Structura soarelui este compusa dintr-o atmosfera prin care putem privi suprafata, si un nucleu care se afla sub suprafata si care nu este vizibil in mod direct. Suprafata soarelui nu este o suprafata fizica reala, ci o suprafata optica similara cu suprafata aparenta creata atunci cand aburul sau smogul impiedica observarea obiectelor aflate la distanta. La fel cum, daca ai merge pana la “suprafata” de abur, ai vedea aerul normal si peisajele din jurul tau. Daca insa te-ai afla pe “suprafata” soarelui, te-ai putea uita in orice directie si tot n-ai vedea niciun semn al vreunei suprafete reale, in afara de cea aparenta creata de absorbtia luminii de catre gazele din jurul tau. Chiar daca te-ai duce tot mai adanc in soare (desi gazul ar deveni din ce in ce mai gros, astfel ca distanta pe care o vezi ar deveni din ce in ce mai mica), niciodata nu ai putea gasi o farama de suprafata fizica reala, nici macar in centrul soarelui.
In absenta unei definitii mai bune a suprafetei soarelui, aceasta este explicata pur si simplu ca fiind zona pe care abia daca o poti privi. Regiunea de deasupra ei este atmosfera soarelui, iar regiunea de dedesubt este interiorul soarelui. Avand in vedere aceasta definitie, poti vedea toate partile atmosferei si suprafata soarelui, insa nu poti vedea interiorul acestuia. Interiorul soarelui trebuie sa fie studiat cu ajutorul unor tehnici diferite, nu prin observarea directa a soarelui.
Interiorul soarelui este impartit in trei regiuni. Nucleul reprezinta 10% din raza si masa interiorului – regiunea unde temperaturile extrem de ridicate si densitatile determina fuziunea termonucleara a hidrogenului in heliu, producand astfel energia pe care soarele o emite in spatiu. Fluxurile de energie se raspandesc prin zona radiativa prin miscarea reala a fotonilor de lumina dintr-un loc in altul. Deoarece gazul este extrem de dens, in unele locuri, fotonii se pot deplasa doar foarte putin inainte de a ricosa intr-o directie aleatorie. Insa, prin zona radiativa, fluxul de caldura circula in intregime prin miscarea fotonilor. In zona exterioara a interiorului soarelui (aproximativ 35% din masa) exista o zona de convectie (numita uneori plic de convectie pentru ca se afla la exterior) in care miscarile verticale de amestec al gazelor ajuta la transportarea caldurii catre exterior.
Chiar daca nu putem vedea interiorul, il putem studia totusi in diverse moduri. Calculele teoretice pot dezvalui modul in care diferitele straturi ale interiorului pot interactiona intre ele, in scopul de a mentine o structura stabila. Undele sonore produse de miscarile din zona de convectie patrund in soare, provocand vibrarea suprafetei. Studiile asupra acestor vibratii (helioseismologie) pot dezvalui multe lucruri despre interiorul soarelui, iar acestea ne permit deasemenea sa “vedem” perturbari pe scara larga pe partea laterala a soarelui care nu se vede de pe Pamant (soarele se roteste, prin urmare putem vedea anumite parti in diverse momente, iar in orice moment jumatate din soare nu se poate vedea de pe Pamant).
VIDEO: Structura Soarelui:
