Pornind de la constatarea ca structura irisului ocular arata complet diferit de la un om la altul, doi medici oftalmologi americani, Leonard Flom si Aran Safir, la jumatatea anilor ´80, ai secolului trecut, au conceput o metoda – scanarea irisului – prin care se pot analiza diferentele si se pot identifica persoane, in functie de aceste date. Scanerul de iris, dotat cu o camera speciala, a devenit, astfel, un aparat extrem de important in biometrie, metoda de cercetare a caracteristicilor fizice ale organismelor vii, prin diverse masuratori si prin interpretarea rezultatelor.
Ochiul uman se prezinta sub forma unui glob, de aproximativ 2,5 centimetri in diametru, cu o greutate in jur de 8 grame, si care, la exterior, este invelit intr-o calota transparenta (corneea), inconjurata de « albul » ochiului, numit sclerotica, aceasta avand rol protector. Irisul, asemenea unui mic disc colorat, cu un punct negru in mijloc (pupila), se afla in spatele corneei, cele doua componente ale ochiului fiind protejate de o umoare apoasa, un lichid limpede, important in procesul de refractie a luminii. In spatele irisului se afla cristalinul, apoi umoarea sticloasa si retina, pe care se formeaza imaginea inversata, tranformata, de celule specializate, in impulsuri nervoase, care, prin nervul optic, ajung la creier. Formarea irisului ochiului uman incepe in cea de-a treia saptamana de sarcina, structurile care creeaza elementele distinctive sunt definitivate in cea de-a opta luna, dar pigmentarea continua si in primii ani, dupa nastere. Pentru culoarea albastra a ochilor responsabila este o mutatie genetica, a genei OCA2, de pe cromozomul 15, implicata in codarea unei proteine, care controleaza producerea melaninei, pigmentul care coloreaza parul, pielea si ochii, mutatie care s-a petrecut in urma cu peste 8 000 de ani.
Textura irisului, distincta pentru fiecare persoana, extraordinar de frumoasa, este cea care ofera datele necesare pentru masuratorile biometrice. Scanarea irisului presupune, de fapt, identificarea tuturor « motivelor », liniilor, punctelor, culorilor, care formeaza « gulerasul » din jurul pupilei si care raman neschimbate de-a lungul vietii. Spre deosebire de culoarea ochilor, care este o mostenire genetica, irisul este irepetabil (chiar si in cazul gemenilor), prin « desenul » sau. Fiind vorba de un tesut intern, protejat de cornee si de umoarea apoasa, un fel de bariere transparente, irisul este ferit de leziuni si poate fi vazut (identificat) de la mai mult de un metru distanta. Data fiind insa suprafata relativ mica a acestuia, scanerul de iris nu poate releva toate motivele (decorative), ci analizeaza, in primul rand, contururile macroscopice.
Scanarea irisului se face, de regula, de la o distanta de 30-60 de centimetri, prin intermediul unei camere digitale, imaginile fiind comparate apoi cu cele din fisierele informatice personalizate, din bazele de date, aparatura actuala fiind capabila sa furnizeze (pentru comparatie) in jur de 100 000 de coduri de iris pe secunda. Pentru ca informatiile obtinute cu ajutorul scanerului sa fie corecte, trebuie ca persoana supusa acestei proceduri sa nu se miste si sa nu existe nici o sursa de lumina directa, care sa cada asupra ochiului, cel mai des apelandu-se la lumina artificiala, cu diode DEL, in infrarosu. Dupa captarea imaginii irisului, analiza pe calculator, incepand cu anul 1990, se face dupa metoda (algoritmul) Daugman, dupa numele celui care a inventat procedeul – profesor de fizica si Computer Vision, la Cambridge – rezultatul concretizandu-se intr-un « cod al irisului ».
Scanarea irisului – aplicatii in viata cotidiana
In practica, scanarea irisului pare a fi foarte utila autoritatilor, din toate tarile, in politie, in armata, pentru controlul vamal, pentru securitatea aeroporturilor si a altor locuri sensibile, pentru depistarea persoanelor implicate in activitati ilegale, dar, deocamdata, metoda este folosita doar experimental in Statele Unite ale Americii, Germania, Brazilia. De asemenea, scanarea irisului poate fi implementata si pentru securitatea bancomatelor, carora li se pot atasa camere care sa localizeze irisul clientului, sa il scaneze, sa calculeze codul si sa il compare cu baza de date inclusa, totul in trei secunde. La fel se poate proceda si pentru eliminarea semnaturilor, a codurilor PIN, a parolelor de pe diverse documente sau carduri, care par a fi devenit tot mai nesigure.
Implementarea noii tehnologii necesita un timp indelungat (pentru scanarea irisului a milioane de persoane) si costuri uriase, care ar putea fi insa recuperate rapid, spun specialistii.Multe organizatii de aparare a drepturilor omului protesteaza, totusi, impotriva utilizarii, pe scara larga, a unui asemenea procedeu, considerandu-l un atentat la libertatea invidului, de vreme ce, dincolo de situatiile acceptate oficial, de la distanta, cu o camera de fotografiat, pot fi captate astfel de informatii personale, utilizarea lor scapand oricarui control.
Exista si alte caracteristici fizice prin care un individ este unic si care se pot identifica prin metode biometrice – structura retinei (retina-scan), amprentele digitale (finger-scan), geometria mainii/a degetelor (hand-scan), a fetei (facial-scan), sistemul si configuratia venelor (vein pattern-scan), vocea (voice-scan), geometria urechii, mirosurile corporale, porii de la nivelul pielii si, evident, structura ADN-ului.
Scanarea retinei (a carei structura este, de asemenea, unica) este mai veche decat scanarea irisului, dar a avut un succes mai ponderat, avand in vedere ca aceasta metoda nu poate fi aplicata decat de la o distanta foarte mica de ochi, ceea ce este mai neplacut pentru persoana supusa procedurii.
Evident, scanarea irisului, ca si celelalte metode biometrice, nu reprezinta solutii miraculoase si universal valabile, indiferent de contextul in care sunt folosite. Sunt insa mai sigure decat procedeele traditionale de stabilire a identitatii, iar daca sunt combinate, ofera informatii foarte exacte. Ramane insa intrebarea daca aplicarea lor este in favoarea oamenilor obisnuiti, cu nevoia lor de siguranta si, indiscutabil, de libertate, sau, mai mult, in folosul autoritatilor tot mai tentate sa isi extinda controlul dincolo de limitele acceptabile.