Solstiţiul de iarnă 2020 va avea loc la data de 21 decembrie, începând cu ora 10:02:19 GMT (plus două ore pentru România, adică 12:02:19) şi înseamnă, în emisfera nordică, începutul iernii astronomice, iarna meteorologică începând la 1 decembrie. Noaptea Solstiţiului de iarnă 2020 va fi marcată de un eveniment excepţional, un fenomen celest care nu a mai putut fi observat de 800 de ani – reapariţia pe bolta cerească a Stelei de la Betleem, Steaua Magilor, cea care a strălucit pe cer si i-a călăuzit pe inţelepţi si in vremea in care s-a născut Mesia.
Solstiţiul de iarnă 2020
Solstiţiul de iarnă marchează cea mai scurtă zi (8 ore şi 50 de minute) şi cea mai lungă noapte din an (15 ore şi 10 minute). După această dată, până la Solstiţiul de vară, din 21 iunie 2021, zilele încep să crească (ziua cea mai lungă, de la începutul verii, având 15 ore şi 32 de minute). “Solstiţiul” (din latinescul “solstitium” – “sol, solis, solem”/ soare + “sisto, sistere, stiti, statum”/ „a opri”, “a rămâne constant”, „a face să stea”) corespunde acelei perioade din an când traiectoria Soarelui, aşa cum este văzută de pe Pământ, atinge maximul sudic (în emisfera nordică) sau maximul nordic (în emisfera sudică). De altfel, în emisfera sudică, la data Solstiţiului de iarnă în emisfera nordică, începe vara astronomică.
Solstiţiul este perioada în care declinaţia Soarelui (unghiul dintre direcţia spre Terra şi planul ecuatorial ceresc) pare constantă, iar mişcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească pare să se oprească (“solstiţiu” – “soare nemişcat”) înainte de a-şi schimba direcţia. Solstiţiile (de vară, de iarnă) au legătură cu înclinaţia axei de rotaţie a Terrei în raport cu verticala planului orbitei sale, înclinaţie care este de 23° 26′ 13″. Dacă, la momentul solstiţiului, Soarele răsare cu 23° 26′ 13″ la sud de punctul cardinal est şi apune cu acelaşi unghi spre sud, faţă de punctul cardinal vest, la amiază Soarele “urcă” (în raport cu latitudinea medie a ţării noastre, de 45°), la numai 21° față de orizont.
Timp de o jumătate de an, emisfera nordică a Terrei este mai înclinată spre Soare decât cea sudică, maximul fiind în jurul datei de 21 iunie (Solstiţiul de vară), iar în cealaltă jumătate a anului, emisfera sudică este mai înclinată, cu un vârf în jurul datei de 21 decembrie (Solstiţiul de iarnă).
Câteva repere istorice despre solstiţiu
Primul care a folosit cuvântul “solstiţiu”, cu acelaşi sens pe care îl are şi astăzi (“Soare nemişcat”), este Plinius cel Bătrân, vestit erudit al antichităţii romane, în impresionanta lucrare de 37 de volume, “Istoria naturală”.
Cea mai veche referinţă scrisă despre solstiţiu datează din antichitate, din Mesopotamia. Ziua în care Soarele se “întorcea” era dedicată zeului suprem Marduk, iar celebrarea acestei sărbători dura 12 zile, oamenii ajutându-l astfel pe zeul tutelar al luminii solare să înfrângă monştrii haosului şi ai întunericului.
De Solstiţiul de iarnă se leagă o paradigmă spirituală foarte bogată, incluzând sărbători precreştine şi creştine – la persani, Sărbătoarea Zeului Mithra (“Mithra”, în persană, înseamnă “Soarele nebiruit”), Saturnaliile, la romani (sărbătoare dedicată zeului Saturn, care începea în ziua de 17 decembrie şi se încheia la 23 decembrie), Sol Invictus, tot la romani (divinitate solară venerată în Imperiul Roman, începând cu secolul al III-lea, şi care a preluat aspecte specifice cultului faţă de zeul Mithra şi care continua Sărbătoarea Saturnaliilor).
