Echinocţiul de toamnă 2024 se va produce la data de 22 septembrie, ora 15:44, ora României. Este momentul care marchează, în emisfera nordică, începutul toamnei astronomice, când ziua şi noaptea sunt egale în orice loc de pe Terra. În aceste momente, Soarele se află exact deasupra ecuatorului, astfel că razele sale cad perpendicular pe axa Pământului. Din această cauză, toate regiunile planetei primesc o cantitate egală de lumină de la Soare. După această dată, zilele vor fi din ce în ce mai scurte, ultimul apus de soare după ora 19:00 fiind în ziua de 17 septembrie.
Aşadar, echinocțiul este un fenomen astronomic care apare atunci când Soarele, în mișcarea sa aparentă pe boltă, se află pe ecuatorul ceresc, care este o proiecție a ecuatorului Pământului pe sfera cerească. Punctul în care ecliptica, adică traiectoria aparentă a Soarelui, intersectează ecuatorul ceresc se numește „punct echinocțial” sau „punct autumnal”.
Echinocțiul are loc de două ori pe an – echinocțiul de primăvară, în jurul datei de 21 martie, când Soarele trece din emisfera sudică a cerului în cea nordică, și echinocțiul de toamnă, în jurul datei de 23 septembrie, când Soarele face drumul invers, trecând din emisfera nordică în cea sudică.
Faptul că data echinocţiului de toamnă are uşoare variaţii, de la an la an – între 21 şi 24 septembrie – se explică prin diferenţele intre anul calendaristic și anul tropical/ anul solar (adică timpul de care Soarele are nevoie pentru a reveni în aceeași poziție pe cer (așa cum este văzut de pe Pământ), parcurgând astfel un ciclu complet de anotimpuri astronomice.
Echinocţiu – etimologia cuvântului
Cuvântul „echinocțiu” provine din limba latină, de la termenul „aequinoctium„, care este compus din „aequus” – “egal” şi „nox, noctis” – “noapte”, în limba română pătrunzând ca împrumut din limba franceză – fr. “equinoxe”.
Astfel, „aequinoctium” se traduce literal prin „noapte egală”, făcând referire la faptul că, în timpul echinocțiului, durata zilei este aproape egală cu cea a nopții. Acest fenomen are loc de două ori pe an, când Soarele se află deasupra ecuatorului.
Echinocţiul de toamnă – de când datează primele informaţii despre acest fenomen astronomic?
Primele informații despre echinocțiul de toamnă şi cel de primăvară datează din perioada antichităţii, când oamenii, fascinaţi de spectacolul cerului, în care vedeau manifestări ale voinţei divine şi pentru a înțelege ciclurile naturale și a stabili calendare, au observat și studiat mișcările soarelui și ale stelelor, sesizând fenomene astronomice periodice.
Babilonienii (în jurul anului 2000 î.Hr.) au fost printre primele popoare care au observat mișcările Soarelui și au creat calendare bazate pe ciclurile acestuia. Ei știau despre echinocțiu și îl foloseau ca reper pentru a calcula începutul anotimpurilor și pentru a coordona activitățile agricole.
Egiptenii antici au folosit echinocțiul pentru a alinia construcțiile mari, cum ar fi piramidele, în funcție de pozițiile Soarelui. Calendarul lor solar era strâns legat de ciclurile anuale ale Nilului și de mișcările solare.
Mayașii au construit temple care erau aliniate precis cu mișcările Soarelui la echinocțiu. De exemplu, la Chichén Itzá, în Mexic, piramida Kukulkan are un efect spectaculos la echinocțiul de primăvară şi la cel de toamnă – o umbră în formă de șarpe pare să coboare pe scările piramidei, simbolizând zeul șarpe Kukulkan.
Grecii antici, în special astronomi precum Hipparh (secolul al II-lea î.Hr.), au studiat și definit echinocțiul. Hipparh este considerat primul care a înțeles și a măsurat precesiunea echinocțiilor, un fenomen ce descrie modul în care axa de rotație a Pământului se deplasează încet de-a lungul timpului.
Romanii au folosit echinocțiile pentru a stabili datele din calendar. Calendarul iulian, introdus de Iulius Cezar, în anul 46 î.Hr., a încercat să ajusteze datele echinocțiilor pentru a menține anotimpurile corecte. Acesta a fost ulterior îmbunătățit în calendarul gregorian, folosit și astăzi.
Așadar, observarea echinocțiului datează de mii de ani, iar importanța sa a fost înțeleasă și utilizată de multe civilizații antice, pentru crearea calendarelor și planificarea activităților.
