Există o mulţime de concepţii şi convingeri false (englezii le-ar spune “false myths” – “mituri false”) despre toate subiectele posibile, inclusiv despre somn și vise, atât de bine inserate în imaginarul comun, unele alimentate, până la un moment dat, chiar de oamenii de ştiinţă din epocile anterioare, a căror cunoaştere, astăzi, se dovedeşte a fi fost limitată sau chiar eronată. Dinamica actuală, a informaţiei, a cercetărilor şi a tehnologiei, în toate domeniile, face ca multe “adevăruri” să fie revizuite, reargumentate, rescrise. Pe de altă parte, memoria colectivă, tradiţia contribuie mereu la perpetuarea unor “convingeri” false, din simplul motiv ca mulţi oameni le cred, fără a fi preocupaţi de “validarea ştiinţifică” a acestora.

Somnul şi visele reprezintă, în pofida prezenţei constante a acestor realităţi în viaţa noastră, un teritoriu parţial explorat şi insuficient explicat ştiinţific, ascunzând încă mecanisme misterioase, nu numai pentru înţelegerea comună, dar şi pentru neurostiintele moderne.

Fiecare dintre noi petrece, în medie, un sfert din viaţă, dormind, adică mai mult de douăzeci de ani. Cumulat, peste cinci ani din viaţă sunt consacraţi viselor. Progresul tehnologic, legat de electroencefalograme (EEG), de inregistrarea activităţii musculare (EMG) şi a mişcărilor oculare (EOG), în timpul somnului, a permis specialiştilor identificarea exactă a etapelor somnului – somnul profund (cu unde cerebrale lente) şi somnul paradoxal (somnul cu vise) numit aşa deorece această a doua etapă este sediul celei mai mari părţi a activităţii noastre onirice.

Cele două perioade (cicluri) de somn se repetă, alternativ, în general, de 4-6 ori de-a lungul unei nopţi, fiecare ciclu durând în jur de 90 de minute. Aşadar, încă din primele ore de somn, creierul nostru trece printr-o serie de stadii în cursul cărora undele cerebrale îşi încetinesc activitatea. A doua etapă a somnului se numeşte “paradoxală”, pentru că se caracterizează printr-o activitate cerebrală similară stării de veghe, intensă, asociată (paradoxal), unei atonii musculare. În acest ciclu, ritmul cardiac, de asemenea, se diminuează, respiraţia devine neregulată, mişcarea globilor oculari este mai rapidă (englezii numesc acest stadiu “rapid eye movement sleep” – adică somnul REM).

Dincolo de aceste certitudini începe marea zonă cvasiexplorată, care lasă loc multor puncte de vedere, dintre cele mai diverse, unele chiar contradictorii. Iată câteva dintre acestea, referitoare la somn şi vise.

Luna plină perturbă somnul?

Se spune adesea că luna plină are o influenţă negativă asupra somnului, că multe persoane nu pot dormi sau au un somn agitat din cauza acestui fenomen astral. Cei care nu cred în influenţa astrelor asupra comportamentului nostru susţin că este vorba doar de autosugestie, pentru că, a încerca să adormi având în minte o afirmaţie de felul – “Iată, e lună plină, iarăşi nu voi avea un somn liniştit”, e o autoconditionare cu efecte previzibile.

Dacă, până în urmă cu câţiva ani, orice răspuns la întrebarea “În ce fel luna plină ne perturbă somnul?” ar fi fost marcat de o anume incertitudine legată de convingerile fiecăruia, în prezent, un studiu publicat în revista ştiinţifică “Current Biology”, de un grup de cercetători elveţieni, de la Universitatea din Bâle, arată că luna plină ne influenţează, cu adevarat, somnul. Iniţial, studiul era destinat măsurării diferenţelor în privinţa somnului, după criterii de vârstă şi gen. S-a observat însă că, în perioadele cu lună plină, la toţi voluntarii implicaţi în experiment, somnul profund şi cel paradoxal, reparator s-au diminuat cu 30%, din cauza cantităţii de melatonină – hormonul care reglează ciclul veghe-somn.

Ipoteza emisă de cercetători a fost aceea că fiecare individ are un fel de “orologiu intern circumlunar” (legat de fazele lunii), în aceeaşi manieră în care există şi un “orologiu circadian” (ritm biologic intern, care se repetă la aproximativ 24 de ore), iar legătura cu melatonina se explică prin faptul că, în serile cu lună plină, înainte de a intra în laborator, voluntarii erau expuşi mai mult la lumina lunii, ceea ce, probabil, putea bulversa ritmul circadian, urmarea fiind o producţie mai slabă de melatonină.

