Spiritualitatea, partea inefabila a fiintei noastre, in sensul cel mai larg al cuvantului, reuneste experiente religioase, culturale, cognitive, care permit omului sa se dezvolte in armonie cu adevaratul sau potential, care ii faciliteaza relevarea esentei sale sufletesti profunde, luminoase, puternice. Cand fiinta umana devine constienta de acest imens rezervor interior are deschise toate caile pentru a-si afirma libertatea si bucuria de a trai.
Intr-o realitate in care functionam din ce in ce mai mult ca niste mecanisme, intr-un ritm aiuritor si debusolant, ghidati aproape exclusiv de dorinta de « a avea », si nu de « a fi », cu repere morale incerte sau discutabile, se intampla ca atentia sporita pentru latura spirituala sa intervina in momentele critice ale existentei, marcate de insatisfactii, revolte, dificultati, intrebari precum « Incotro ma indrept ? », « Cui/ pentru ce serveste ceea ce fac ? »,. « Care este locul meu in aceasta viata ? » etc. In fiecare exista un EU veritabil, autentic, mascat de un anume tip de personalitate, numai ca nu intotdeauna acest « eu » este in concordanta cu ceea ce manifestam, cu ceea ce ne dorim cu adevarat, diversele circumstante deturnandu-ne, adesea, de la dorintele « vocii interioare ».
Spiritualitatea presupune, printre altele, dezvoltarea capacitatii de a recunoaste ESENTA noastra launtrica si de a-i permite sa se manifeste si sa se dezvolte. Drumul spre noi insine poate fi asemenea unei calatorii intr-o tara necunoscuta, pe care o faci cu rabdare, curiozitate, perseverenta, convingere, incredere, pentru ca esti sigur de faptul ca, la capatul calatoriei, vei gasi recompensa, in propria libertate, in identificarea sensului vietii tale si, poate, chiar in intamplari « magice ». Este un drum pe care il poti strabate singur sau ghidat de experientele altora, ale celor initiati sau ale celor care dovedesc o onestitate totala in relatarea a ceea ce au experimentat, un drum cu dus si intors, cu posibile divagari, reporniri, dar pe care se inainteaza, cu siguranta.
O intrebare fireasca ar fi de ce « eul » natural nu se manifesta de la sine, fara atatea eforturi si cautari, iar cel mai simplu raspuns consta in faptul ca esenta noastra profunda, de-a lungul vietii, este acoperita, intunecata de ceea formeaza personalitatea noastra – comportament, obiceiuri, stil de viata, cultura, « reguli » de buna purtare impuse de familie, societate etc. – un fel de « haina » pe care o « imbracam » de buna voie, ca sa fim acceptati si « admirati » in lumea in care traim, o « masca », o deghizare, prin care aratam ceea ce se asteapta de la noi, nu ceea ce suntem cu adevarat, din teama de a nu fi respinsi, interpretati gresit, altfel decat conform « normelor ».
Pentru cei care vor, cu sinceritate, sa isi regaseasca fondul autentic si profund al fiintei, un prim pas ar fi hotararea de a actiona cu spontaneitatea, elanul, energia, increderea si onestitatea unui copil. De cate ori nu ni s-a intamplat multora dintre noi sa ne cenzuram pana si reactiile marunte – de exemplu, dorinta de a canta, de a dansa, de a rade din toata inima, de a face lucruri nastrusnice – numai din teama de a nu fi « judecati » de ceilalti ? Reprimarea unei reactii spontane poate sa satisfaca, pentru scurt timp, egoul, dar sa creeze frustrari ale caror consecinte sunt cu mult mai grave decat beneficiile de moment ale personalitatii. Asadar, un al doilea pas pe calea dezvoltarii personale, spirituale, ar fi sa ne debarasam, treptat, de ceea ce nu ne convine, de succesiunea repetabila, previzibila, a evenimentelor cotidiene, sa ne detasam de aspiratiile iluzorii, care urmaresc doar « profitul », intr-o maniera asemanatoare cu a personajului principal din romanul « Omul cu viata inexplicabila », de Henri Gougaud, care, in fiecare zi, parcurgea alte experiente decat cele la care s-ar fi asteptat.
O a treia conditie pentru redescoperirea eului profund, a spiritualitatii noastre, consta in a-i asculta semnalele (anumite sentimente aparute spontan, in diverse imprejurari, o stare de spirit pentru care, pe moment, nu exista o explicatie clara, chiar oboseala, stresul etc.), fara a ne opune cu justificarea unui program pe care, chipurile, nu il putem abandona. La acestea se adauga, invariabil, ca alte bariere, teama de a nu « pierde » – un serviciu, o casa, bani, prieteni, iubire, securitate etc. – dorinta de a controla totul sau chiar, paradoxal, teama de a fi fericiti, precum si incapacitatea de a ne desprinde de ceea ce, in trecut, ne-a produs suferinta.
Fiinta spirituala autentica nu este interesata, insa, de constrangerile exterioare, care creeaza doar tensiuni, ci de disciplina interioara, care genereaza un sentiment de putere si de forta. Atentia spre « interior » nu inseamna doar o abstractiune, ci trebuie sa se manifeste in felul in care comunicam, actionam, ne comportam, cu sinceritate, cu integritate, cu simplitate, cu empatie, cu perseverenta si curaj. Urmarea va fi dezvoltarea constiintei de sine, care este cheia evolutiei noastre spirituale, care ne va transforma din a fi « victimele » altora, in creatorii propriului destin. A te dezvolta spiritual semnifica a te elibera de trecut si de viitor si a trai, cu bucurie totala, prezentul. Nu sunt de neglijat nici transformarile la nivel fizic, deoarece, pe masura ce fiinta interioara se dezvolta, corpul isi va redobandi energia vitala, va inlatura tensiunile, durerile, bolile.
O astfel de abordare a fiintei noastre interioare va deschide perspective nebanuite si din punctul de vedere al credintei, al intrarii in rezonanta cu fortele invizibile si infinite ale universului astral, ale divinitatii, care ne vor amplifica intuitiile si capacitatile creatoare, ne vor lumina asupra sensului vietii.
