O echipă de cercetători a identificat cea mai rece pitică albă detectată vreodată. Această rămăşiţă stelară este atât de rece încât carbonul din ea s-a cristalizat formând astfel un diamant de dimensiunile Pământului.
David Kaplan, profesor al Universităţii din Wisconsin şi colegii săi au descoperit această bijuterie stelară cu ajutorul telescopului Green Bank (GTB) al Observatorului Radio Astronomic Naţional (S.U.A) precum şi cu ajutorul altor observatoare.
Piticele albe (white dwarfs) sunt formele finale extrem de dense ale unor stele precum Soarele nostru, care s-au prăbuşit formând astfel un obiect de mărimea Pământului. Compuse în mare parte din carbon şi oxigen, piticele albe se răcesc treptat şi dispar, toate acestea petrecându-se pe o perioadă de miliarde de ani.
Jason Boyles, atunci încă student al Universităţii din Virginia de Vest, a observat iniţial în acest sistem un pulsar (denumit PSR J2222-0137) folosind GTB-ul cu care a analizat radiaţiile electromagnetice. Pulsarii sunt stele ce se află într-o fază terminală a evoluţiei şi care datorită faptului că sunt incapabile de a produce energie prin reacţii termonucleare se comprimă, ajungând extrem de mici si dense. Pulsarul este o altă variantă de evoluţie a unei stele. Aceste stele se mai numesc si stele neutronice.
Din primele observaţii s-a descoperit că pulsarul se învârtea de mai mult de 30 de ori pe secundă şi că era legat gravitaţional de o altă stea. Următorii doi ani de observaţii au dus la aflarea locaţiei şi a distanţei faţă de Pământ a pulsarului – aproximativ 900 de ani lumină în direcţia constelaţiei Vărsătorului. În urma cercetărilor s-a reuşit şi determinarea masei celor două stele. Pulsarul avea masa de 1,2 ori mai mare decât cea a Soarelui, iar cealaltă stea avea o masă de 1,02 mai mare decât a Soarelui.
Toate aceste descoperiri au indicat că însoţitorul pulsarului nu putea fi tot o stea neutronică, orbitele lor fiind mult prea ordonate pentru ca o altă supernova să fi avut loc. Chiar dacă se ştia cu mare precizie poziţia sa, cât de luminoasă este o pitică albă şi faptul că astronomii se aşteptau să o poată detecta uşor cu infraroşu, nici telescopul SOAR din Chile şi nici cel din Hawaii nu au fost capabile. Acest lucru a dus la concluzia că orice corp ceresc există acolo trebuie să fie extrem de rece.
Cercetătorii au calculat că steaua ar avea aproximativ 3000 de grade Kelvin (2700 de grade Celsius). Prin comparaţie, Soarele nostru este în centrul său de aproximativ 5000 de ori mai fierbinte. S-a mai putut calcula şi faptul că cele două încheie o orbită completă în aproximativ 2,45 de zile.
Astronomii cred că o astfel de stea prăbuşită şi rece ar fi formată în mare parte din carbon cristalizat, nu diferit de diamant. Astfel de stele au mai fost descoperite şi teoretic nu sunt aşa de rare, dar având o luminozitate atât de scăzută, ele pot fi destul de greu de identificat. Faptul că această stea se află într-un sistem binar cu o stea neutronică a permis cercetătorilor să o găsească.
