Ultimul împărat al Chinei nu este o figură foarte bine cunoscută, rămânând enigmatică. Chiar citind propriile sale relatări este greu să se înţeleagă clar persoana sa. În tinereţe a fost un imperialist chinez convins. În perioada în care a fost şef al statului Manchukuo a fost un aliat ferm al Japoniei. În final, când a fost luat de comuniştii chinezi şi-a exprimat dezgustul pentru viaţa sa anterioară şi a lăudat Republica Populară.
Împăratul s-a născut în 1906, fiind fiul prinţului Chun al II-lea şi al prinţesei Youlan. Nu a avut o copilărie obişnuită, fiind chemat în Oraşul Interzis de către Împărăteasa Cixi, înainte să împlinească 3 ani. Împărăteasa conducea în locul monarhului nominal, împăratul Guangxu. Îl înlăturase pe acesta printr-o lovitură de stat când încerca să modernizeze China. Aflată pe patul de moarte, ea a vrut să se asigure că împăratul nu avea să recapete puterea şi că sistemul va continua.
Cixi considera că un copil împărat ar permite oamenilor ei de încredere să conducă ţara, el fiind crescut în conformitate cu modul ei de gândire. Eventual l-a otrăvit pe Guangxu, iar după o zi a murit şi ea.
În octombrie 1908, Pu Yi este înscăunat ca Marele Împărat al dinastiei Qing, moment ce marca sfârşitul vechiului Imperiu Chinez.
În locul micului împărat, tatăl său a servit ca regent, dar a fost puţin timp la conducerea Imperiului Chinez înaintea izbucnirii revoluţiei din 1911. Revoluţia s-a declanşat aproape accidental şi a fost condusă de Sun Yat-Sen cu ajutorul generalului Yuan Shihkai. Generalul îl trădeazǎ pe Pu Yi şi în cele din urmă îl trădeazǎ şi pe Sun Yat-Sen când îi este încredinţată preşedinţia în schimbul convingerii dinastiei Qing de a abdica. Shihkai se numește împărat şi încearcă întemeierea unei noi dinastii.
Prinţul Chun renunţă la a fi regent în decembrie 1911 iar împărăteasa Longyu semnează „Actul de abdicare a Împăratului Măreţei Qing” păstrând pentru tânărul împărat titlul de Împărat al Manciuriei. S-a hotărât rămânerea în proprietatea imperială a Oraşului Interzis şi a Palatului de Vară şi plata a 4 milioane de dolari curţii imperiale. Acordul nu a fost respectat de către republică, plăţile oprindu-se repede. Nici curtea imperială nu a acceptat republica, sperând la restaurarea monarhiei.
În această perioadă, Pu Yi a dus o viaţă lipsită de evenimente, participând ocazional la unele ceremonii. Interesant de observat este că mulţi oficiali republicani au încercat să păstreze mulţumită atât noua conducere, cât şi monarhia, neştiind cine va ajunge la putere mai târziu.
În 1917 dictatorul militar, generalul Chang Hsun intra în Peking. Generalul a oferit restaurarea monarhiei. Curtea a fost de acord şi a anunţat revenirea Împăratului Hsuan-Tung. Preşedintele republicii nu a cedat însă, trimiţând armata în Peking, ducând la o nouă abdicare.
În 1922, împăratul era suficient de mare pentru a se căsători. Prinţesa Wan Jung a fost aleasă soţie, iar Wen Xiu concubină.
Căsătoria l-a făcut să domnească peste Oraşul Interzis în conformitate cu propriile idei. Şi-a tăiat părul şi a încercat oprirea vânzării de antichităţi de la palat. Însă în 1924 un alt dictator militar a intrat în Peking. De data aceasta era vorba de un comunist care a cerut evacuarea Oraşului Interzis.
Pu Yi se stabileşte în Tientsin. Aici se bucură de un stil de viaţă occidental şi este tratat bine de către japonezi. Era convins că aceştia sunt interesaţi de restaurarea monarhiei. În acest timp, restul Chinei se afla în război civil, între guvernul republican şi revoluţionarii comunişti. Wen Xiu (concubina sa) divorţează. Trupele republicane jefuiesc mormintele împăraţilor Qing, moment în care Pu Yi jură să se răzbune şi să restaureze monarhia.
În 1932 japonezii ocupă Manciuria şi îi propun lui Pu Yi să devină şef executiv, dar nu împărat. În cele din urmă el acceptă. Astfel, în martie 1932 este numit oficial şef executiv al Manchukuo. Continuarea expansiunii japoneze în China determină Liga Naţiunilor să trimită o delegaţie în Manchukuo pentru a stabili dacă reflectă voinţa poporului. Comisia stabileşte cǎ Manchukuo este chineză, fapt ce determină ieşirea Japoniei din Liga Naţiunilor.
În 1934 Pu Yi este înscăunat Împărat al Manchukuo. O vizită în Japonia, unde a fost foarte bine primit de Împăratul Hirohito, îl face să declare că cele două state sunt prietene.
Împăratul nu a avut succes în producerea unui moştenitor. A fost obligat să-l desemneze succesor pe fratele său Pu Chieh, care era căsătorit cu prinţesa japoneză Hiro Saga; şi ea a născut însă numai fete. În 1939 împăratul se căsătoreşte din nou. Japonia îşi dorea o împărăteasă japoneză, pentru a cimenta alianţa, dar Pu Yi refuza ideea. Astfel un nou compromis avea loc, împăratul având să se căsătorească cu o femeie chineză, numită Tan Yuling, ce fusese educată de sistemul şcolar japonez.
Între timp, a devenit clar că Japonia avea să piardă în al doilea război mondial, iar împăratul dorea să se predea americanilor. Însă Manchukuo a fost invadată de forţele sovietice. Pu Yi a fost capturat şi pus sub arest la domiciliu pentru 5 ani.
Sovieticii decid să îl facă cadou preşedintelui guvernului chinez Mao Zedong. Astfel a fost îndoctrinat comunist şi reeducat prin muncă. Comuniştii erau siguri că avea să fie mai folositor în viaţă decât martirizat, fiind şansa unei propagande nemaivăzute. După 10 ani de îndoctrinare, fostul împărat ajunsese să dispreţuiască originea sa imperială şi să mulţumească guvernului comunist pentru înţelepciunea sa.
Mao l-a iertat oficial pe Pu Yi, acesta revenind la Beijing şi devenind un simplu muncitor în Grădina Botanică. Şi-a abandonat soţiile în Manchukuo, iar împărăteasa Wan Jung moare într-o închisoare comunistă. Se căsătoreşte cu o asistentă medicală, membră a Partidului Comunist, cu care rămâne până la moarte.
Viaţa ultimului împărat al Chinei se sfârşeşte în 1967, când moare de cancer într-un spital din Beijing. Iniţial este incinerat şi îngropat în cimitirul partidului comunist alături de elita comunistă. În 1995, văduva sa mută corpul într-un cimitir privat din Hong Kong, pentru a creşte vânzările de teren din zonă. Chiar şi în moarte, Pu Yi încă este utilizat ca un instrument pentru cauzele altora.