Rămâne însă întrebarea de ce numai unele persoane sunt sensibile la luna plină, întrebare pentru care specialiştii nu au încă un răspuns. În această zonă a incertitudinii, avem libertatea de a alege subiectiv răspunsul, inclusiv pe acela că, dincolo de certitudinile ştiinţifice, suntem guvernaţi de forţe, reguli mult mai subtile, de un ritm cosmic pe care îl simţim, dar nu îl putem explica decât parţial.

Cu cât dormim mai mult, cu atât mai bine?

Desigur, nevoia de somn depinde de vârstă şi de caracteristicile personale, dar nu ar trebui să ne încredem în afirmaţii de felul “cu cât dormi mai mult, cu atât mai bine”, aşa cum auzim adesea în jurul nostru. Cercetători de la Universitatea Harvard au demonstrat ştiinţific că, dacă o persoană doarme, de regulă, în exces, adică 9 sau peste 9 ore de somn, somnul acesteia nu este de cea mai bună calitate. De asemenea, când se spune că persoanele în vârstă dorm mai puţin, acest fapt este valabil numai pentru cei care sunt mai puţin activi. Altfel spus, o persoană în vârstă activă are nevoie de tot atât somn cât una tânără.

Se mai spune că şase ore de somn sau opt ore sunt de ajuns pentru oricine. În realitate, unii se simt foarte bine, odihniţi, după cinci-şase ore de somn, alţii după opt-nouă ore. Pentru a evalua durata ideală de somn, personală, fiecare ar trebui să profite, de exemplu, de vacanţă şi să vadă după câte ore de somn se poate trezi spontan, fără alarmă, şi cu un sentiment de energie şi de bună dispoziţie.

Orele de somn de dinaintea miezului nopţii valorează dublu?

A devenit un fel de clişeu această afirmaţie, că este esenţial să adormim înainte de miezul nopţii sau seara cât mai devreme, că aceste ore de somn sunt cele mai importante, altfel ne trezim obosiţi. Probabil că multora dintre noi li s-a întâmplat să se culpabilizeze că, iată, iar a venit miezul nopţii şi ne-a găsit treji.

În realitate, esenţiale sunt primele patru ore de somn, indiferent că acestea se “consumă” înainte sau după miezul nopţii, deoarece corespund fazelor de somn profund (lent), obligatoriu pentru recuperarea fizică şi, în cazul copiilor, pentru creştere. Următoarea fază este cea a somnului paradoxal, care ajută la recuperarea psihică, la consolidarea memoriei şi este perioada când se manifestă visele. Aceste două faze ale somnului – profund şi paradoxal – se succed la un interval de 70-100 de minute, repetându-se de-a lungul nopţii. La începutul nopţii, domină somnul profund (ciclul de somn paradoxal fiind mai scurt), apoi raportul se inversează.

Un profesor specialist în problemele somnului, de la Universitatea Stanford (California) a demonstrat că ora ideală pentru a merge la culcare trebuie stabilită în funcţie de ritmul biologic/interior al fiecăruia dintre noi, în funcţie de nevoia individuală de somn.

Dacă, de exemplu, cineva îşi propune să se trezească la 7.30 dimineaţa şi ştie că îi sunt de ajuns şapte-opt ore de somn, atunci va merge la culcare cu puţin înainte de miezul nopţii. Nu foloseşte la nimic, spune specialistul, să luptăm cu ritmul organismului nostru şi să-l forţăm să doarmă, dacă nu ne simţim obosiţi.

Melatonina (hormonul somnului), sensibilă la alternanţa lumină-întuneric, temperatura corpului vor trimite semnale către creier şi acesta ne va spune când simţim nevoia să dormim. Aşadar, nu există o reţetă universal valabilă în legătură cu ora la care să mergem la culcare, trebuie doar să ne cunoaştem reflexele şi să avem încredere în acestea.

Privitul la televizor, practicarea unui sport înainte de culcare ne ajută să adormim mai repede?

Răspunsul la ambele întrebări este negativ. Mai mult, este important să renunţăm să privim la televizor cu una-două ore înainte de a ne culca şi să evităm să practicăm un sport, în ideea de a obosi şi de a adormi mai repede, pentru că efectul este contrar celui aşteptat.

