Seneca este unul dintre cei mai cunoscuţi gânditori ai antichităţii, reprezentant de marcă al stoicismului, scoală filosofică celebră, ale cărei principii susţineau, printre altele, încrederea în raţiune, în iubire, în existenţa virtuoasă, în atitudinea curajoasă în faţa vicisitudinilor vieţii.

Când este vorba de anxietate, stres, fobii, ne-am obişnuit să asociem aceste tulburări, care afectează echilibrul psihic şi emoţional, cu epoca modernă. Şi, într-adevăr, peste 35% din populaţia globului, la momentul actual, după cum indică statisticile OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), suferă de astfel de maladii (neluându-se în calcul cazurile neînregistrate oficial) generate de ritmul vieţii contemporane, de insecuritate, de spiritul de competiţie exacerbat, de mentalităţile timpului (legate de starea materială, de relaţiile de familie, de cuplu), de consumul de alcool, droguri etc.

Seneca şi secretul său în lupta cu anxietatea
Seneca şi secretul său în lupta cu anxietatea

Cu toate acestea, chiar dacă, pe vremea lui Seneca, nu existau aceşti termeni – anxietate, stres, fobii – filosofii vremii erau preocupaţi de sănătatea fizică şi mentală a omului, de comportament si de educaţie, exprimând în scrierile lor principii pentru un fel de a trăi echilibrat, astfel încât fiinţa umană să-şi valorifice la maximum potenţialităţile.

Adevărata fericire – spunea Senecaeste să ne bucurăm de prezent, fără dependenţa neliniştitoare de viitor, să nu ne amăgim cu speranţe sau cu frici, ci să ne simţim mulţumiţi cu ceea ce avem, să ne fie suficient, pentru că cine este aşa nu mai vrea nimic (…) Abia când rămânem fără anumite lucruri înţelegem cât de inutile erau şi că le-am folosit nu pentru că erau necesare, ci pentru că le aveam (…) În fiecare seară, înainte de a adormi, să ne întrebăm ce slăbiciune am depăşit astăzi, ce virtute am dobândit?”.

Seneca şi stoiciiSeneca

Stoicismul, ca sistem de gândire, s-a născut în Grecia antică, la Atena, în jurul anului 300 i.Hr., fondatorul fiind Zenon din Kition. A apărut ca reacţie împotriva epicureismului (de la numele filosofului Epicur), care afirma că fericirea, liniştea sufletului (ataraxia) se pot dobândi prin plăcerile simple şi naturale ale vieţii, fără teama de zei şi nici de moarte.

Din perspectiva stoicilor, omul, ca fiinţă socială, poate găsi calea fericirii (eudaimonia) prin acceptarea vieţii aşa cum este, fără a se lăsa controlat de plăcere, frică sau durere, folosindu-şi mintea (raţiunea) pentru a înţelege viaţa, pentru a se raporta la ceilalţi într-o manieră justă şi echitabilă.

Virtutea este singurul bine, consideră stoicii, celelalte nu sunt nici bune, nici rele. Emoţiile distructive rezultă intotdeauna din erori de judecată, iar forţa individului se naşte din felul în care reuşeşte să-şi menţină voinţa, intenţia, în acord cu natura si cu sine. Cea mai bună dovadă a calităţii unui om nu este ceea ce spune el, consideră stoicii, ci felul în care se comportă.

“Dacă omul nu ştie spre ce port navighează, niciun vânt nu îi este favorabil”

Filosofii stoici
Filosofii stoici

Seneca (Lucius Annaeus Seneca), filosoful roman care a preluat ideile stoicilor greci, crede şi el că “Înţeleptul” este cel care este “rezistent” din punct de vedere emoţional, imperturbabil la nefericire, adoptând ca atitudine de viaţă ceea ce el numeşte “calmul stoic”, indiferent la durere, plăcere, furie sau bucurie.

Această indiferenţă nu înseamnă apatie, inactivitate, nu înseamnă abandonarea legăturilor sociale, pentru că renunţarea ar fi un semn de slăbiciune şi laşitate, ci puterea omului de a se ridica deasupra spaimelor şi pasiunilor mistuitoare, de “a nu face altceva decât ceea ce trebuie făcut” şi de a trăi fiecare zi ca şi cum ar fi o viaţă întreagă.

Seneca, având el însuşi un destin dramatic (a plecat în Egipt, în timpul împăratului Tiberiu, în urma măsurii de prigonire a stoicilor, a fost exilat în Corsica, a sfârşit tăindu-şi venele, fără ezitare, la porunca împăratului Nero, căruia îi fusese preceptor) nu a încetat nicio clipă să pledeze pentru demnitate, curaj şi umanitate în fata suferinţelor vieţii.

Ce spune Seneca despre anxietate?

