Statul sunt eu! (L’État c’est moi!) este o expresie celebră, despre care se spune că Ludovic al XIV-lea, “Regele Soare”, ar fi rostit-o la data de 13 aprilie 1655, în faţa parlamentarilor parizieni, care-i contestau edictele, pentru a le aminti primatul autorităţii regale, faptul că el deţine puterea, el hotărăşte în toate problemele statului, într-un context de neîncredere faţă de Parlament.

Unii istorici spun însă că expresia “Statul sunt eu!” nu ar figura în niciun document al Parlamentului francez, în care au fost consemnate evenimentele şi intervenţiile oamenilor politici, şi că i-ar aparţine istoricului şi omului politic francez Pierre-Édouard Lemontey, care, în lucrarea “Eseu despre instituţia monarhică a lui Ludovic al XIV-lea”, publicată în 1818, a scris, la un moment dat: “Coranul Franţei este conţinut în cuvintele pronunţate într-o zi de Ludovic al XIV-lea: Statul sunt eu!”.

Ceea ce este sigur este că, fie că au fost rostite, cu adevărat, de Regele Soare, fie că au rămas în memoria colectivă din ceea ce a scris Pierre-Édouard Lemontey despre Ludovic al XIV-lea, aceste cuvinte au devenit emblematice şi sunt încă vii pentru orice situaţie în care un conducător îşi atribuie puterea absolută.

Cine a fost Ludovic al XIV-lea, Regele Soare?

Ludovic al XIV-lea, Statul sunt eu
Ludovic al XIV-lea, Statul sunt eu

Ludovic al XIV-lea a fost rege al Franţei şi al Navarei timp de 72 de ani, din 1643 (când era doar un copil de 5 ani), până în 1715, când s-a stins din viaţă – una dintre cele mai lungi domnii din istoria europeană. Tot el a condus şi guvernul, din 1661, până la sfârsitul vieţii sale.

După moartea tatălui său, Ludovic al XIII-lea, de creşterea şi educaţia copilului s-au ocupat mama sa, Ana de Austria, care făcea parte şi din Consiliul de regenţă care a condus ţara, până la majoratul fiului ei, şi cardinalul Mazarin, prim-ministru la vremea aceea, italian de origine.

Când a împlinit 13 ani, Adunarea Stărilor Generale (Parlamentul francez) l-a declarat pe Ludovic al XIV-lea major, dar încoronarea propriu-zisă s-a făcut abia peste trei ani, la data de 7 iunie 1654.

Ana de Austria

Regele Soare a primit o educaţie aleasă, care l-a ajutat să-şi dezvolte inteligenţa nativă. Se spune despre el că era un tânăr fermecător, cu un autocontrol remarcabil, învăţat să creadă că monarhul este trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Pe de altă parte, de la cardinalul Mazarin deprinsese o anumită atitudine cinică şi dispreţuitoare faţă de opiniile celor din jur.

A fost căsătorit cu Maria Tereza a Austriei, de care nu l-au legat niciodată sentimente adevărate, iar după moartea acesteia, una dintre amantele sale, Francoise de Maintenon i-a devenit soţie. A avut cinci copii legitimi şi foarte mulţi nelegitimi, unii recunoscuţi, alţii nu.

Statul sunt eu! – personalizarea puterii

Ludovic al XIV-lea, Statul sunt eu, Sursa Apollo Magazine
Ludovic al XIV-lea, Statul sunt eu, Sursa Apollo Magazine

Statul sunt eu!” (L’etat c’est moi!), că-i aparţine sau nu, este expresia care defineşte pe deplin personalitatea Regelui Soare. Îndată după moartea cardinalului Mazarin, prim-ministru al Franţei, în martie 1661, regele (în vârstă de 22 de ani, la momentul acela) a convocat toţi miniştrii, comunicându-le, fără drept de apel, că a venit vremea ca el însuşi să-şi asume şi rolul de prim-ministru, cerându-le ca ei să nu semneze nimic fără aprobarea lui, să i se aducă rapoarte zilnice şi nimeni să nu fie favorizat într-o împrejurare sau alta.

