocupat de modul în care Kant a folosit această expresie pentru a defini ieșirea din “minorat”, adică eliberarea individului dintr-o stare de dependență intelectuală, în care oamenii nu folosesc propria rațiune.

În viziunea lui Foucault, “Sapere aude” nu este doar un simplu apel la curajul intelectual, ci un îndemn la un mod particular de existență, unul în care individul este activ în întrebarea, criticarea și depășirea limitelor impuse de societate sau de autoritate. Foucault interpretează Iluminismul, așa cum este prezentat de Kant, ca un moment de “critică a prezentului” — o atitudine de autonomie intelectuală și o dorință constantă de a depăși condiția timpului respectiv.

Cu toate acestea, filosoful francez subliniază că acest “Îndrăzneşte să știi” nu este doar o chemare la a dobândi cunoaștere, ci o invitație la a reflecta asupra condițiilor proprii ale gândirii și asupra relației dintre individ și structurile de putere care îi modelează existența. Pentru Foucault, Iluminismul și “Sapere aude” presupun o atitudine critică permanentă, nu doar în sensul descoperirii de noi adevăruri, ci mai ales în sensul întrebării despre cum ne constituim ca subiecți într-un anumit context istoric și social.

“Îndrăzneşte să știi!”/ “Îndrăznește să gândești!” – un îndemn mai actual ca oricând

În contrast cu abordarea clasică a Iluminismului, în care “Sapere aude” este un apel la rațiune și cunoaștere universală, Foucault, în secolul al XX-lea, pune accent pe caracterul istoric și contextual al acestei expresii. El consideră că “Sapere aude” implică un mod de a gândi critic despre noi înșine, despre limitele care ne sunt impuse și despre posibilitatea de a transforma/ elimina aceste limite.

Pe scurt, Foucault vede în “Sapere aude” un apel la critica autonomă a propriei situații și la o întrebare permanentă asupra limitelor în care gândim și trăim, subliniind caracterul dinamic și istoric al procesului de cunoaștere. Iar această vigilenţă şi revizuire continuă a “înţelepciunii” noastre, a capacităţii de a gândi despre noi şi despre lumea în care trăim sunt cu atât mai necesare în condiţiile în care, în societatea actuală, există tendinţa de a se promova uniformizarea, non-valoarea, mediocritatea, incompetenţa, în detrimentul libertăţii individuale şi al şanselor ca fiecare să dea vieţii sensul dorit.