Pentru a recupera o noapte albă trebuie să dormim dublu noaptea următoare?

Această convingere a multora că o noapte albă poate fi recuperată dormind dublu în următoarea este total falsă. Recuperarea se va face în următoarele două nopţi de somn normal, organismul nostru fiind programat să se adapteze pentru fazele de somn, astfel că în prima noapte vom recupera somnul profund, iar în a doua, somnul paradoxal.

Citește și:  Hormonii si rolul lor in functionarea organismului uman

Cum să programăm alarma pentru a ne trezi în formă maximă?

Un studiu realizat anul trecut pe un grup format din 1500 de persoane, obişnuite să folosească alarma pentru a se trezi dimineaţa, a arătat că este important ca alarma să fie programată cu un sfert de oră mai târziu decât ora la care ne trezim de obicei, pentru a obişnui organismul să se trezească singur şi fără a mai întârzia în pat, în ideea de a mai câştiga câteva minute de somn. Somnul intermitent dimineaţa, la trezire, ne va da o senzaţie de oboseală, de aceea e preferabil trezitul şi ridicatul din pat imediat, fără amânări.

Cine suferă de insomnie trebuie să încerce să doarmă cu orice preţ?

Pentru cei care “suferă” de insomnie (si nu vorbim aici de situatiile patologice) este esenţial să rămână în pat doar atât timp cât simt nevoia să doarmă şi să evite, la momentul când se culcă, activităţi incompatibile cu somnul: privitul la televizor, vorbitul la telefon, discuţii, lecturi incitante. Dacă trec mai mult de 20 de minute şi somnul nu vine, este preferabil să se ridice din pat, să răsfoiască o revistă sau să facă orice altă activitate lejeră, până când vor avea senzaţia de somnolenţă, de pleoape grele, de dorinţă de somn.

De ce visăm?

Toată lumea visează, chiar şi persoanele care susţin că nu, dar de fapt nu îşi amintesc. Nu îşi amintesc mai ales cei care trec brusc de la somn la starea de veghe, la alarma (traumatizantă) a ceasului, de exemplu, ca şi cei care fac efortul de a-şi aminti, ceea ce îi îndepărtează de amintirea visului. Cei care îşi amintesc mai bine visele sunt aceia care se trezesc într-o fază a somnului paradoxal, iar despre aceştia s-a mai constatat şi faptul că sunt mai sensibili la sunete, nu numai în timpul somnului, ci şi în viaţa reală. Decalarea orei de trezire cu o jumătate de oră este de ajuns, adeseori, pentru a trece într-o astfel de fază, importantă pentru perioada de dinainte de trezire.

Dar… de ce visăm? Deşi multe dintre funcţiile visului rămân încă misterioase, unele teorii susţin că visele intervin pentru a ajuta la trierea informaţiilor dobândite de-a lungul zilei (stării de veghe) – unele informatii vor fi “aranjate” în diversele mecanisme ale interiorităţii noastre, altele vor fi “suprimate”. Aşa se explică de ce se spune că “noaptea e un sfetnic bun”, pentru că visele, prin selecţia amintită, ne ajută să luăm decizii şi totul pare mai limpede dimineaţa.

Nu ar trebui să ignorăm nici faptul că multe dintre marile descoperiri s-au făcut şi cu ajutorul viselor. Un exemplu celebru este cel al chimistului rus Mendeleev, căruia în vis i-a venit ideea realizării tabloului periodic al elementelor, aşa cum, de exemplu, mari compozitori, precum Mozart, Beethoven, au fost inspiraţi de visele lor.

Numeroase cercetări ştiinţifice indică şi faptul că visele favorizează memorarea pe termen lung a anumitor informaţii legate de emoţii puternice. De altfel, nu este nicio îndoială în privinţa faptului că visele sunt strâns legate de sistemul nostru emoţional. De aceea mulţi visează lucruri care le produc teamă,

Simbolistica viselor, visele colorate și coşmarurile

Trebuie să recunoaştem că ori de câte ori ne amintim ce am visat, prima întrebare care ne frământă este ce ar putea însemna visul respectiv. A fost un vis premonitoriu, ne avertizează subconştientul nostru asupra unor evenimente posibile, a fost doar un ecou al unei anumite stări de spirit? S-au scris mii de cărţi, studii, tratate, pe această temă, de la Freud (“părintele” psihanalizei) încoace totul a devenit şi mai complicat şi ar fi imposibil să cuprindem într-un articol imensa informaţie despre semnificatia si simbolistica viselor. În plus, este o evidenţă că interpretările viselor diferă în funcţie de cultură, tradiţie, abordare (ştiinţifică sau subordonată unor superstiţii) şi, mai ales, visele trădează personalitatea fiecăruia, depind major de “istoria” personală.

