Sărbătoarea Anului Nou, marcată astăzi, la noi şi în multe alte părţi ale lumii, în noaptea dintre 31 decembrie şi 1 ianuarie, nu a fost întotdeauna legată de această dată. De-a lungul timpului, fiecare civilizaţie şi-a stabilit sau a adoptat un calendar, în funcţie de care se palnificau muncile agricole, sărbătorile specifice, viaţa de zi cu zi.
Din timpuri imemoriale, obiceiurile calendaristice, ritualurile, ceremoniile au fost legate de evoluţia ciclică a anotimpurilor, de mersul stelelor, de lucrările agricole şi, prin conţinutul lor, transmiteau şi continuă să transmită mesaje legate de bunăstarea şi fericirea omului, ca individ şi colectivitate.
Obiceiurile dedicate Anului Nou, în calendarul popular, precreştin, ţineau de începutul primăverii. Cu timpul, peste calendarul popular s-au suprapus alte date, religioase sau stabilite oficial, care explică de ce diverse ritualuri dedicate întâmpinării primăverii, de exemplu, apar în colindele de iarnă.
Sărbătoarea Anului Nou – câteva repere istorice şi mitologice
În anul 46 i.Hr., Iulius Caesar, general roman, una dintre cele mai puternice şi influente personaliati din istorie, cel care a avut un rol esenţial în lichidarea democraţiei la Roma, şi în Instaurarea Imperiului Roman, a decis ca 1 ianuarie să fie prima zi a anului, iar această zi era dedicată lui Ianus Bifrons, zeu protector al Romei.
Ianus Bifrons/ Ianus cel cu două feţe, una întoarsă spre trecut, cealaltă spre viitor, al cărui templu se afla pe una dintre cele şapte coline ale Romei, era zeul începuturilor şi al sfârşiturilor, al trecerilor, al porţilor, al alegerilor. De la numenele lui Ianus Bifrons (Ianus, din latinescul “eo”/ “iens” – a merge/ mergând) derivă şi denumirea primei luni a anului – ianuarie. De altfel, Ianus Bifrons era celebrat şi ca zeu al timpului, al metomorfozei, poetul latin Ovidius menţionând, în legătură cu acesta, că era cel care “veghea la porţile cerului, Jupiter, zeul suprem, neputând nici să intre, nici să iasă fără aprobarea lui”.
Tot din scrierile lui Ovidius s-a păstrat şi o rugăciune ritualică adresată acestui zeu, Ianus Bifrons, care patrona nu numai începutul de an, ci şi începutul fiecărei zile (fiind considerat un zeu solar) şi al fiecărei luni: “Zeu cu două feţe, de la tine porneşte anul şi curge fără zgomot/ Tu, fără a întoarce capul, vezi ceea ce niciun alt zeu nu vede/ Roagă-te tu Zeului suprem pentru pacea Pământului/ Arată-te binevoitor senatorilor şi poporului roman”.
În vremea lui Ianus Bifrons, în prima zi a anului, la 1 ianuarie, preoţii depuneau la altare pâine făcută din grâu, apă şi sare, iar oamenii dăruiau miere, curmale şi smochine uscate, urându-şi ca “Anul Nou să fie bun!” şi având convingerea că, în astfel de momente, ale unui alt început, rugăciunile ajung în ceruri şi dorinţele vor fi împlinite.
Saturnaliile şi “vârsta de aur” a Romei
În aceeaşi perioadă a sfârşitului de an, tot Ianus Bifrons este cel care a iniţiat Sărbătoarea Saturnaliilor, dedicată zeului Saturn, cel care patrona muncile agricole şi roadele pământului, sărbătoare care avea loc înaintea Solstiţiului de iarnă. După ce Saturn a fost pedepsit de Jupiter, transformându-l într-un simplu muritor, pentru că a încercat să-i uzurpe puterea, Saturn s-a refugiat la Roma, aici l-a întâlnit pe Ianus Bifrons şi împreună au instaurat “Vârsta de aur”, o perioadă perfectă, armonioasă, care a durat cât el a domnit.
În timpul Saturnaliilor, peste care, mai târziu, s-a suprapus Sărbătoarea Crăciunului, sclavii se bucurau de libertate, copiii primeau în dar mici obiecte din ceramică, locuinţele se împodobeau cu ramuri de vâsc.
Mai târziu, în timpul lui Carol cel Mare, rege al Franţei începând cu anul 768, fondatorul Imperiului Carolingian, Sărbătoarea Anului Nou, aşa cum s-a decretat în anul 814, coincidea cu Crăciunul, la data de 25 decembrie.
Dinastia Capeţienilor, care a condus Franţa începând cu anul 987, a hotărât că Sărbătoarea Anului Nou debutează la Paşte, abia în 1691, suveranul Bisericii Catolice, Papa Inocenţiu al XII-lea, a decis că prima zi a primei luni de după Naşterea lui Iisus Hristos, adică 1 ianaurie, să fie Sărbătoarea Anului Nou.
