Cuvântul machiavelism, utilizat pentru a denumi un anumit comportament, s-a format de la numele lui Niccolo Machiavelli, un gânditor umanist italian, din perioada Renaşterii, filosof, teoretician al politicii şi al istoriei, autor, printre altele, al operei Principele, concepută în 1513 şi publicată în 1532. Trebuie ştiut că această carte a fost gândită ca un dar al lui Machiavelli (nu pentru a fi publicată) pentru Lorenzo al II-lea de Medici, care a condus Florenţa între 1513 şi 1519. În această lucrare, autorul a preconizat, cu sinceritate, dar şi cu cinism, că, în politică, pentru atingerea scopurilor, se apelează la orice mijloace – minciună, viclenie, lipsa de scrupule, trădare, corupţie, “executarea” publică a opozanţilor, pentru a se descuraja orice contestare a autorităţii etc. Este vorba, aşadar, despre un tratat despre “arta” cuceririi şi conservării puterii, bazat pe manipularea sentimentelor umane şi a reacţiei maselor.

În timp, termenul machiavelism a trecut din zona doctrinei politice în limbajul curent, pentru a caracteriza succint atitudinea unor persoane care, abandonând morala, apelează sistematic la viclenie, minciună, calcul premeditat, ingeniozitate în rău, abuz verbal, furie explozivă, comportament intimidant etc., pentru a atinge scopuri, interese personale precise.

Se poate spune, de exemplu: Realitatea arată adesea că s-ar putea să reuşeşti în viaţă dacă minţi, te înfurii, înşeli, adică dacă optezi pentru un comportament machiavelic/Cine gândeşte şi acţionează machiavelic este, desigur, indiferent faţă de valorile morale etc.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