La început a fost cuvântul! Și, dintr-un singur cuvânt, care a poruncit să fie aici sfânt lăcaș s-a ridicat biserică mândră. Ca și peste veacuri să le fie tuturor, prilej de închinăciune și mulțumire!
Probabil așa a gândit și vornicul Ilie Otetelisanu, la 1720 când, în Craiova a ridicat pe locul actualei biserici Sfântul Ilie, o biserică de lemn. Și-a dorit, de asemenea, ca aici să fie locul său de îngropăciune și pomenire veșnică, pentru sufletul său încercat și toți cei dragi lui!
Însă, vremurile nu au lăsat neschimbat chipul micii bisericuțe de lemn. În urma unui cutremur, la 1839 este refăcută de un urmaș de-al jupânului Ilie, Iordache Otetelisanu. Nou chip va primi lăcașul strămoșului său, turnul va fi dărâmat complet și refăcut, acoperișul dintre răsărit și apus este schimbat și el, terminându-se cu două frontoane triunghiulare, iar pridvorul este înlocuit acum cu o marchiză semiconică. Brâul și alte elemente exterioare realizate în stil brâncovenesc au fost distruse, doar clopotnița realizată în aceeași manieră a mai scăpat, dar și aceasta a urmat aceeași soartă, 50 de ani mai târziu. Biserica cea nouă va fi mai trainică și consolidată cu legături de fier. Ușile împărătești și cele diaconești au fost realizate de Larichi tâmplarul, iar tâmpla noii construcții a fost realizată și sculptată de Petre Babic, cu șase stâlpi și motive vegetale. Pictura bisericii a fost în grija lui Constantin Leca.
Biserica astfel gătită este sfințită în 1841 și devine catedrală rusească între 1848-1951. Slujbele s-au oficiat aici până în anul 1889, când biserica a fost dărâmată din temelii, luându-i locul, actuala construcție. Lucrările au durat aproape un an, din anul 1889, până în 1890 și a fost ridicată din fonduri proprii provenind din patrimoniul atestat de vornicul Ilie Otetelisanu.
Actualul lăcaș este ridicat din piatră, cărămidă și cărămidă aparentă, întocmai ca biserica Domnița Bălașa din București! Este acoperită cu aramă, stâlpii exteriori fiind realizați din marmură, iar dimensiunile ei sunt unele impresionante: 27m lungime, 8m lățime! Și, ca totul să fie la o scală monumentală, actualul lăcaș are, în afară de cupola centrală, alte trei în față și încă una la altar! Bineînțeles că, într-un astfel de colos, acustica este una care-ți taie răsuflarea!
Și pentru că unui astfel de monument nu îi puteai adăuga orice fel de pictură, ei bine, nimeni altul decât Gheorghe Tătărăscu a semnat aici, în cartea vremii! La locul destinat ctitorilor, tabloul votiv îi înfățișează pe Ilie Otetelisanu, primul fondator și pe restauratorul lăcașului, Iordache Otetelisanu, ce ține în mână un document ce conține cuvintele predecesorului său: Pentru a mea dulce nădejde, Biserica!
În partea stângă, tot la loc de cinste stau zugrăviți Grigore și Constantin Otetelisanu, ctitori după Iordache. Acesta din urmă ține în mână un document ce atesta articolul nouă din testamentul lui Grigore Otetelișanu. În dreapta intrării vei descoperi și piatra de mormânt a lui Iordache Otetelisanu. Actuala biserică a servit drept catedrală orașului, între anii 1913-1933, după dărâmarea bisericii Madona Dudu i până s-a redeschis Biserica Sf. Dumitru.
Lucrări de restaurare au avut loc în 1975, când întreaga pictură a lui Tătărăscu a fost spălată, s-a poleit catapeteasma, s-au luminat vitraliile, s-a refăcut acoperișul. Tot atunci a fost introdusă încălzirea cu gaze.
Inventarul de obiecte de valoare istorică au fost predate Arhivelor Statului, iar biblioteca aparținând lui Grigore Otetelisanu, cu peste 800 de opere, în aproximativ 1000 de volume a fost predată Ministerului Învățământului.
În urma cutremurului din 4 martie 1977 biserica a fost din nou afectată și au fost necesare ample lucrări de consolidare. Din anul 2009, odorul de preț al lui Ilie Otetelisanu și urmașilor săi funcționează drept paraclis Mitropolitan.
Cam așa arată trecutul acestei biserici. Este unul ce vorbește despre oameni de vază, cu dare de mână dar și cu dragoste de Dumnezeu și cu aplecare către frumos. Odinioară, toate acestea se împleteau de minune în sufletul unor oameni precum Ilie Otetelisanu sau a celor de-un sânge cu el, care i-au călcat pe urme. Odinioară, cu drag și credință aprinsă mergeai cu smerenie către astfel de lăcașuri! Astăzi privim cu plecăciune, cu respect și cu înfrigurare munca de-o viață a înaintașilor noștri!
Când intri dincolode ușa cea grea, Biserica Sf. Ilie îți oferă posibilitatea unei călătorii înapoi în timp, pe vremea ctitorilor ei, cei care s-au închinat ca și tine, odinioară, aici! E un sentiment compleșitor să realizezi că zidurile acesta păstrează memoria rugăciunilor atâtor mii de oameni, dar, mai ales, a celor care le-au fost ctitori acum mai bime de 290 de ani. Sunt secole de rugăciuni, secole în care ochii, inimile și trupurilor celor îngenunchiați aici s-au plecat în fața divinității, pentru a le fi ascultate rugămințile.
Am îngenunchiat și eu. Am închis ochii pentru o secundă ori mai mult, am înălțat un gând și pentru toți aceia fără de truda cărora, eu nu aveam astăzi unde să-mi plec vremelnicia și nici despre ce să mai scriu, ca să povestesc și altora despre ei.
Te sfătuiesc să mergi până în fața altarului Sf. Ilie de Craiova. Să-ți faci ochii roată peste întreaga catapeteasmă atât de frumos împodobită, să admiri pictura lui Tătărăscu, la fel ca pe un odor de preț, să-i studiezi atent și stilul și dăruirea, să te așezi pe unul dintre scaune și să asculți. Să asculți atent, cu simțurile sufletului, toate rugăciunile înaintașilor tăi. Un cor întreg de gânduri, speranțe, dorințe, idei, toate la unison, strânse într-un singur lăcaș, prin grija lui Ilie Otetelisanu, aici, în Craiova!
La început a fost cuvântul… din cuvântul lui Ilie Otetelisanu s-a zidit biserică lui Dumnezeu. Iar, pentru cuvântul acesta, mii de oameni au rostit cu glasul minților și inimilor, alte cuvinte, în rugăciunile lor. Se cuvine așadar, ca, măcar un singur cuvânt să-i adresăm acestui ctitor și urmașilor săi, atunci când, odată trecuți de ușa cea grea a bisericii, ne vom opri ochii pe piatra lui funerară: Mulțumim, Ilie Otetelisanu, pentru toată dragostea ta, care a ajuns, dincolo de veacuri, până la noi!
