Un aisberg uriaş s-a desprins de Antarctica. 10 ani pentru a salva continentul alb şi… restul lumii

Un aisberg uriaş, cu o suprafaţă de 1270 de kilometri pătraţi, adică mai mare decât Parisul, de cinci ori mai întins decât Bucureştiul, s-a desprins de Antarctica, mai exact, de Bariera Brunt, cu câteva zile în urmă, la data de 26 februarie 2021. Este vorba despre o platformă de gheaţă cu o grosime de 150 de metri, din apropierea bazei antarctice de cercetare Halley, administrată de British Antarctic Survey (BAS).

Cercetătorii spun că aşteptau ca acest fenomen să aibă loc, că îl ţin sub observaţie, prin satelit, de mai mulţi ani. Mai mult, în noiembrie 2020, o altă falie – Riftul Nordic – de aproximativ 35 de kilometri, s-a produs lângă gheţarul Stancomb-Wills, care este o zonă importantă de reproducere pentru coloniile de pinguini imperiali (peste 5500 de exemplare), care, în fiecare an, respectă acelaşi ritual al împerecherii şi creşterii puilor – parcurg între 50 şi 120 de kilometri pentru a ajunge aici, unde femela depune un singur ou, clocit de mascul. Ulterior, părinţii caută pe rând hrana, unul dintre ei ramând în colonie cu puiul.

În ianuarie 2021, falia s-a extins spre nord-estul continentului îngheţat, înaintând şi cu câte un kilometru pe zi, până când aisbergul s-a desprins, în dimineaţa zilei de 26 februarie, falia lărgindu-se cu câteva sute de metri în doar câteva ore.

Un aisberg şi mai mare, de 6 000 kilometri pătraţi, cu o grosime de 350 de metri şi cântărind o mie de miliarde de tone, s-a desprins de continentul alb în 2017, din Bariera Larsen, pe o lungime de 90 de kilometri. Aceste dezintegrări anormale, provocate de încălzirea globală, se pare că sunt în continuă desfăşurare, punând în pericol chiar stabilitatea plaformelor glaciare.

Antarctica – un loc al extremelor

Antarctica este un loc al extremelor. Situat în jurul Polului Sud, ultimul ţinut explorat de pe glob este cel mai rece continent, cea mai scăzută temperatură înregistrată fiind de -89,4 grade Celsius. Aici se găseşte 90% din gheaţa de pe Terra, atât de multă gheaţă încât s-ar putea sculpta, pentru fiecare om de pe planetă, câte un bloc de gheaţă cât piramida Giza.

Existenţa acestui continent, Terra Australis, cum era numită Antarctica în legendele antice, era bănuită încă din secolul al XVI-lea, apărând într-o hartă a amiralului otoman Piri Reis, din 1513, care conţine un continent sudic, fără alte informaţii, care seamănă cu Antarctica. Prima debarcare aici a avut loc în 1821, iar primul biolog din lume care a cercetat viaţa antarctică a fost savantul, exploratorul, speologul şi biologul român Emil Racoviţă, care a ajuns pe cel mai sudic şi izolat continent al lumii la bordul navei Belgica, în expediţia care s-a desfăşurat între 1897 – 1899.

Depresiunea Subglaciară Bentley este cea mai adâncă de pe Terra, la -2555 metri sub nivelul mării, cea mai mică altitudine care se află sub apele oceanului. Continentul de gheaţă este şi cel mai mare “deşert” de pe Pământ, deoarece, chiar dacă este acoperit cu gheaţă, cantitatea de precipitaţii este extrem de mică, depăşind cu puţin precipitaţiile din Sahara. De asemenea, vânturile foarte puternice, cu viteze care pot să depăşească 300 de kilometri/ oră bat numai la marginile continentului, în interior fiind cea mai calmă vreme de pe Terra.

În condiţiile tehnologiei de astăzi, pentru că, cel puţin teoretic, mediul din Antarctica este similar cu cel de pe planeta Marte, oamenii de ştiinţă folosesc acest loc şi ca centru de cercetare pentru pregătirea călătoriilor în cosmos, pentru dezvoltarea acelor tehnologii necesare explorării spaţiului cosmic şi pentru găsirea unor urme de viaţă extraterestră.

Cel mai mare aisberg, încotro?

