Home Cultură generală Sofrologia – efecte rapide în lupta cu stresul, emoţiile, anxietatea, o metodă...

Sofrologia – efecte rapide în lupta cu stresul, emoţiile, anxietatea, o metodă pentru o viaţă mai bună

0
Sofrologia, o metodă pentru o viaţă mai bună

Sofrologia, redescoperită şi din ce în ce mai utilizată în ultimul deceniu, recunoscută ca disciplină medicală in multe ţări, reprezintă un ansamblu de metode menite să fortifice confortul fizic şi psihic, să ajute la înţelegerea şi gestionarea emoţiilor, să combată stresul, anxietatea, fobiile şi diverse alte boli, să restabilească echilibrul interior şi pe cel al relaţiei cu exterioritatea. Tot mai mult se aplică astfel de tehnici şi la locul de muncă, pentru eficientizarea activităţilor, dar si în sport sau în diminuarea/eliminarea eşecului şcolar.

Sofrologia, practică bazată pe cunoaşterea de sine, prin relaxare fizică şi psihică, apelând la tehnici specifice, este compatibilă cu orice vârstă, conducând la îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi şi la o perspectivă nouă asupra prezentului şi viitorului.

Sofrologia, efecte rapide în lupta cu stresul, emoţiile, anxietatea, o metodă pentru o viaţă mai bună
Sofrologia, efecte rapide în lupta cu stresul, emoţiile, anxietatea, o metodă pentru o viaţă mai bună

Termenul “sofrologie” a fost creat, în 1960, de medicul Alfonso Cayacedo, născut în Columbia, dar stabilit ulterior în Spania, unde a şi obţinut titlul de “Doctor în medicină”, la Universitatea din Madrid, cu specializare în psihiatrie şi neurologie.

Etimologic, termenul “sofrologie” vine din limba greacă şi este format prin compunerea a trei elemente: “sos” (armonie), “phren” (conştiinţă/spirit) şi “logia” (studiu/ştiinţă). Este, aşadar, “ştiinţa conştiinţei care permite armonia corpului şi a minţii”, chiar deviza pe care Alfonso Cayacedo însuşi a ales-o pentru demersurile sale ştiinţifice fiind “Ut conscientia noscatur” (“Aşadar, conştiinţa să fie cunoscută”).

O disciplină creată iniţial în cadrul secţiei de profilaxie socială, de la Spitalul din Madrid, care se ocupă, mai sublinia Cayacedo, “de conştiinţă şi de valorile existenţei prin procedee curate şi originale”. Alfonso Cayacedo şi-a brevetat denumirea dată disciplinei pe care a iniţiat-o, pentru a nu fi confundată cu alte curente de gândire şi metode de tratament mai mult sau mai puţin similare.

Alfonso Cayacedo, fondatorul sofrologiei, Sursa: sofrologie.ro

Confruntându-se, în practica sa medicală de psihiatru, cu diverse cazuri, Alfonso Cayacedo şi-a pus problema găsirii unor soluţii mai puţin invazive, care să influenţeze conştiinţa, în scop terapeutic. A fost influenţat major, în cercetările sale, de întâlnirea cu psihiatrul elveţian, Ludwig Binswanger, a cărui formaţie ştiinţifică de situa pe direcţia studiilor lui Yung, dar şi de experienţa sa orientală (a stat o vreme în India şi în Japonia, unde s-a familiarizat cu o serie de tehnici tradiţionale ale budismului tibetan şi ale meditaţiei “zazen”, bazate pe respiraţie şi pe “atitudinea minţii”).

Ulterior, Cayacedo, lăsând deoparte aspectele filosofice sau religioase, a integrat toate cunoştinţele acumulate în elaborarea unor metode terapeutice şi profilactice, pe care le-a reunit sub o denumire inedită – sofrologia. Practicată iniţial doar într-un context medical, astăzi, sofrologia se adresează şi publicului larg, putând contribui substanţial la suprimarea tensiunilor, la diminuarea unor manifestări patologice, la dinamizarea resurselor fizice şi psihice ale fiecăruia, la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Sofrologia – tehnicile de bază şi beneficiile acestora în viaţa cotidiană

Sofrologia, respiratie, relaxare, vizualizare

Mari instituţii medicale din lume promovează tehnicile sofrologiei, cum ar fi, de pildă, Institutul Curie, din Paris, profilat pe cercetare, conservarea şi transmiterea cunoştinţelor ştiinţifice din diverse domenii, inclusiv medicină. De asemenea, tot mai multe persoane, individual sau sub îndrumarea unui specialist, practică tehnicile sofrologiei, cu rezultate deosebite.

Evaluările specialiştilor au arătat că, datorită unor exerciţii, organismul poate ajunge într-o stare de relaxare fizică şi psihică, după care sugestiile induse subconştientului, după caz, pot conduce la o stare de bine, de armonie cu sine şi cu lumea, dar şi la vindecarea unor maladii precum hipertensiunea, migrenele, astmul, bolile de piele, fobiile etc.

Diverse statistici au arătat că cei care cunosc şi se folosesc de tehnicile acestui domeniu apelează rareori la medic, mult mai rar decât celelalte persoane, au un sistem imunitar puternic, sunt mai energici, mai optimişti, încrezători în propriile forţe. Iată câteva dintre tehnicile de bază pe care le propune sofrologia, şi care, exersate zilnic, timp de zece minute, vor aduce rezultate spectaculoase:

Sofrologia, efecte rapide în lupta cu stresul, emoţiile, anxietatea

Respiraţia controlată – “Respiraţia este baza metodei sofrologice, un instrument formidabil în reglarea activităţii sistemului nervos şi pentru controlul emoţiilor”, subliniază un specialist în domeniu; regula cea mai simplă şi eficientă în această privinţă este 3/3/6, adică se inspiră pe nas timp de trei secunde, umflând stomacul precum un balon, se blochează aerul timp de alte trei secunde şi se expiră pe gură, ca printr-un pai, timp de şase secunde. Se repetă exerciţiul de mai multe ori. Efectul imediat va fi o liniştire a organismului şi a minţii.