Despre monumentul neolotic de la Stonehenge, Anglia, deşi este încă înconjurat de multe mistere, se spune si este evident, prin felul in care a fost conceput, că cei care l-au construit aveau solide cunoştinţe de astronomie. Mai ales una dintre pietrele dispuse în cerc, Heel Stone, cu o înălţime de cinci metri, înclinată spre interiorul cercului, pare a avea legătură cu lumina Soarelui la Solstiţiul de iarnă.
La popoarele nordice, Solstiţiul de iarnă era marcat de “Sărbătoarea lui Yule”, peste care s-a suprapus, mai târziu, în perioada creştinismului, Crăciunul, aşa cum şi la noi, la români, Sărbătoarea Naşterii Domnului s-a suprapus peste “Sol Invictus”, toate în preajma Solstiţiului de iarnă.
Potrivit calculelor făcute încă din antichitate, cu astrolabul, ulterior cu instrumente moderne, Solstiţiul de iarnă cade, de cele mai multe ori, pe data de 21 decembrie sau 22 decembrie. În 1903, Solstiţiul de iarnă a fost la data de 23 decembrie şi această situaţie se va mai repeta abia la începutul secolului al XXIV-lea, aşa cum, la data de 20 decembrie, va fi la sfârşitul secolului al XXI-lea şi apoi, la sfârşitul secolului al XXV-lea.
Steaua de la Betleem va străluci din nou după 800 de ani, la Solstiţiul de iarnă 2020
Evenimentul astronomic excepţional legat de Solstiţiul de iarnă 2020 este apariţia pe cer a Stelei de la Betleem, Steaua Magilor, după 800 de ani, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la 4 martie 1226 încoace.
Steaua de la Betleem sau Steaua Magilor este denumirea tradiţională, dată astrului care ar fi strălucit pe cer în noaptea Naşterii lui Iisus Hristos şi care i-ar fi ghidat pe magi spre Betleem (acesta fiind şi motivul pentru care bradul împodobit de Crăciun are întotdeauna în vârf o stea).
De-a lungul timpului au existat multe discuţii şi controverse legate de această stea, astronomii fiind de acord însă că ceea ce se numeşte “Steaua de la Betleem” este un fenomen astral extrem de rar şi spectaculos, pe care ei îl numesc “Marea Conjuncţie” dintre Jupiter şi Saturn.
“Marea Conjuncţie” înseamnă că cele două planete se vor apropia foarte mult una de cealaltă, astfel încât, privite de pe Pământ, vor fi vizibile ca un astru dublu, foarte strălucitor. Acest fenomen va putea fi observat în seara Solstiţiului de iarnă 2020, mai intens între orele 17.00 şi 19.00, până pe 25 decembrie, dacă vom privi cerul spre apus.
Numai cu ajutorul unui telescop se vor putea observa, în acelaşi câmp, şi benzile de nori ale lui Jupiter, şi inelele lui Saturn, precum şi faptul că Jupiter este mai strălucitor. Şi ne putem gândi, în acest timp, că uriaşul Jupiter se află la o distanţă de 850 de milioane de kilometri, adică de 5,6 ori mai departe de Soare decât Terra, iar Saturn, la aproximativ 1 600 milioane de kilometri, adică de 10,5 ori distanţa dintre Pământ şi Soare.
Conjuncţiile dintre Jupiter şi Saturn se produc, de obicei, la un interval de 20 de ani, dar nu cu o apropiere atât de mare şi nu cu intensitatea pe care o va avea acest fenomen anul acesta, în timpul Solstiţiului de iarnă 2020. Specialiştii NASA spun că cele două planete vor fi la doar o zecime de grad una faţă de cealaltă, cam cât ar fi “o lungime de braţ”, metaforic vorbind, la scara cosmică, sau, în termenii ştiinţei, la cât înseamnă o cincime din diametrul Lunii pline (“conjuncţia” însemnând poziţia a doi aştri care, la un anumit moment, au aceeaşi longitudine cerească).