Un aisberg, adică un bloc mare de gheaţă desprins din calotele glaciare polare, pluteste, de obicei, pe oceane, spre zonele calde, influenţând clima regiunilor învecinate. De exemplu, un aisberg numit A-68, cel desprins în 2017, cel mai mare aisberg din lume, cu o suprafaţă de 5 100 de kilometri pătraţi, se îndreaptă, cu “viteză”, spre ţărmul Georgiei de Sud şi al Insulelor Sandwich, având o dimensiune similară cu a insulei (Georgia de Sud este un teritoriu britanic din Atlantic).

Chiar dacă nu există aici o populaţie nativă, apropierea aisbergului, care se afla, la sfârşitul anului trecut, la doar câteva sute de kilometri de Georgia de Sud, şi blocarea lui în acea zonă ar pune în pericol ecosistemul din regiune, după cum declara un specialist al British Antarctic Survey.

Acest alt aisberg, desprins la 26 februarie 2021, poate urma acelaşi traseu sau se poate îndrepta intr-o altă direcţie. Sau este posibil, după cum spunea Jane Francis, coordonatoarea British Antarctic Survey, să se prăbuşească sau să rămână aproape de suprafaţa Brunt, bariera de gheaţă a Antarcticii, pe care se află staţia de cercetare Halley.

Aisbergurile şi 10 ani pentru a salva Antarctica şi… restul lumii

Gheţurile din Antarctica se topesc. Aisbergurile se desprind într-un ritm accelerat. Oamenii de ştiinţă spun că încă este posibil să se oprească derularea acestor evenimente, dar că nu mai este prea mult timp la dispoziţie. Pentru a salva Antarctica trebuie acţionat coordonat, subliniază aceştia, în următorii 10 ani. În caz contrar, întreaga planetă va plăti preţul indiferenţei. “Unele dintre schimbările pe care le suferă Antarctica – spune Martin Siegert, profesor la Imperial College London – sunt deja ireversibile, dar încă se poate evita ceea ce este mai rău”.

Care sunt conscinţele încălzirii globale asupra Antarcticii? Un studiu făcut de o echipă formată din 80 de cercetători arată că Antarctica a pierdut trei trilioane de tone de gheaţă din 1992 şi până în prezent. Acelaşi studiu avertizează că, din 2021, rata de topire s-a accelerat dramatic, de la 76 miliarde de tone pe an, la 219 miliarde de tone pe an. Nivelul global al mărilor a crescut deja cu opt milimetri sub efectul topirii gheţurilor în ultimii ani. Iar viitorul acestui continent este strâns legat de cel al restului planetei noastre şi al nostru.

Două scenarii

Cercetătorii au avansat două scenarii posibile, referitoare la Antarctica. În primul scenariu, emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească. Deci, până în 2070, temperaturile ar creşte cu aproape 3,5 grade Celsius, comparativ cu temperaturile din 1850. Gheaţa din Antarctica şi aisbergurile care s-ar topi ar contribui cu peste 25 de centimetri la creşterea globală a nivelului mărilor şi oceanelor.

Vara, aproape 50% din suprafaţa de gheaţă s-ar topi, ducând la o răcire a apelor locale şi la o schimbare a curenţilor oceanici. Pe măsură ce temperatura oceanelor creşte, capacitatea de a absorbi CO2 din atmosferă ar scădea, accelerând, în continuare, încălzirea globală.

În al doilea scenariu, emisiile gazelor cu efect de seră ar fi semnificativ reduse. Creşterea temperaturii ar fi apoi limitată la 2 grade Celsius. Iar topirea gheţii nu ar duce la creşterea nivelului mărilor şi oceanelor cu mai mult de şase centimetri. Curenţii oceanici nu ar fi modificaţi şi nu ar fi afectată nici capacitatea de a absorbi CO2.

Studiul relevă şi potenţialul pericol pe care îl reprezintă activităţile umane în zonă, dacă nu sunt strict reglementate, în primul rând tentaţia de a se exploata resursele minerale din regiune, precum cărbunele şi fierul, tentaţie cu atât mai puternică pe măsură ce stratul de gheaţă se topeşte. Şi ideea de a se deschide locuri pentru turismul de masă ar putea periclita eforturile de conservare a zonei.

Antarctica – aisberguri, vulcani, piramide şi forme de viaţă necunoscute

Nu numai desprinderea, rând pe rând, a câte unui aisberg pune în pericol continentul de la Polul Sud. În anii 2000, un grup de cercetători americani a anunţat descoperirea unui nou vulcan activ sub gheţurile antarctice, în afară de alţi cinci, cunoscuţi mai demult. La aproximativ 25 – 40 kilometri adâncime, acest vulcan a dat primele semne de viaţă, înregistrate de aparate, în 2011 – 2012.