Relaxarea musculară progresivă – in poziţia aşezat (confortabil) pe scaun sau pe podea, cu ochii închişi, pentru o mai bună concentrare, se tensionează, apoi se relaxează fiecare grup de muşchi, începând cu tălpile, apoi pulpele, gambele, abdomenul, spatele, antebraţul, braţul etc. Exerciţiul se combină cu respiraţia controlată. Se repetă şi această acţiune de câteva ori, iar pe măsură ce exerciţiul se reia vom deveni tot mai conştienţi de diferenţa între musculatura tensionată (reacţia organismului la stres) şi cea relaxată.

Vizualizarea mentală – primele două exerciţii trebuie urmate de reprezentarea mentală a unor imagini pozitive, plăcute, sau a unor fapte, acţiuni, rezultate pe care le dorim, deoarece creierul nu face deosebirea între ceea ce este imaginat şi ceea ce este trăit şi, în felul acesta, totul va fi pus într-o altă perspectivă. Se pot elimina sau diminua, in felul acesta, stări care provoacă anxietate, ancorându-se în minte aspecte benefice, reprogramându-ne creierul pe o altă frecvenţă.

Sofrologia si vizualizarea creativa

Crearea unui “jurnal personal al valorilor” – câteva momente de reflecţie, dimineaţa, imediat după trezire, în care să ne întrebăm “Ce este important pentru mine astăzi?” – familia, banii, munca, libertatea etc., ajută la o conectare corectă la valorile prezente şi care se schimbă firesc de-a lungul vieţii. Se vor conştientiza astfel lucrurile importante şi se vor identifica priorităţile.

Evident, într-un cadru organizat, sub îndrumarea unui sofrolog, tehnicile pot fi mult mai nuanţate, chiar complexe, dar şi cele simple, de bază, practicate cu regularitate, pot aduce rezultate vizibile, eficacitatea lor manifestându-se în: eliminarea tensiunilor, anihilarea stresului, creşterea încrederii în sine, gestionarea corectă a emoţiilor, îmbunătăţirea capacităţii de învăţare, de concentrare, a memoriei şi a creativităţii.

Efectele sofrologiei în eliminarea eşecului şcolar, la locul de muncă, în sport

Sofrologia si performantele sportive

Eşecul şcolar, tulburările de somn, de memorie, stresul, lipsa de atenţie, de concentrare, absenţa motivaţiei, fobiile sau chiar angoasele, teama de examene pot să apară la vârstele mici sau în perioada adolescenţei, şi sunt explicabile prin capacitatea de adaptare limitată, neexersată, prin suprasolicitare, şoc emoţional, probleme familiale, alte tulburări emoţionale etc.

Respiraţia controlată, relaxarea şi vizualizarea, realizate de copii sub îndrumarea părinţilor sau a unei persoane specializate pot conduce la rezultate foarte bune şi în timp scurt, deoarece copiii şi adolescenţii sunt mai spontani şi mai sensibili decât adultii, iar relaţia cu timpul prezent, în cazul lor, este foarte “vie”, după cum apreciază un psiholog canadian, Bernard Barel, psiholog şi sofrolog.

Armonie intre minte si corp

Sportivii de performanţă, ca şi antrenorii lor, au toţi acelaşi discurs: cele mai bune rezultate nu ţin exclusiv de antrenamentul fizic, ci, mai ales, de cel mental. La capacităţi fizice egale, diferenţa este făcută de capacitatea de anticipare a victoriei, de eliminare a stresului, frustrărilor, nerăbdării, de armonia dintre corp şi spirit.

Un director al unei multinaţionale, adept al terapiei sofrologice, recunoştea într-un interviu că un astfel de mediu, al unei multinaţionale, este extrem de stresant, hipercompetitiv, uneori dezumanizat. Pentru a gestiona stresul şi pentru a ameliora comunicarea în astfel de condiţii, el spune că, în fiecare zi, după dejun, îşi ia un răgaz de 20 de minute pentru a respira şi a se relaxa, obicei pe care l-a propus şi angajaţilor săi. Rezultatele pozitive nu s-au lăsat aşteptate. De altfel, sofrologii susţin că 20 de minute de aplicare a tehnicilor menţionate anterior echivalează cu două ore de somn profund.

Limitele sofrologiei

Cursuri de sofrologie, Paris

Deşi sofrologia poate fi practicată de oricine, este nevoie de un angajament ferm şi total faţă de sine al persoanei care vrea să experimenteze o astfel de terapie, pentru a se vedea efectele, deşi mulţi sunt sceptici la început.

De asemenea, trebuie înţeles corect faptul că un sofrolog nu pune diagnostice, sofrologia nu propune şi nu înlocuieşte tramentul medicamentos, atunci când este nevoie, ci se constituie ca un adjuvant în tratarea unor boli şi ca metodă de dezvoltare personală, atunci când este vorba de dorinţa de a creşte performanţele individuale, pentru o viaţă mai bună. Starea de bine nu este doar o senzaţie plăcută, ci un profund sentiment de seninătate, echilibru şi împlinire.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version