Fiecare țară are specificul ei atunci când vine vorba despre sărbători. Fiecare loc are propriile obiceiuri iar oamenii sărbătoresc pretutindeni Învierea Mântuitorului așa cum au învățat din moși strămoși. Există însă un loc, cu tradiții străvechi, cu o spiritualitate bine împământenită, cu oameni calzi, primitori și evlavioși. Locul acela se numește România! Să mergem împreună, prin țară și să vedem cum știu românii să se bucure de Învierea lui Hristos!
Din moși strămoși se încondeiază ouă. Din moși strămoși se ia lumină în noaptea de Înviere. Ca și Sfânta Anafură sau Sfintele Paști, din zorii acestei zile. Și tot de la străbuni am învățat să petrecem cum se cuvine această sărbătoare.
În funcție de zonele țării însă, datinile se țin altfel. Și altfel sunt și ele. O parte din obiceiuri sunt cele care au făcut România celebră. Este drept, majoritatea se țin în zonele rurale. Dar cine știe să respecte credințele și valorile, știe și că nu trebuie să te afli într-un anumit loc ca sa poți respecta acele datini cu care ai crescut.
Așadar, în Bucovina și numai aici, în noaptea de Înviere, fetele urcă în clopotniță și spală limba clopotului cu apa neîncepută. Cu aceeași apă se vor spăla ele în zorii zilei de Paști pentru că, doar asa vor fi frumoase întregul an și vor putea fi curtate. Apa neîncepută reprezintă un legământ de tăcere pentru acea persoană care o scoate din fântână. Aceasta nu are voie să vorbeasca cu nimeni până când clopotul nu este spălat cum se cuvine cu apa scoasă. Mai mult, bucovinencele gătesc în loc de pască, tot din aluat, o coptură sub forma unui miel, pe care, mai apoi, fetele tinere îl decorează cu crenguțe verzi și fundițe roșii. Acesta se va împărți după ce toate merindele de sărbătoare vor fi puse în coșuri de nuiele și sfințite de către preot, după slujba din ziua Paștelui.
O altă tradiție este specifică Maramureșului și prevede ca toți copiii care au până în nouă ani să meargă la prieteni și vecini pentru a anunța venirea Mântuitorului Hristos. Gazda le dăruiește fiecăruia câte un ou roșu. La acest ritual, pragul casei va fi întotdeauna trecut de un băiat pentru a nu exista în acea casă, discuții, pe tot parcursul anului.
Tot în prima zi de Paști se tămâiază bucatele care vor fi servite la masă, după care, fiecare mesean va primi câte o linguriță de Paști în care vor fi puse pâinea și vinul, sfințite. Adică, mai pe românește, fiecare se va împărtăși cu trupul și sângele Mântuitorului. Printre bucatele tradiționale care se vor consuma în această zi, Banatul vine cu o specialitate care nu se mai regăsește și în alte părți ale țării: ciolanul de porc, fiert. Evident că el va fi asezonat cu tot felul de garnituri care îți lasă apă în gură.
În Țara Moților, în noaptea de Înviere se ia toaca și se duce în cimitir, unde va fi pazită de către feciori. Dacă în zori se constată că aceștia nu au păzit-o cum se cuvine și le-a fost furată, feciorii păzitori sunt obligați să-și spele greșeala cu o masă îmbelșugată din care să se înfrupte atât hoții cât și cei care au păzit toaca. În cazul în care feciorii o păzesc bine, hoții sunt cei care trebuie să suporte cheltuiala ospățului. Tot aici, mai exact în Gârda de Sus există un alt obicei străvechi. Cete de fete și feciori așteaptă, preotul să iasă afară, după terminarea slujbei de la biserică. Mai apoi, toți se regrupează în jului acestuia și, în frunte cu el, străbat toată localitatea cu cântece și jocuri specifice momentului, până la casa preotului. Odată ajunși aici, familia acestuia îi servește pe toți cu tărie, prăjituri și iarăși se încing la joc.
La Almaș, pe valea Crișului Alb, femeile și fetele se adună laolaltă în curtea bisericii, înainte de Înviere și, gătite în straie de sărbătoare, vopsesc și închistresc (încondeiază) ouăle.
Argeșul este renumit pentru covrigii cu ou, în compoziția acestora adăugându-se 10-15 ouă la un kilogram de faină. Pentru argeșeni, covrigii cu ou reprezintă simbolul belșugului.
La Călărași, la slujba de Înviere, credincioșii aduc pe lângă bucatele pentru Paște (cozonac, ouă roșii) și un cocoș alb. Datina din străbuni menționează ca acești cocoși vestesc Învierea Domnului. Cel al cărui cocoș va cânta primul în acea noapte, se spune ca va fi norocos și va avea belșug în casă tot anul.
O tradiție destul de întâlnită în diferite zone ale țării noastre este aceea conform căreia credincioșii ies în curtea bisericii în zorii zilei de Paști și se așează în formă de cerc în așteptarea preotului care va sfinți bucatele aduse de ei, în coșuri.
Fiecare credincios în parte va pregăti un coș acoperit cu un ștergar, împodobit cu modelul specific zonei din care vine. În coș sunt așezate semințe de mac ce, vor fi ulterior aruncate în râu pentru a alunga seceta, sare, păstrată pentru a aduce belșug, zahăr, pentru animalele care se îmbolnăvesc, făină pentru bogăția grâului, ceapa și usturoi pentru a alunga insectele. Deasupra acestei farfurii cu toate ingredientele amintite se vor așeza pasca, brânza, ouăle încondeiate, bani, flori, pește afumat, sfeclă roșie și prăjituri.
După cum am văzut, România știe să petreacă și să cinstească așa cum se cuvine, Învierea Mântuitorului! Și, cu toate că în ultimii ani, tinerii înțeleg să celebreze acest moment prin cluburi, în Duminica Învierii se așează totuși, laolaltă la masă, respectând poate, inconștient, această mare sărbătoare creștină. Este un prilej de mare bucurie și, indiferent unde ne-am afla pe acest mapamond, români fiind, știm să ne respectăm și ducem mai departe obiceiurile lăsate din moși strămoși, de atâta amar de vreme. Indiferent de tradiții și obiceiuri, unul singur este cel care trebuie respectat oriunde și de către oricine. Acela al Sărbătoririi Învierii! Cu măsură, smerenie și credință, toate aceste datini vor rămâne peste timp, un mijloc de promovare a identității noastre ca neam, precum și de continuitate neîntreruptă a acestui popor, pe aceste meleaguri!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