Sărbătoarea Anului Nou – reînnoirea cosmogoniei primitive
În alte părţi ale lumii, de exemplu în Babilon, Sărbătoarea Anului Nou se ţinea încă din mileniul al III-lea i.Hr., la mijlocul lunii martie, la prima Lună plină după Soltitiul de iarnă, dura o săptămână şi era închinată zeului Marduk, zeu al luminii, despre care oamenii credeau că le decidea atât destinul individual, cât şi pe al ţării, pentru anul următor.
În China, Anul Nou nu avea (si nu are) o dată fixă, deoarece chinezii folosesc, încă din timpurile vechi, un calendar lunar, nu unul solar, precum europenii, dar această sărbătoare cade întotdeauna între 21 ianuarie şi 19 februarie. Conform tradiţiilor specifice, Sărbătoarea Anului Nou chinezesc ţine 15 zile, în prima zi fiind celebraţi, obligatoriu, strămoşii. Dragonul, fiinţa mitică, simbol al bogăţiei şi norocului, nu lipseşte niciodată din ceremoniile organizate cu această ocazie.
În Egiptul antic, Ziua Anului Nou era prima zi a calendarului şi coincidea cu începutul primăverii şi al revărsărilor Nilului, acest moment având o puternică simbolistică de reînnoire benefică, revărsările fluviului fiind vitale pentru fertilitatea solului şi bogăţia recoltelor. Cu această ocazie se aduceau ofrande zeului Re, a cărui zi de naştere era prima zi a Noului An.
În Tibet, Sărbătoarea Anului Nou are o origine prebudistă şi este dedicată primului rege al Tibetului, Nyatri Tsenpo, a cărui domnie a început în anul 127 i.Hr. Prima zi a Noului An tibetan coincide cu prima zi a Noului An lunar şi este aleasă în conformitate cu astrologia tibetană.
În general, cu diferenţe specifice, desigur, oamenii celebrau Anul Nou, în vechime, între Solstiţiul de iarnă şi Echinocţiul de primăvară, în toate culturile existând mituri despre renaşterea ciclică a naturii. Până la urmă, aşa cum observa Mircea Eliade, în “Istoria credinţelor şi a ideilor religioase”, Sărbătoarea Anului Nou corespundea reînnoirii cosmogoniei primitive, un ritual prin care, reiterându-l, omul regăsea simbolic şi spiritual plenitudinea începuturilor.
Obiceiuri, tradiţii specific româneşti, care dezvăluie adevăratul sens al sărbătorii
Majoritatea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti legate de Sărbătoarea Anului Nou, prin conţinut, prin desfăşurarea ritualică şi mesaj, reprezintă o celebrare a primăverii, ceea ce demonstrează că, în timp, s-au produs o serie de mutaţii şi suprapuneri de sărbători şi că, în esenţă, azi, sărbătorim, la o dată aleasă oficial/ artificial, un nou ciclu al vieţii, ca în vechile calendare populare, celebrăm lumina şi renaşterea naturii, asociată simbolic renaşterii noastre spirituale, în continuarea Sărbătorii Naşterii lui Isus Hristos.
Sorcova, Pluguşorul, Semănatul şi o mulţime de alte colinde specifice perioadei dintre Crăciun şi Anul Nou, de o extraordinară bogăţie, în spaţiul românesc tradiţional, toate amintesc de primăvară şi sunt prezente numai la noi, la români. Umblatul cu sorcova (cuvânt derivat din bulgărescul “survaki” – “Anul Nou” sau “surov” – “verde crud”) este un obicei care se practică în noaptea de Anul Nou sau în prima zi a anului, crenguţa înmugurită de măr, cireş sau vişin, pusă la înflorit de Sfântul Andrei, sau un băţ împodobit cu flori de hârtie de diferite culori, fire de lână şi beteală, dobândind valoarea unei baghete magice, aducătoare de sănătate, bucurie şi noroc.
Sărbătoarea Anului Nou – Pluguşor şi Semănat, pentru an îmbelşugat
Pluguşorul este un ritual străvechi, moştenit, probabil, de la romani şi care la popoarele de origine slavă din jur este inexistent. Caracterul agrar al acestui obicei este susţinut atât de text, cât şi de recuzita folosită – plug, bice, buhai, tălăngi: “Aho, aho, copii şi fraţi/ Staţi puţin şi nu mânati,/ Lângă boi v-alăturaţi/ Şi cuvântul mi-ascultati:/ S-a sculat mai an/ Bădica Traian/ Şi-a încălecat/ Pe-un cal învăţat,/ Cu numele de Graur,/ Cu şeaua de aur,/ Cu frâu de matasa,/ Cât viţa de groasă./ Şi în scări s-a ridicat,/ Ca s-aleagă-un loc curat/ De arat şi semănat”.