Este importantă culoarea dominantă din visele noastre, deoarece reprezintă o anumită stare sufletească, pe care, in timpul stării de veghe, nu o constientizăm sau nu vrem să o recunoastem. Fiecare nuanţă posedă o energie particulară, care dezvăluie forţa emotiilor noastre. În general, culorile clare, vii sunt, evident, pozitive, simbolizând pacea sufletească, echilibrul şi seninătatea, în timp ce culorile întunecate, imprecise pot fi semne de angoasă, de frică, de conflict interior. A visa numai în alb şi negru, spun specialiştii, poate fi semnul că persoana respectivă e caracterizată de o anume tensiune interioară, de stări de tristeţe, vinovăţie sau confuzie. S-a mai observat că, în stare de febră, sunt frecvente in vis culorile aprinse – roşu, galben, portocaliu.

Cât despre coşmaruri sau vise urâte, toate studiile făcute de-a lungul anilor i-au condus pe specialişti spre o singură direcţie: creierul uman are capacitatea de a reduce stresul în timpul somnului paradoxal, astfel încât coşmarul îl protejează, de fapt, pe cel care visează, de emoţiile negative prea puternice, având rolul unei terapii inconştiente în raport cu evenimentele dureroase sau traumatizante.

Cum să ne amintim ceea ce visăm?

Dacă putem să ne amintim ceea ce visăm, atunci putem culege din vis, adeseori, indicaţii importante legate de viaţa noastră cotidiană, de stările noastre, de deciziile pe care vrem să le luăm. Se întâmplă însă, în cazul multor persoane, să nu îşi amintească visele. În aceste cazuri, există câţiva paşi de urmat, pentru ca, la trezire, să ştim ce am visat:

  • să ne asigurăm că vom avea un somn de bună calitate şi că, la trezire, nu ne va încerca senzaţia de oboseală şi de grijă în faţa unei noi zile;
  • să ne “programăm” intenţia de a ne aminti visul, în detaliu, seara, înainte de a adormi, cu suficientă convingere, astfel încât subconştientul să lucreze şi să ne aducă, dimineaţa, cu claritate, în memorie, visele;
  • să ţinem un jurnal al viselor, în care să trecem, imediat, după trezire, ceea ce am visat; de asemenea, în cursul nopţii, dacă ne trezim pentru scurt timp, să încercăm să repetăm în minte visul, pentru a fi şi mai clar dimineaţa;
  • este posibil să ne şi dirijăm visele, dacă ne frământă o anume problemă, despre a cărei rezolvare credem că visul ne va ajuta, este de ajuns să ne concentrăm asupra acesteia înainte de a adormi;
  • cercetările asupra viselor indică faptul că visăm la interval de aproximativ 90 de minute, aşa încât ne putem calcula ora de trezire astfel încât să fie la finalul unui ciclu de 90 de minute.

Dincolo de toate explicaţiile pe care le căutam, ceea ce este cert este că există o mare zonă de mister în jurul somnului şi visului, racordată, poate, la marea taină cosmică, pe care mintea umană încă nu poate s-o pătrundă.

Până la urmă, nimic nu este ciudat în vis, totul este posibil în plan oniric, ciudate devin intâmplarile din vis doar când le raportăm la realitatea/logica stării de veghe. Şi cine poate spune cu certitudine dacă visul este urmarea a ceva ce am trăit sau trăim ceva ca urmare a felului în care un vis a marcat sensibilitatea, interioritatea noastră, de vreme ce s-a dovedit, prin experimente, câ evenimentele din vis se înregistrează în creierul nostru la fel de puternic ca cele trăite.

Timpul somnului şi al visului nu reprezintă doar durată, cronologie, o parte din viata noastră, este “Marele Timp”, la care ne conectăm printr-o logică si prin mecanisme mult mai subtile decât cele din starea de veghe si din care ne hrănim fiecare, în zona cea mai profundă a fiinţei noastre.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.