Si vis pacem, para bellum – sensul şi originea expresiei. Cât de valabilă mai este astăzi?

Si vis pacem, para bellum este o expresie latinească celebră, cu sensul “Dacă vrei pace, pregătește-te pentru război”. Această expresie a fost folosită de Publius Flavius Vegetius Renatus (sfârşitul secolului al IV-lea – începutul secolului al V-lea), autor al unei lucrări intitulate “Epitoma institutorum rei militaris” sau “De re militari” (“Despre lucrurile militare”).

Vegetius a fost un înalt funcţionar din Imperiul Roman, care a mai scris încă două lucrări, una de medicină veterinară şi alta despre creşterea şi îngrijirea bovinelor. Nici soldat, nici medic veterinar, se pare că Vegetius a fost un compilator strălucit, a adunat informaţii despre domeniul militar, din surse latine şi greceşti (Caton cel Bătrân, Cornelius Celsus, Frontinus și regulamentele militare ale lui Augustus, Traian și Hadrian) şi a scris un tratat, probabil la cererea împăratului Valentinian II, într-o vreme în care armata romană avea nevoie să fie revigorată.

De altfel, autorul însuşi mărturisea că: “A adunat preceptele a căror aplicare conștiincioasă poate reînvia, în armată, minunata bravură de altădată”. “De re militaris” descrie în detaliu modalităţile de restabilire a situaţiei si a forţei militare, prin măsuri adecvate.

Si vis pacem, para bellum – afirmaţie prezentă la începutul celui de-al treilea volum din “De re militaris” (“Strategie şi tactică”) şi devenită, în timp, un adagiu – transmite, pe de o parte, un mesaj legat de spiritul expansionist al romanilor şi, pe de alta, face referire la faptul că o societate cu o armată puternică este puţin probabil să fie atacată de duşmani. De asemenea, un alt mesaj implicit este acela că un război nu se pregăteşte când devine iminent, ci în vremuri paşnice.

Si vis pacem, para bellum – Care este viziunea lui Vegetius despre o armată puternică?

Vegetius spune, de exemplu, că sunt extrem de eficiente armatele mici, alcătuite din soldaţi bine antrenaţi, bine echipaţi, bine conduşi. Soldaţi bine antrenaţi, spune autorul, înseamnă ca recrutul să fie ales în funcţie de abilităţile sale fizice şi de meseria pe care a avut-o anterior, să urmeze un antrenament de cel puţin patru luni, timp în care nimic nu trebuie neglijat – gimnastică, înot, marşuri, mânuirea armelor (armele, la antrenament, să fie de două ori mai grele decât cele folosite în luptă), amenajarea taberelor etc.

În afară de pregătirea individuală, soldaţii trebuie antrenaţi şi în cadrul legiunilor, să dobândească reflexe în colectivitate, să ştie să înainteze în mediu ostil, să aplice tactici adecvate. Prin repetare continuă, consideră Vegetius, luptătorii vor învăţa “să-şi păstreze rangul” şi să nu abandoneze. Comandantul, la rândul lui, trebuie să-şi ţină armata în stare bună, să-i ofere provizii din abundenţă (înfometarea poate fi un duşman mai mare decât inamicul), să asigure soldaţilor condiţii pentru igienă, să fie bine îmbrăcaţi (“Soldații înghețați de frig nu sunt apți pentru nicio expediție”). “Cunoştinţele militare hrănesc îndrăzneala soldatului, pentru că nimeni nu se teme să execute ceea ce știe în detaliu”, subliniază autorul.

Alte expresii celebre ale lui Vegetius, din „De re militaris”

Din volumul al III-lea al lucrării “De re militaris”, pe lângă maxima “Si vis pacem, para bellum”, şi alte fraze au dobândit, peste timp, valoarea unui adagiu:

• “La război, a şti să sesizezi ocaziile favorabile este o calitate mai utilă decât curajul”.
• “ Cel care ştie să evalueze cu onestitate forţele sale, dar şi pe ale inamicului, rareori este învins”.
• “Cine își lasă trupele să se disperseze în urmărirea inamicului învins riscă să piardă victoria pe care a câștigat-o”.
• “Există mai multe şanse să învingi inamicul prin înfometare decât prin forţa armelor”.
• “Tacticile şi strategiile surprinzătoare ale unui comandant îl fac redutabil; o conduită previzibilă îl face să fie dispreţuit”.

Cât de valabilă mai este astăzi expresia “Si vis pacem, para bellum”?

Cartea lui Vegetius, “Epitoma institutorum rei militaris” sau “De re militari”, a devenit o scriere de referinţă pentru domeniul militar, aşa cum de referinţă a devenit şi principiul exprimat în maxima “Si vis pacem, para bellum”, mai ales după Evul Mediu. Acest tratat/ manual militar este şi astăzi în curriculumul multor academii militare.

Din secolul al V-lea, până în secolul al XV-lea, Vegetius a devenit un fel de “oracol” militar al Occidentului, compilat, amalgamat cu lucrări politice și enciclopedii. S-au născut şi diverse variante ale adagiului “Si vis pacem, para bellum” – “Dacă vrei pace, pregăteşte pacea”, “Pace înarmată”, “Pace prin putere” (Bernard Baruch, consilierul preşedintelui american Franklin Roosevelt).

În 1793, preşedintele american George Washington rostea, în faţa Congresului, o frază inspirată de vechiul adagiu roman: “Dacă dorim să asigurăm pacea […] trebuie să se știe că noi suntem oricând gata pentru război”.

Cursa inarmarilor si discursuri despre pace – paradoxul lumii moderne

In secolul XXI, războiul, în sensul clasic al cuvântului, părea imposibil, iar tema pacii in discursurile publice era, probabil, doar o chestiune de “political correctness„. Invadarea Ucrainei de către Federaţia Rusă este acum în centrul atenţiei unei lumi întregi şi sentimentul general, probabil, este acela că, într-o clipă, se pot nărui toate speranţele oamenilor într-un viitor pe măsura aspiraţiilor lor, că soarta popoarelor lumii poate fi decisă de câţiva lideri iresponsabili şi de acoliţii lor.

Se fac analize, se construiesc scenarii şi atât, iar oamenii mor, pentru că aşa au decis invadatorii. Şi dintr-o dată aflăm cu stupoare că, în timp ce oamenii obişnuiţi îşi vedeau de rosturile lor, marea “competiţie” a celor puternici, care nu a încetat nicio clipă in istoria omenirii, era aceea a înarmării, a împărţirii sferelor de influenţă, a unei noi ordini mondiale etc.

Ne putem întreba cum este, de fapt, lumea în care trăim, dacă, într-un singur an, de pildă, cheltuielile militare au ajuns, la nivel global, la peste 1.800 de miliarde de dolari, iar în deceniile următoare creşterea acestei sume va fi considerabilă.

Apoi, arsenalul nuclear (circa 20 000 de focoase nucleare, în lume) este uriaş, riscul unui război nuclear fiind mai mare ca oricând, iar realităţile pe care le trăim acum, la începutul lui 2022, arată că tratatele, convenţiile internaţionale nu oferă prea multe garanţii. Ca să nu mai vorbim de urmările incalculabile ale unei posibile “erori”.

“Si vis pacem, para bellum”? Dar raţiunea umană, inteligenţa, cultura, înţelepciunea, progresul? Redevenim doar fiinţe instinctuale, haotice? La scara istoriei, au existat nenumărate evenimente – războaie, fascism, holocaust etc. – în care s-a putut vedea că “Somnul raţiunii naşte monştri”.