Taj Mahal, monumentul magnific care se află în centrul Indiei, are o poveste ce a topit inimile a milioane de oameni încă de la începutul construcţiei sale. El reprezintă o poveste care, deşi s-a încheiat în 1631, a continuat să trăiască sub forma monumentului; este considerat un exemplu al iubirii eterne.
Monumentul este o dovadă a iubirii lui Shah Jahan pentru Mumtaz Mahal, două persoane care de-a lungul istoriei au stabilit un exemplu pentru oamenii ce trăiesc în prezent şi pentru cei care vor fi în viitor. În viziunea poetului englez Sir Edwin Arnold, „nu este doar o bucată de arhitectură, cum alte clădiri sunt, ci mândra pasiune a iubirii unui împărat lucrată în piatră vie“.
Povestea nemuritoare începe în anul 1607 în India. Într-o zi, prinţul Shah Jahan, nepotul lui Akbar cel Mare, se plimba în bazarul Meena. Chiar dacă era doar un adolescent, Shah era iubit şi admirat de către poporul său. Pe când se plimba pe străduţele înguste ale bazarului, vede o tânără ce vindea mătase şi mărgele de sticlă. Fascinat de frumuseţea şi bunătatea ei, acesta se îndrăgosteşte imediat. Numele ei era Arjumand Banu Begum şi era o prinţesă persană musulmană. Întors la palat îi mărturiseşte tatălui său că vrea să se căsătorească cu ea. Acest lucru avea să se întâmple peste doar cinci ani.
În 1628, după moartea tatălui său, Shah Jahan este numit la Agra împărat. Shah îi schimbă numele lui Arjumand în Mumtaz Mahal, ce însemna „bijuterie” sau „aleasa palatului”. Chiar dacă Shah mai avea alte soţii, toată lumea ştia că ea era preferata lui. Au avut o viaţă frumoasă şi mulţi copii împreună. În timp ce dădea naştere celui de-al 14 copil, Mumtaz moare.
Shah Jahan a fost devastat şi era de neconsolat. Timp de un an a intrat în izolare pentru a o plânge. Povestea spune că durerea lui a fost atât de mare, încât tot părul său a albit în doar câteva luni. În tot acest timp, trupul lui Mumtaz Mahal fusese îngropat temporar într-o grădină de la Burhanpur. Dar Shah Jahan nu avea intenţia să o lase acolo pentru totdeauna. În momentul în care se întoarce la curte, pune să fie mutată. Trupul ei a fost transportat într-un sicriu de aur într-o clădire de pe malul râului Yamuna.
Odată ajuns acolo, începe planurile pentru construcţia unui mausoleu atât de frumos, încât avea să fie cunoscut în toată lumea. Acesta era felul în care Shah onora memoria iubitei sale soţii, oferindu-i un loc demn pentru a se odihni.
Şi a fost aşa cum şi-a dorit, construcţia în sine a durat 22 de ani, fiind nevoie de mai mult de 20.000 de muncitori şi meşteşugari din India, Persia şi restul Asiei. Aceştia au muncit în fiecare zi pentru a putea duce la capăt dorinţa împăratului. Până la momentul în care avea să fie terminat, monumentul avea un cost estimat la aproximativ 32 de milioane de rupii (la momentul respectiv, echivalentul a 1 miliard de dolari).
În jurul Taj Mahal-ului este construit un întreg complex cu grădini şi câteva alte clădiri, între care o moschee şi o casă pentru oaspeţi; împreună sunt construite pe 17 hectare de teren. Cele patru laturi ale Taj Mahal-ului sunt perfect identice, astfel creând o imagine în oglindă. Acestea utilizează principiile geometriei auto-replicării şi ale simetriei elementelor arhitecturale.
Pentru a-i completa frumuseţea, multe pietre preţioase şi semipreţioase au fost folosite pentru a împodobi pereţii. Cele mai multe dintre ele au fost furate de britanici în timpul revoltei indiene din 1857. La începutul secolului al XIX-lea, Lordul Curzon a ordonat o restaurare majoră a complexului ca parte a efortului depus pentru prezervarea moştenirii artistice şi culturale a Indiei.
Legenda spune că împăratul Shah Jahan plănuise să construiască un alt Taj Mahal din marmură neagră pe cealaltă parte a malului, pentru momentul în care el avea să moară. Cele două ar fi fost legate de un pod. Aşa şi-ar fi putut privi iubita soţie pentru tot restul eternităţii. Cu toate acestea, după moartea sa, Shah Jahan a fost îngropat tot la Taj Mahal, alături de Mumtaz Mahal, iar clădirea a rămas neterminată. Fundaţia acelei construcţii se poate vedea şi acum pe partea cealaltă a râului.
În 2007, în urma unui sondaj la nivel mondial, Taj Mahal-ul a fost declarat una dintre Cele 7 Noi Minuni ale Lumii.
După sute de ani, Taj Mahal-ul rămâne măreț pe malul râului Yamuna. Se estimează că în fiecare an este vizitat de între 2 şi 4 milioane de oameni din întreaga lume. Astfel, visul lui Shah Jahan a fost împlinit. Povestea iubirii sale pentru Mumtaz Mahal, pentru frumuseţea şi bunătatea sa, a putut să trăiască sute de ani şi fiecare persoană care vizitează Taj Mahal-ul poate vedea pasiunea care a fost pusă în fiecare piatră.