Ca o continuare firească a ritualului Pluguşorului, în dimineaţa de 1 ianuarie, copiii umblă cu Semănatul, aruncând boabe de grâu, secară, porumb sau orez, peste oameni şi în case, urând “Sănăte şi belşug”! În Oltenia există şi obiceiul ca, în prima zi a anului, copiii să umble din casă în casă “Cu grâul”, adică o farfurie cu grâu încolţit, făcând urări: “Să crească păpușoaiele, oarzele, cânepele, mălaiele, grâiele!” şi primind în schimb colaci, dulciuri, fructe sau bani.
“Vasilca”, “Dezlegarea anului”, în ziua de Sfântul Vasile (“păzitor de duhurile rele”), zi de cumpănă între ani, când, spune tradiţia, cerurile se deschid de trei ori, sunt alte obiceiuri, prin care spiritele rele sunt alungate de către cete de feciori care colindă, făcând vacarm cu oale şi bice, marcându-se, în felul acesta, şi atmosfera de bucurie a Sărbătorilor.
Colind, colindă, colinduţă, colindiş, corindă
Nenumărate variante ale cuvntului “colind” există pe întregul teritoriu al României – colindă, colinduţă, colindiş, corindă etc. – semn al duratei şi al existenţei noastre în istorie şi în mit. Nu se ştie sigur care este etimologia acestui cuvânt. Unii lingvişti consideră că provine din latinescul “calende”, termenul prin care la romani era denumită prima zi a fiecărei luni, când se anunţau datele sărbătorilor din luna care tocmai începea.
Alţii (de exemplu, lingvistul Alexandru Rosetti) cred că, într-adevăr, în latina târzie, exista cuvântul “calende”, cu un sens asemănător cu cel din limba română de astăzi. Din limba română, vechii slavi ar fi împrumutat şi ei cuvântul “colindă”, adaptându-l specificului limbii lor – “kolenda”, iar mai târziu, în Evul Mediu, prin intermediul bisericii, care folosea ca limbă de cult slavona, s-ar fi modelat şi varianta “corindă” sau “carindă”.
Dincolo de etimologie, ceea ce este cert este că acest cuvânt – colind – alături de “dor” şi “doină” figurează într-un “Dicţionar cultural internaţional”, publicat de UNESCO, în urmă cu peste 20 de ani, ca fiind reprezentativ pentru spiritualitatea noastră, având ca funcţie de bază urarea, dar şi un rol catharctic (de purificare), de manifestare a sacrului, de reiterare a unui arhetip şi de manifestare a bucuriei pentru un nou început: “Pe-o gură de vale/ Tot soare răsare/ Şi de când răsare/ Până când sfinţeşte/ Lumea o-ncălzeste/ Că de n-ar fi sori/ Lumea n-ar mai fi (…)/ Ce e-n casă să trăiască/ Ce e-afară să sporească”.
Sărbătoarea Anului Nou 2021– ieşirea din “troienirea lăuntrică”…
Sărbătoarea Anului Nou, deşi fixată, ca dată, în plină iarnă, este, cu siguranţă, afirmarea bucuriei unui alt început, o ieşire din “troienirea lăuntrică”. Constantin Noica, unul dintre puţinii filosofi ai culturii noastre, într-o frumoasă carte intitulată “Cuvânt împreună despre rostirea românească”, într-un eseu cu titlul “Troienire”, spunea: “Cu fiecare zi troienesc lucrurile peste noi. Trebuie să ieşi de sub îngrămădirea lor ca să te regăseşti şi să făptuieşti, dar fiecare faptă le sporeşte troianul, căci fapta vine să tragă peste tine alte fapte şi alte întâmplări, de parcă simpla atingere a lumii ar pune-o în surpare şi-n urmă ar retroieni-o peste tine (…) Însă nu numai lucrurile şi întâmplările din afară tind să se troienească peste om, mai intră în joc şi troienirea lăuntrică. În fiecare ins se îngrămădesc cunoştinţele, experienţele, amintirile, neîmplinirile, şi sfârşim prin a înfrunta troianul celor din afară cu valul nostru lăuntric (…) Închis în universul său, omul se poate vedea atunci copleşit dinăuntru, din propriile prisosuri”.
Probabil că, pentru a ne fi bucuria deplină, ar trebui să gândim începutul de an ca un arhetip, ca un reper pentru a ne reînnoi în spirit, pentru a ieşi din “troienirea lăuntrică” şi a deveni “întru fiinţă”, pentru a descoperi un drum nou, pentru a ne bucura că facem parte din ordinea acestei lumi şi a acestui Univers. Să întâmpinăm sărbătoarea Anului Nou cu toate plenitudinea fiinţei, cu mintea şi inima destroienite, pentru ca dorinţele şi gândurile să reverbereze în cerurile înalte şi să se întoarcă înmiite. Sărbătoarea Anului Nou, ca şi Crăciunul, poate fi magică în măsura în care spiritul nostru este liber, viu şi curat.
Tuturor cititorilor şi prietenilor site-ului deştepţi.ro, vă dorim ca anul 2021 să vă aducă sănătate, fericire, prosperitate, să fiţi luminoşi, curajoşi şi puternici! La mulţi ani!
