Teoria chibritului este o expresie cu o puternică amprentă autohtonă, trădează ceva din firea românului, din care nu lipseşte o componentă balcanică puternică, asociată, de cele mai multe ori, cu superficialitatea, inconsistenţa, indiferenţa, băşcălia, zeflemeaua, relativizarea valorilor, o expresie izvorâtă, poate, şi dintr-un fel de “dolce farniente” (“dulce trândăvie”) sau din plăcerea vorbei şi mai puţin a faptelor.

Sensul expresiei “a face teoria chibritului” este: “multă vorbă pentru nimic”, “teorie de dragul teoriei”, “pledoarie pentru nimic”, dădăceală, mermeleală, abureală, un fel de a te afla în treabă etc.

Iată câteva exemple/ contexte din mass-media, în care este utilizată această expresie: politicianul X “a făcut teoria chibritului şi a sărit din lac în puţ”, “Am văzut (n.n. în Parlament) un veritabil personaj caragialesc, care ne-a făcut teoria chibritului câteva minute bune despre poziţia partidului domniei sale pe marginea temei moţiunii cu pricina”, “Pe mine nu mă interesează teoria chibritului, pe mine mă interesează să avem un Guvern…”, Y, acuzat de trafic de influenţă, “explică teoria chibritului – n-am făcut trafic de influenţă, am acţionat ca o pilă pozitivă”, “Teoria chibritului în relații. Să vorbim despre nimic” etc.

Originea expresiei “Teoria chibritului”

Nae Ionescu, Teoria chibritului
Nae Ionescu, Teoria chibritului

Dacă sensul expresiei “teoria chibritului” este, în general, cunoscut, puţini ştiu care este originea acesteia. Într-o carte intitulată “Nae Ionescu. Aşa cum l-am cunoscut”, autorul Mircea Vulcănescu, filosof, filolog, publicist, sociolog, din prima jumătate a secolului trecut, povesteşte diverse episoade semnificative pentru personalitatea profesorului său, filosoful Nae Ionescu, printre care şi episodul cu “teoria chibritului”.

Nae Ionescu, ale cărui opere au fost interzise în perioada comunismului, a fost profesor universitar şi mentor pentru multe dintre personalităţile excepţionale ale culturii române, printre acestea numărându-se, alături de Mircea Vulcănescu, şi Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Tuţea etc.

Problema “individualismului” şi “teoria chibritului”

Teoria chibritului
Teoria chibritului

Mircea Vulcănescu relatează cum, în 1925, în revista “Gândirea” a fost publicat un articol intitulat “Individualismul englez – cuvânt introductiv la o traducere din Herbert Spencer, “Individul împotriva statului”, semnat de Nae Ionescu, iar Dimitrie Gusti (şi el filosof şi profesor universitar), în cadrul unei dezbateri, i-a cerut lui Nae Ionescu să-şi expună părerea în legătură cu tema “individualismului” şi a “Individului împotriva statului”.

Răspunsul lui Nae Ionescu a venit prompt, luând o mină foarte serioasă, în timp ce deschidea o cutie de chibrituri luată de pe masă: “Ce e un individ? Iată, cutia asta de chibrituri. Dacă luăm din ea un singur chibrit, de pildă…”. Şi a continuat, serios, teoretizarea despre chibrit, în hazul, abia stăpânit, al auditorului […]

Această cutie de chibrit – a continuat Nae Ionescu – are 4 părți: partea din stânga, partea din dreapta, partea de jos, partea de sus. Înăuntrul chibritului se află.. 1.. 2..3 ..4 ..5 …6 … 50 de bețe de chibrit. Chibritul are trei părți, partea de sus, partea de mijloc și partea de jos. Partea de sus a chibritului are la rândul ei trei părți: partea de sus a părții de sus, partea de mijloc a părții de sus și partea de jos a părții de sus. Partea de mijloc a chibritului are și ea trei părți: partea de sus a părții de mijloc, partea de mijloc a părții de mijloc, partea de jos a părții de mijloc, partea de jos are si ea partea de sus a părții de jos, partea de mijloc a părții de jos si partea de jos a părții de jos a chibritului.”

Citește și:  Este corectă structura “mă disperă (cineva/ceva)”?

Disertaţia a continuat cel puţin 15 minute, în aceeaşi manieră extrem de serioasă:

Ce este definitoriu, propriu-zis, pentru un lucru? Ce interesează şi ce nu interesează?
Eu am un chibrit pe care-l aprind. Acest chibrit, înainte de a-l aprinde, este compus dintr-o bucată de lemn și dintr-o substanță oarecare, care-i formează capătul, ce se aprinde. Eu pot să aprind acest chibrit. Am aprins chibritul, chibritul a ars, eu am iarăsi tot un chibrit în mâna, dar nu mai am un chibrit nears, am un chibrit ars, ceva s-a schimbat în chibritul acesta. Un om își schimbă toate elementele în decurs de șapte ani şi el rămâne nu numai tot om, dar rămâne acelaşi om.

Care este deosebirea între un caz şi celălalt? Este că un chibrit neaprins reprezintă o anumită stare de echilibru, în care intră anumite substanţe. Dumneavoastră știți ce intră, de pildă, în lemn? În lemn trebuie să intre neapărat oxigen, hidrogen, carbon și azot. Acestea sunt cele patru substante organice fundamentale. În momentul în care am aprins chibritul și a ars, formula de echilibru pe care o reprezintă lemnul nu mai subzistă. Am rupt acest echilibru, am introdus altă formă de echilibru: cărbunele s-a transformat în bioxid de carbon, forma a devenit alta, oxigenul s-a degajat, hidrogenul nu știu ce a devenit ș.a.m.d.

Vasăzică, chibritul n-a mai rămas tot el; omul se schimbă şi rămâne tot el. De ce? Pentru că formula de echilibru rămâne aceeaşi: eu am înlocuit celulele mele, dar celulele mele epiteliale sau muschiulare au fost înlocuite cu acelaşi fel de celule. Este, propriu-zis, aceeaşi structură generală a corpului, în cazul omului, cu celule primenite, şi nu mai este aceeaşi structură în cazul chibritului pe care l-am ars.”

O proiecţie lirică a “disertaţiei” lui Nae Ionescu

Nichita Stanescu
Nichita Stanescu

Influenţat, probabil, de expunerea (ironică, desigur) a lui Nae Ionescu, despre “teoria chibritului”, după mai mult de un secol, Nichita Stănescu, poetul neo-modernist, scrie o poezie cu titlul “Puşca”, aparent doar o proiecţie/ adaptare ludică a “disertaţiei” filosofului, în realitate, o tentativă de a pune în prim plan cuvântul “jucat”, “teatral” sau un fel de defazare intre înţeles şi formă, o iluzie a ieşirii din timp şi din logica lucrurilor, o încercare de supunere a sensului:

Puşca este alcătuită din trei părţi:”/ partea de sus,/ partea de mijloc,/ şi partea de jos./ Partea de sus este compusă din:/ partea de sus a părţii de sus/ partea de mijloc a părţii de sus şi/ partea de jos a părţii de sus./ Partea de mijloc este compusă din:/ partea de sus a părţii de mijloc/ partea de mijloc a părţii de mijloc şi/ partea de jos a părţii de mijloc./ Partea de jos este compusă din:/ partea de sus a părţii de jos/ partea de mijloc a părţii de jos şi/ partea de jos a părţii de jos. Foc!” (Nichita Stănescu, “Puşca”).

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.