Syrahul (sau Shirazul) este vinul obtinut din unul dintre cele mai vechi soiuri de vita-de-vie, care, initial, era intens cultivat in Valea Rhonului (fluviu care strabate Elvetia si Franta, pana la varsarea in Marea Mediterana), dupa care s-a raspandit in intreaga lume, fiind deosebit de apreciat pentru aroma, gustul si dulceata strugurilor/vinului, dar si pentru marea capacitate de adaptare a plantei la diverse conditii climatice.

Cu mult timp in urma, cand cultura vitei-de-vie s-a intensificat in diverse teritorii, viticultorii, asemenea cultivatorilor de cereale, au inceput sa selectioneze soiuri de lastari care se potriveau cel mai bine conditiilor geo-climatice din tara lor, pentru a obtine cele mai bune productii de struguri si vinuri dintre cele mai alese. Despre originea Syrahului s-au emis mai multe ipoteze. Unii considera ca romanii sunt cei care au adus aceasta vita-de-vie din Syracusa (Siracuza), din estul Insulei Sicilia (Italia), pe continent (in Franta, Elvetia, Spania etc.). In Antichitate, Plinius cel Batran, in cea mai cunoscuta opera a sa – “Istoria naturala” (Naturalis Historiae) – mentioneaza o specie viticola – Vitis syriaca – provenind din Siria (Orientul Apropiat), de pe coasta estica a Mediteranei.

Nu este exclusa si o alta ipoteza, potrivit careia Sirahul ar veni din zona Chiraz (Iran), de unde acest soi de vita de vie ar fi fost adus de cruciati, in secolul al XI-lea. S-ar putea, de asemenea, ca zona de provenienta sa fie Syros, insula greceasca de la Marea Egee, din arhipelagul Cycladelor, mare producatoare de struguri si stafide, al carui principal port este Hermopolis (sau Syra). Cert este ca, in urma testelor genetice, facute in epoca moderna, pentru a afla “stramosii” Syrahului, s-a ajuns la concluzia ca soiul este rezultatul unei incrucisari intre Mondeuse Blanche (un soi de struguri albi) si Dureza (un vechi soi de struguri negri, cultivat in Franta).

In prezent,  tarile cele mai mari cultivatoare de Sirah sunt Franta, cu peste 70 000 de hectare, Australia (peste 40 000 hectare), unde Syrahul a fost dus de elvetianul James Busby, considerat “parintele” viticulturii australiene, Italia (peste 2 000 hectare), Africa de Sud, Argentina, Mexic, Elvetia, Noua Zeelanda etc. Planta are frunze mari, de un verde intens, cu cinci lobi si margini usor crestate. Lastarii tineri sunt flexibili, iar ciorchinii au forma conica, avand multe boabe, asezate compact.

Struguri, Foto: cheapskateswineguide.wordpress.com
Struguri, Foto: cheapskateswineguide.wordpress.com

Caracteristicile vinului Syrah

Vinul Syrah este unul dintre cele mai bune din lume. Este rosu, intens colorat, aromat, bine alcoolizat, foarte fin, putin acid. Syrahul este recunoscut pentru buchetul fructat (cu aroma de zmeura, mure, afin), floral (violete), care, pe masura trecerii timpului, dobandeste parfum de mosc, picant (de trufa, piper, menta) sau balsamic (tabac blond). Syrahul este un vin dens, cu un procent ridicat de acid tanic, fiind foarte potrivit pentru o masa cu mancaruri condimentate sau pentru a a da savoare preparatelor vanatoresti, carnii de miel etc.

Citește și:  Cum funcţionează camuflajul animalelor?

Viticultorii obisnuiesc sa combine strugurii soiului Syrah cu diverse varietati de Vitis vinifera, precum Merlot, Cabernet Sauvignon, pentru a obtine un vin cu o viata mai lunga si de foarte buna calitate.

Incepand cu 2006, anual, in orasul Ampuis, din Franta, se desfasoara un concurs international al degustatorilor de Syrah – “Syrah du Monde” – care are ca scop selectionarea celui mai bun Syrah din lume (rosu, rose, efervescent, sec sau dulce). Sunt trimise aici esantioane de la toti marii cultivatori si producatori de Syrah, iar juriul este format din specialisti din diverse tari.

La competitia din mai 2012, au participat peste 400 de varietati de vinuri Syrah, pe primele locuri situandu-se (dupa numarul de medalii) cele provenite din Franta, Africa de Sud, Australia, Elvetia. Dintre brandurile de vinuri Syrah, medalie de aur au obtinut “Hartenberg The Stork Shiraz”,” Saronsberg Shiraz”, “Eden Springs High Eden Shiraz”, “Gatt Shiraz – Barossa Valley”, “Dona Dominga Single Vineyard Shiraz” etc.

In Romania, Syrahul/ Shirazul se cultiva in zona Olteniei, in Mehedinti, in nord (Satu-Mare), in Dobrogea, Prahova (Dealu Mare-Budureasca) etc., din ce in ce mai multi viticultori fiind interesati de acest soi.

Vin Syrah, Foto: spiritofwine.blogspot.com
Vin Syrah, Foto: spiritofwine.blogspot.com

Beneficiile consumului de Syrah pentru sanatate

Vinul Syrah este apreciat nu numai pentru ca este o bautura rafinata, deosebita, ci si (in cantitati ponderate) pentru efectele sale terapeutice. Pentru ca este bogat in resveratrol , un polifenol continut si de mure, alune, arahide etc., Syrahul este un cardioprotector, antioxidant si anticancerigen. Substanta, descoperita inca din 1939, de japonezul Takaoka, in planta Veratrum album (Steregoaie), a fost identificata in coaja strugurilor, in 1976, dar a trebuit sa mai treaca 16 ani, pentru ca, in 1992, sa se demonstreze existenta ei si in vin (in mai mare concentratie in Syrah, decat in alte varietati).

Asa s-a gasit o explicatie si pentru faptul ca, desi locuitorii din Valea Rhonului (unde se cultiva intens Syrahul) au o alimentatie, in mare masura, bazata pe grasimi animale, au o rata scazuta a bolilor cardio-vasculare. Recent, diversele teste au evidentiat si alte consecinte benefice ale resveratrolului din coaja strugurilor, cum ar fi: consolidarea masei osoase, reducerea grasimilor din organism, capacitati neuroprotectoare, efecte antiimbatranire etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.