O astfel de descoperire este extrem de importantă, deoarece o erupţie vulcanică ar schimba fundamental aspectul continentului, ar duce la o scufundare a învelişului de gheaţă şi ar avea efecte asupra nivelului apelor oceanului planetar şi, implicit, asupra echilibrului Terrei.

S-au mai descoperit, la Polul Sud, şi trei piramide, una aproape de coastă, celelalte mai spre interiorul continentului, despre care nimeni, la momentul actual, nu poate spune dacă sunt naturale sau artificiale. Iar dacă sunt artificiale, cine şi când le-a construit?

O echipă de cercetători americani şi argentieni au descoperit în Antarctica şi o fosilă uriaşă, a unui plesiosaurus – o reptilă marină, cu gâtul lung şi subţire şi corpul asemănător cu cel al ţestoaselor, care a trăit în prima parte a Jurasicului, în urmă cu peste 70 de milioane de ani.

Mai mult, cercetătorii ruşi au reuşit, pentru prima dată, să preleveze primele probe de apă dintr-un misterios lac subteran – lacul Vostok, care are o lungime de 250 de kilometri şi 50 de kilometri lăţime – format în urmă cu sute de mii de ani şi la care s-a ajuns după zeci de ani de foraj. Primele analize indică forme de viaţă necunoscute, despre care nimeni nu poate, la momentul actual, să spună ceva cu certitudine.

Zăpada roşie de la Polul Sud

Un alt fenomen îngrijorător, care are legătură cu încălzirea globală, este zăpada roşie din Antarctica. În urmă cu un an, în februarie 2020, s-a observat că zăpada devine din ce în ce mai roşie, o imagine neverosimilă pentru continentul alb. Motivul pare a fi o algă microscopică – Chlamydomonas nivalis sau “alga zăpezilor” – care conţine un pigment roşu şi care se înmulţeşte rapid în condiţii de temperatură ridicată.

Zăpada roşie reflectă mai puţin lumina soarelui, albedo-ul de zăpadă (capacitatea de reflexie) reducându-se cu circa 13%), iar urmarea este că solul din aceste regiuni înroşite stochează mai multă căldură decât de obicei, efectul fiind o topire accelerată a gheţarilor, oricum deveniţi instabili.

Există în Antarctica şi o cascadă roşie, o cădere naturală de apă de 15 metri, care curge din Gheţarul Taylor în lacul îngheţat West Lake Bonney. Culoarea roşie este dată de marea concentraţie de dioxid de fier. Dar ceea ce este şi mai neaşteptat este că, în apele cascadei, trăiesc în jur de 17 tipuri de microbi, despre care oamenii de ştiinţă nu au încă vreo explicaţie referitoare la felul in care reuşesc să supravieţuiască la temperaturi extrem de scăzute, fără lumină solară, parţial fără oxigen şi fără elemente nutritive, cu excepţia celor luate din fier şi sulf.

Când se va găsi explicaţia ştiinţifică despre aceste aspecte, probabil că vor fi dezlegate şi alte taine legate de lumea vie de pe Terra, dar şi despre posibilitatea ca viaţa să existe şi pe alte planete, în condiţii asemănătoare, de exemplu pe Marte sau pe satelitul natural al planetei Jupiter – Europa.

Toate luminile de alarmă ale Terrei sunt aprinse

Aşadar, un aisberg desprins de Antarctica doar în urmă cu câteva zile, după altele, din anii anteriori, care merg în derivă pe apele oceanelor, recordurile de temperatură de pe continentul de la Polul Sud (18 grade Celsius, iarna trecută), anomaliile magnetice, fără cauză clară, zăpezile roşii, instabilitatea vortexurilor polare şi deplasarea lor spre zone care nu le sunt specifice, toate arată că geografia Antarcticii se schimbă radical, că planeta noastră se luptă din răsputeri să rămână în echilibru.

Multe dintre fenomenele menţionate anterior sunt ireversibile, altele se refac în mii şi milioane de ani. Un raport din 2019 – “Existential climate-related security risk : a scenario approach” – întocmit de David Spratt, directorul “Breakthrough National Centre for Climate Restoration”, din Melbourne, şi de Ian Dunlop, membru al Clubului de la Roma, şi care a avut un extraordinar impact asupra publicului de pretutindeni, spune că toate luminile de alarmă ale Terrei sunt aprinse şi că ignorarea lor poate duce la distrugerea ecosistemelor, inclusiv a civilizaţiei umane.