Citește și:  Cum este corect – da-mi sau dami, de-te, date sau da-te ?

De altfel, mai înainte, în 1655, când regele avea 16 ani, la sfatul cardinalului Mazarin, semnase o serie de edicte financiare, pentru a completa rezervele de stat şi pentru a continua războiul împotriva Spaniei.

Responsabilii cu ratificarea deciziilor regale au contestat atunci legalitatea acestor acte, motiv pentru care, la data de 13 aprilie 1655, Parlamentul francez s-a întrunit în şedinţă solemnă. Atunci, spre stupefacţia tuturor, regele li s-a adresat cu următoarele cuvinte: “Toată lumea ştie câte tulburări au provocat aceste şedinţe în Statul meu şi câte efecte periculoase au produs. Înţeleg că vreţi să continuaţi, sub pretextul deliberării asupra edictelor care au fost citite şi adoptate în prezenţa mea”.

Palatul Versailles
Palatul Versailles

Preşedintele şedinţei ar fi invocat, în astfel de împrejurări, “interesul” Statului, dar Ludovic al XIV-lea l-ar fi redus la tăcere, concluzionând: “Statul sunt eu!”. Într-o manieră asemănătoare i-a răspuns şi mai marelui clericilor, care l-a întrebat el cui va raporta în viitor: “Mie, domnule, arhiepiscop, mie!”.

În faţa armatei, Ludovic al XIV-lea şi-a dobândit autoritatea prin profesionalism, fiind un excelent strateg şi luptător, neînfricat în războaie, ştiind să le insufle curaj soldaţilor săi şi să fie sever cu ofiţerii. Nu a ezitat să intevină şi în problemele religioase, atunci când simţea că ţara sa ar fi putut fi pusă în pericol, prin intrigi şi interese.

Regele Soare – “Cel mai mare rege din toate timpurile”

Ludovic al XIV-lea, Statul sunt eu
Ludovic al XIV-lea, Statul sunt eu

Supranumele “Regele Soare”, dat celui considerat a fi fost “cel mai mare rege din toate timpurile” (Leibniz), i-a fost conferit pentru că domnia sa a reprezentat o perioadă de înflorire economică, socială şi culturală a Franţei, “Marele secol al Franţei”, cum spunea scriitorul Voltaire. Napoleon remarca si el că a fost “singurul rege al Franţei care merită titlul de monarh”.

A creat Academii, a alocat sume uriaşe pentru restaurarea castelelor şi grădinilor, dând un sens nou termenului de “urbanism”, a încurajat artişti, ale căror opere au devenit cunoscute în toată Europa, totul pentru a-şi face ţara puternică şi recunoscută. În vremea sa, Palatul Versailles, de exemplu, era cel mai mare şi strălucitor din Europa.

A fost dedicat total ţării sale, care a prosperat spectaculos în timpul în care Ludovic al XIV-lea s-a aflat pe tron. “Statul sunt eu!” este, de fapt, expresia unei dorinţe imense de a-şi duce ţara pe culmile cele mai înalte, din toate punctele de vedere. Au rămas memorabile şi cuvintele pe care le-a rostit Regele Soare cu puţin timp înainte de a se stinge: “Eu mor, dar Statul va rămâne pentru totdeauna!”.

Palatul Versailles
Palatul Versailles

Expresia “Statul sunt eu!” se foloseşte, astăzi, mai degrabă cu valoare ironică, atunci când se face referire la o aşa-zisă “personalitate”, mai ales din zona politică, tentată să-şi aroge dreptul de a decide în numele celor mulţi, fără a se consulta cu cineva, în cadrul instituţiilor democratice, fără a-şi justifica acţiunile, fără a ţine seama de interesul general.

Iar spaţiul dintre sensul iniţial al acestei expresii şi conotaţia ironică de astăzi este egal cu diferenţa dintre “cel mai mare rege din toate timpurile” şi pseudopersonalităţile fără vocaţie şi fără viziune, animate de interese mărunte, prizoniere în “cercul lor strâmt”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.