Tradiţii şi obiceiuri legate de echinocţiul de toamnă
Perioada din preajma echinocţiului de toamnă (anul acesta, 22 septembrie), care marchează începutul toamnei astronomice, a fost asociată, de-a lungul istoriei, cu diverse tradiții și obiceiuri în multe culturi din întreaga lume. În acest moment al anului, oamenii sărbătoresc echilibrul dintre zi și noapte, recoltarea roadelor pământului și schimbarea anotimpurilor.
Festivalurile recoltelor
În multe țări europene, inclusiv la noi, echinocțiul de toamnă este strâns legat de sărbătorile recoltelor, când oamenii mulțumesc pentru abundența roadelor din acel an.
În Marea Britanie, de exemplu, sărbătoarea „Harvest Festival” este o tradiție legată de echinocţiul de toamnă, oamenii aducând în biserici, cu această ocazie, fructe și legume pentru cei nevoiași.
În Germania, “Erntedankfest” este o sărbătoare a recoltelor care include procesiuni religioase, parade și mese festive.
Festivalul de toamnă “Mid-Autumn Festival” sau “Festivalul lunii” (în China și în alte țări asiatice) coincide cu echinocțiul de toamnă și este dedicat Lunii, simbolizând reunirea familiei și prosperitatea. Oamenii consumă “mooncakes” (prăjituri tradiționale) și admiră luna plină, despre care se crede că este cea mai strălucitoare în această perioadă.
Mabon, echinocţiul de toamnă
Sărbătoarea echinocțiului de toamnă este cunoscută la neopăgâni ca “Mabon” – un festival de mulțumire pentru roadele pământului și o recunoaștere a necesității de a le împărtăși pentru a asigura binecuvântările zeilor în lunile de iarnă. Practicanții onorează totodată echilibrul dintre lumină și întuneric, fiind un moment de reflecție și recunoștință pentru belșugul recoltei.
Sărbătoarea “Chuseok” (Coreea de Sud)
Chuseok este o sărbătoare coreeană importantă, care are loc la echinocțiul de toamnă. Este un moment în care familiile se reunesc pentru a mulțumi strămoșilor lor pentru recolta bogată. Se pregătesc, cu această ocazie, ofrande de mâncare și băutură, inclusiv „songpyeon” (prăjituri de orez), pentru a onora spiritele celor decedați.
Ziua Morților (Mesoamerica)
Deși “Dia de los Muertos” (Ziua Morților) este sărbătorită pe 1 și 2 noiembrie, originea acesteia este legată de tradițiile aztece care celebrau viața și moartea în timpul sezonului de strângere a recoltelor, care începea în jurul echinocțiului de toamnă. Oamenii construiesc altare și oferă mâncare și băutură pentru sufletele celor decedați.
Aceste tradiții și obiceiuri reflectă legătura profundă a oamenilor cu natura, ciclurile sale și momentul echilibrului dintre zi și noapte oferind oportunități de mulțumire și reflecție asupra anului care trece.
Echinocţiul de toamnă – tradiţii şi obiceiuri la români
La noi, în calendarul popular, se păstrează, în jurul datei la care are loc echinocţiul de toamnă, amintirea unei sărbători precreştine – renaşterea Zeiţei Mamă, zeiţa primordială, un cult primitiv al fertilității, care ar fi fost practicat universal, la sfârșitul preistoriei.
Această perioadă corespundea, în timpurile ancestrale, şi începutului de an nou (ca şi în calendarele greceşti, de pildă). Calendarul creştin a suprapus peste această sărbătoare, încă din secolul al IV-lea, Ziua Crucii (14 septembrie), moment în care şi astăzi se duc flori la biserică şi se împodobeşte Crucea.
Ca şi în alte părţi, şi la români, echinocţiul de toamnă, din septembrie (Vinicer/ Răpciune/ Carstovul viilor – denumiri ale lunii septembrie care păstrează farmecul tradiţiilor şi al semnificaţiilor ancestrale) marchează şi încheierea muncilor agricole – este vremea în care se prepară mustul, se adună merele, gutuile şi nucile. Se mai crede că, în fiecare pom care a rodit, trebuie lăsate câteva fructe pentru Mama Natură.
Echinocţiul de toamnă înseamnă şi începutul unei perioade mai “calme”, în care omul ar trebui să-şi adune energiile în matcă şi să se bucure, cu încredere şi echilibru, de spectacolul culorilor naturii, al roadelor, în pofida faptului că, aproape fără să ne dăm seama, am devenit tot mai mult prizonieri ai timpului profan.
