În fiecare an, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, la data de 20 iulie, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, un exemplu de credinţă, de curaj, dreptate şi devotament în faţa lui Dumnezeu. Ilie este un nume foarte popular în tradiţia românească, fiind purtat de peste 120 000 de persoane, situându-se pe locul al cincilea, ca frecventă, dupa Ion, Vasile, Dumitru, Gheorghe.

Etimonul (originea) numelui Ilie este ebraicul Elijah(u)/Eliyahu, purtat de unul dintre profeţii evrei din Cartea Regilor, din Vechiul Testament, preluat în latină în forma Elis, iar în greacă, Elias. Este un nume teoforic, adică purtător/inspirat de Dumnezeu. Sensul ebraicului Elijah(u)/Eliyahu este “Jahve este Dumnezeul meu”/”Dumnezeu este Domnul meu” şi se leagă de împrejurarea în care poporul evreu, strâns pe Muntele Carmel, a trebuit să aleagă cărei divinităţi i se va închina, în urma unei “probe a focului”, câştigată de Prorocul Ilie, în fata adepţilor lui Baal (un zeu semitic), Dumnezeu trimiţând foc din cer, iar poporul înţelegând astfel că “Domnul este adevăratul Dumnezeu”.

Diversele tradiţii asociate zilei de Sfântul Ilie se explică prin faptul că şi această sărbătoare (ca multe altele – Buna Vestire, Nasterea Domnului, Rusaliile etc.) s-a suprapus pe data altor sărbători precreştine, referitoare la ciclul naturii, recolte, la cultul Soarelui s.a.m.d. Aşa se face că viaţa profetului, fiind legată de o perioadă foarte călduroasă, de secetă, culminând cu ridicarea lui la ceruri, într-un car de foc, a generat o serie de credinţe, precum cea legată de “rău de foc, de trăsnet şi de piatră”, dacă sărbătoarea nu este respectată. Multe legende povestesc de asemenea că, în vremea în care a trăit Sfântul Ilie, adică în secolul al IX-lea i. Hr., israelienii se închinau la idoli, iar Prorocul Ilie l-a avertizat pe regele Ahab că “în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie”, ceea ce s-a şi întâmplat. La porunca lui Dumnezeu, Prorocul a părăsit Israelul şi, în drumul său, a poposit în casa unei văduve sărace, pe care a răsplătit-o pentru ospitalitatea sa, i-a readus la viaţa copilul, suflând de trei ori asupra trupului acestuia şi invocându-l pe Dumnezeu, Profetul Ilie fiind considerat “făcător de minuni”.

Pentru devotamentul sau, Sfântul Proroc Ilie a fost ridicat la cer, într-o căruţă de foc, trasă de cai de foc, minune la care a asistat ucenicul şi succesorul său, Elisei. De aceea se spune că, atunci când sunt ploi torenţiale, cu tunete şi fulgere, Sfântul Ilie traversează cerul, pentru a-i ocroti pe oameni.

S-au mai păstrat şi alte obiceiuri de Sfântul Ilie, legate tot de recolte, în această zi (nu mai înainte) mâncându-se roade noi – mere de vară, struguri, nuci, alune – după ce au fost sfintite la biserică, iar apicultorii (Sfântul Ilie fiind şi patronul apicultorilor) recoltează şi degusta mierea adunată în stupi.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