Seneca si stoicismul
Seneca si stoicismul

Seneca, acest spirit admirat de contemporanii săi şi care i-a inspirat, peste veacuri, pe mulţi alţi filosofi, remarca, la vremea sa, că mulţi oameni trăiau copleşiţi de nelinişti, de grave tulburări emoţionale, ceea ce astăzi am numi cu termenul anxietate. Tuturor acestora el le spunea: “Sfatul meu este că nimeni nu trebuie să fie nefericit numai la gândul că i se va întâmpla ceva dramatic, pentru că s-ar putea ca lucrurile grave la care se gândesc persoanele respective să nu se întâmple niciodată”.

Citește și:  Arta erotica si inceputurile acesteia

Se poate constata, din spusele lui Seneca, exact definiţia de astăzi a anxietăţii – o emoţie negativă, care se manifestă prin frică difuză, suferinţă, nelinişte în raport cu ceva necunoscut, imprevizibil sau doar imaginat, care creează sentimentul neputinţei, o stare alimentată de dificultatea de a accepta anumite lucruri, de lipsa informaţiilor sau de supraabundenţa unor informaţii care nu pot fi prelucrate.

“Suferim mai des în imaginație decât în realitate”

Anxietate
Anxietate

Seneca definea ceea ce noi, în epoca modernă, numim anxietate ca pe un fel de “boală în aşteptare”. Oamenii anxioşi privesc spre viitor imaginându-şi ce este mai rău, suferă înainte de a avea un motiv, se tem constant fie de faptul că persoana iubită îi va părăsi, fie că o catastrofă le va distruge viaţa, că se vor îmbolnăvi, că un hoţ îi va ataca etc., chiar dacă nimic din toate acestea nu se întâmplă. Sau, aşa cum spune Seneca, în “Scrisori către Lucilius”, “Suferim mai des în imaginație decât în realitate”.

Pe de altă parte, psihologia, în epoca modernă, a constatat că un gând susţinut în minte mai multă vreme se poate materializa, că blocajele pot da evenimentelor, până la urmă, turnura respectivă. Iar când se întâmplă acest lucru, dacă se întâmplă, cei anxioşi cred că este o confirmare a aceea ce au crezut de la început şi nu o consecinţă a propriilor gânduri.

Ar trebui să “trăim” şi nu să ne pregătim tot timpul pentru a trăi ceva, cândva

Anxietate, stres, fobii
Anxietate, stres, fobii

Este adevărat că o reminiscenţă a creierului reptilian (care este una dintre cele mai vechi părţi ale creierului uman), fără de care omul nu ar putea supravieţui, ne ajută să avem asemenea reacţii de apărare. În “doze” rezonabile, o anume nelinişte în raport cu viitoare evenimente posibile este utilă, pentru că reprezintă reacţia de răspuns a minţii noastre, pentru a ne proteja faţă de o realitate periculoasă, ameninţătoare. Dacă teama devine însă incontrolabilă, de durată, se transformă în patologie.

Ceea ce ne învaţă Seneca despre anxietate şi care pare a fi unul dintre adevărurile fundamentale este că ar trebui să “trăim” şi nu să ne pregătim tot timpul pentru a trăi ceva, cândva, în viitor. Să lăsăm viaţa să curgă, să fim conştienţi de prezent, să-l asumăm. Raţionalitatea stoicilor, pledoaria lor pentru demnitate şi curaj, pentru a trăi în armonie cu lumea, cu natura şi cu noi înşine, pentru a ne învinge fricile, pentru a preţui prezentul, sunt aspecte valabile şi astăzi, dacă vrem să fim sănătoşi şi fericiţi.

Supremaţia spiritului – garanţia echilibrului

Timp si spirit
Timp si spirit

Antidotul lui Seneca împotriva anxietăţii este acceptarea ideii că trecutul nu poate fi schimbat şi că viitorul este imprevizibil. În felul acesta orice om va aprecia mai mult viaţa şi va suferi mai puţin. În plus, timpul este, de departe, cea mai importantă resursă pe care o avem la dispoziţie şi, cu toate acestea, rareori îl folosim cu înţelepciune. Filosoful antic compara timpul cu banii. Avem la dispoziţie o “avere” importantă (viaţa). Cine o risipeşte, cine îi copiază pe alţii, cine merge pe cărări bătute şi eşuează va deveni, inevitabil, anxios.

Orice fel de a trăi ai alege – spunea Seneca, în urmă cu peste două milenii – vei afla în el încântare, plictis sau plăcere. Condiţia este să socoteşti nefericirea ca fiind mai uşoară, posibil de depăşit şi să nu faci din aceasta un chin […] Toate bunurile care sunt supuse sorţii devin rodnice şi plăcute dacă cel ce le ţine în stăpânire se are şi pe sine în stăpânire şi nu este în voia lucrurilor. Este o greşeală să te gândeşti că soarta te lasă să ai ceva bun ori ceva rău: ea ne dă plămada pentru bine şi pentru rău şi temeiurile a ceea ce va deveni, pentru noi, un rău sau un bine. Spiritul este mai puternic decât orice soartă, rânduieşte de la sine lucrurile într-o direcţie ori într-alta şi este cauza propriei sale fericiri ori nefericiri” (Seneca).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.