Ideea acestei Conjuncţii ca ipoteză pentru Steaua de la Betleem a fost formulată pentru prima dată de către astronomul Johannes Kepler, de aceea i se mai spune şi “Steaua Kepler”. Kepler a mai susţinut şi că, în anul Naşterii lui Iisus, au avut loc de fapt trei conjuncţii ale lui Jupiter şi Saturn, în martie, octombrie şi decembrie, desi la vremea aceea nimeni nu i-a acordat credit. Alţi astronomi spun că “Steaua Magilor” ar fi chiar o conjuncţie triplă – Jupiter, Saturn, Venus. Aceste conjuncţii rare se explică prin faptul că mişcarea de rotaţie a lui Jupiter în jurul Soarelui durează 12 ani, iar a lui Saturn, 30 de ani.
Solstiţiul de iarnă – obiceiuri, tradiţii
Conjuncţia lui Jupiter şi Saturn este un fenomen atât de fascinant încât, de-a lungul veacurilor, a dat naştere la o serie de interpretări mitologice şi astrologice. Pentru că, după Solstiţiul de iarnă, ziua începe să crească, lumina să prindă putere şi să triumfe în primăvară, acest moment, ca şi Anul Nou, se asociază cu un alt început.
De aceea tradiţiile şi obiceiurile lunii decembrie, fie că sunt legate de Crăciun sau de Anul Nou, gravitează în jurul acestui moment al solstiţiului, fiind vorba de arhetipuri din timpuri ancestrale, pe care memoria colectivă le-a conservat şi care influenţează şi structurează viaţa noastră spirituală – colindele, Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun, jocuri cu măşti, ritualuri de alungare a spiritelor rele etc.
Chiar împodobirea bradului de Crăciun este o reminiscenţă ritualică, menită să exprime triumful vieţii, al renaşterii, al reînnoirii vieţii, legătura dintre cer şi pământ, dintre material şi spiritual, speranţa susţinută mereu de lumina biruitoare asupra întunericului.
Solstiţiul de iarnă 2020 din perspectiva astrologică
Din cele mai vechi timpuri, omul a fost tentat să desluşească sensurile existenţei în raport cu stelele, cu lumina, cu eternitatea, prin interpretări simbolice şi alegorice. Astrologii spun că Solstiţiul de iarnă 2020, asociat cu exceptionalui fenomen al Conjuncţiei dintre Jupiter şi Saturn (Steaua Magilor), o dată la 800 de ani, marchează un moment al schimbărilor profunde. Lumea, în asamblul ei, se schimbă, oamenii, ca individualităţi, se schimbă, cel puţin pentru următorii 20 de ani.
În astrologie, Jupiter este planeta viitorului, a sănătăţii şi a abundenţei, Saturn, cea a trecutului, a responsabilităţii, a disciplinei şi limitelor şi să nu uităm că, pe bolta cerească, Jupiter este cel mai strălucitor, iar, împreună, cele două planete se arată ca o singură stea, uimitoare, fascinantă.
În timpurile ancestrale, când astronomia şi astrologia erau la fel de importante, se credea că un astfel de moment, când cele două planete erau foarte apropiate, modelează evoluţia lumii la toate nivelurile. Astrologii de astăzi, care se ghidează după indelungata tradiţie astrologică, spun că acest spectacol stelar marchează o nouă “naştere” pentru umanitate, o nouă conştiinţă, o revoluţie interioară, care va trece în plan secund goana după bunuri şi lucruri superficiale, şi că identificarea axei interioare a fiecăruia este imperativă.
Despre noua “eră” pe care o deschide “Marea Conjuncţie Jupiter – Saturn”, care coincide şi cu Solstiţiul de iarnă, considerat, de asemenea, un punct de cotitură, se vorbeşte încă din secolul trecut şi se pare că, în contextul acestui an 2020, atât de complicat, umanitatea îşi pune tot mai multe întrebări şi caută tot mai multe răspunsuri despre ceea ce înseamnă “schimbare”.
Solstiţiul de iarnă 2020 ne face martori, aşadar, după 800 de ani, la acest fenomen astral – Conjuncţia lui Jupiter cu Saturn, Steaua de la Betleem – “miracolul de Crăciun”, unic într-o viaţă de om, care va putea fi observat oriunde pe Terra şi care nu se va mai repeta, cu această intensitate, decât peste alţi 800 de ani. Strălucitoare, dar mai puţin intensă ca în 2020, va mai fi “Steaua de la Betleem” în 2080 şi apoi după anul 2400.
){kind=link}