Zona Moldovei nu este una dintre cele mai bine dezvoltate din tara, din contra este de cele mai multe ori ocolita de investitori, insa este salvata de ceea ce inseamna turismul in Moldova. Zona este salvata pentru ca investitiile Misisterului Turismului si Dezvoltarii Regionale in anumite orase precum Piatra Neamt, Gura Humorului, Suceava, au modernizat unele obiective si au atras astfel tot mai multi turisti.

Manastirea Voronet
Manastirea Voronet

Bogatiile naturale, peisajele si monumentele istorice au ridicat potentialul acestei parti de tara astfel incat a reusit sa isi castige un loc important pe harta turistica a Romaniei. Vacantele in care se merge cu toata familia pot fi cu usurinta rezolvate daca se alege Moldova ca destinatie. De asemenea este indicata pentru petrecerea sarbatorilor de Paste sau de Craciun in mod traditional. Zona este renumita pentru numarul mare de pensiuni unde produsele sunt proaspete si pregatite traditional, iar gazdele sunt primitoare.

Asadar turismul in Moldova inseamna traditie, spiritualitate, munte, natura. E de asemenea sinonim cu orase precum Piatra Neamt, Suceava, Gura Humorului, Slanic Moldova, Vatra Dornei, Iasi. Prima si cea mai cunoscuta atractie este Bucovina. Manastiri precum Moldovita, Sucevita, Putna, Voronet, sunt cele mai importante exponente ale stilului arhitectural al lacaselor de cult din Moldova. Renumitul „albastru de Voronet” dar si alte picturi exterioare pot fi admirate doar aici.

Daca turistii ajung sa viziteze manastirile din zona, cu siguranta se vor opri si la Suceava pentru a vedea cetatea de scaun sau Muzeul Satului Bucovinean. Sunt de asemena locuri ce vorbesc despre traditia romaneasca si specificul zonei. Pentru a diversifica turismul in Moldova si pentru ca era necesar inca un atu in competitia cu alte zone turistice din tara, s-a investit in multe obiective ce sunt acum locuri de agrement si care dau un alt aer zonei. Spre exemplu, pentru pasionatii de ski, in zona Moldovei se gasesc pârtii cu grade variate de dificultate, orase unde Serbarile Zapezilor sunt traditie. Sunt cele mai cunoscute cele de la Vatra Dornei, Borsa si Gura Humorului (aceasta fiind chiar recent deschisa in 2010). In curand va mai fi inauguarata una recent amenajata la Piatra Neamt. Tot la Piatra Neamt, pentru ca este vorba de locuri de agrement, se poate profita de tot ce are de oferit strandul, cosiderat cel mai mare din Romania. Acesta ofera posibilitatea turistilor de a inchiria casute, de a juca tenis, fotbal, volei, face inot, se inchiriaza ATV-uri si se petrece timpul liber cat mai placut. Nu e mai prejos de aceasta zona de agrement nici traseul telegondolei. Aceasta traverseaza orasul si ajunge pe varful Cozla de unde poate fi admirata panorama orasului, dar si cea a barajului de pe Bistrita.

Un alt parc de agrement este cel de la Guga Humorului, numit Arinis. Aici se gasesc piscine, se pot face bai de aburi, se poate juca tenis, volei, sunt piste pentru role şi multe altele. Bazinele acoperite permit turistilor sa aiba parte de aceleasi momente de relaxare si vara dar si iarna.

Si ofertele nu se opresc aici. Turismul in Moldova mai inseamna si aventura si adrenalina. La Vatra Dornei se pot incerca toate, o zona aleasa mai ales de marile companii pentru programe de team building. Aici se poate face tiroliana, rafting sau parapanta. Nu trebuie pierdute din vedere nici oportunitatile de turism balnear pe care Moldova le-a dezvoltat si pe care incearca sa le modernizeze. Unul dintre cele doua centre este cel de la Slanic Moldova. Aici sunt folosite apele cu proprietati chimice deosebite ce pot ajuta in ameliorarea sau chiar tratarea diverselor boli. La sanatoriul Salanic Moldova se realizeaza tratamente pentru afectiuni respiratorii, renale, reumatice sau ale aparatului circulator.

Salina Cacica
Salina Cacica

Cel de al doilea centru de tratament este salina Cacica din judetul Suceava, unde piscina cu apa sarata sau salile de sport situate la 75 de metri adancime sunt ideale pentru bolnavii ce sufera de afectiuni pulmonare sau boli reumatice.

Nu in ultimul rand iubitorii muntelui au si aici de unde alege. Turismul in Moldova nu ar fi reprezentat nici o atractie pana la urma daca nu ar fi si Muntele Ceahlau. Trasee montane si de catarat ii asteapta pe cei pasionati de natura. Iar daca cele de la Bicaz nu sunt pe placul turistilor, intotdeauna este o solutie de rezerva, si anume Piatra Neamt sau Vatra Dornei. Dar daca se face o oprire la Bicaz si sunt admirate Cheile Bicazului cu siguranta se poate face un popas si la Lacul Rosu, unul dintre cele mai spectaculoase lacuri naturale din Romania.

Pentru pasionatii de cultura cel mai potrivit loc pentru vizite este Iasul. Palatul Culturii, Palatul de la Ruginoasa (resedita a voievodului Al.I.Cuza), sunt doar cateva din locurile incarcate de istorie. Aici sunt de asemena casele memoriale ale unor scriitori precum Ion Creanga sau Mihail Sadoveanu. Nu este de ignorat nici teiul lui Eminescu si Gradina Botanica. Asadar, iata ce poate oferi turismul in Moldova, multe altele putand fi descoperite cu fiecare oras strabatut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.