Vortexul polar – Ce este? Cum influenţează clima? Cum va fi iarna 2019 -2020?

Vortexul polar este o masă de aer (în engleză, jet stream) foarte rece, un vârtej de mare anvergură şi persistent, care se manifestă la cei doi poli ai planetei. Se defineşte ca o perturbaţie atmosferică de joasă presiune, cu circulaţia ciclică a aerului în jurul centrului, ca un vârtej, rotindu-se în emisfera nordică în sensul invers al acelor de ceasornic, iar în cea sudică, în sensul acelor de ceasornic.

Pe Terra, vortexul polar se formează în troposferă, un strat atmosferic care ţine de la nivelul solului până la altitudinea de 8-15 kilometri (în funcţie de latitudine şi anotimp), zonă în care iau naştere şi norii, vânturile, precipitaţiile, ajungând uneori până la limita inferioară a stratosferei (in jur de 16 kilometri de la sol).

Vortexul polar se intensifică iarna şi slăbeşte vara, deoarece puterea acestuia depinde de decalajul termic dintre ecuator şi poli. Când se produce un astfel de fenomen, zonele de joasă presiune se asociază cu un nucleu de aer foarte rece, masele de aer se contractă şi exercită o presiune puternică la sol.

În emisfera nordică, există două centre de vortex polar: unul lângă Insula Baffin, o insulă de mari dimensiuni, în zona Cercului Polar de Nord, în estul Arhipelagului Arctic Canadian, şi al doilea, în nord-estul Siberiei. În emisfera sudică, Vortexul antarctic ia naştere în apropierea Platformei Ross, cea mai mare barieră de gheaţă de la Polul Sud, alimentată anual de zăpezi şi gheţari.

Cel care a descoperit existenta vortexurilor polare este aviatorul american Wiley Post, primul care a făcut singur înconjurul planetei. Zburând, în 1934, deasupra Siberiei, şi luând altitudine, pentru a evita crestele montane, acesta a fost prins într-un astfel de vârtej, în decembrie, la 6000 de metri înălţime.

Există vortexuri polare şi pe alte planete, cum ar fi Venus (cu un vortex dublu la unul dintre poli), Marte, Jupiter, Saturn etc.

Vortexul polar şi schimbările climatice

Pare un fapt paradoxal că vortexurile polare devin din ce în ce mai puternice şi influenţează major clima, în anumite perioade, deşi fenomenul încălzirii globale este o realitate pe care nimeni nu o poate contesta. Judah Cohen, coordonatorul unei echipe de meteorologi de la MIT (Massachusetts Institute of Technology), într-un articol publicat recent în revista “Nature”, susţine că principalul efect al încălzirii globale asupra asupra climei constă în ierni foarte geroase şi temperaturi extreme frecvente.

De regulă, vortexul polar se manifestă în regiunile în care se formează. Dar când puterea acestuia slăbeşte, masele de aer rece se pot îndrepta mult spre zonele mai sudice. De asemenea, un vortex poate deveni instabil, generând ondulaţii care “rătăcesc” spre alte zone, iar această instabilitate este provocată de încălzirea globală care face ca diferenţa dintre tropice şi poli să fie mai mică. Iar Polul Nord, in ultimii ani, se încălzeşte de două ori mai repede decât restul planetei.

La momentul actual, specialiştii în meteorologie spun că, dacă tehnologia permite descifrarea destul de precisă a fenomenelor extreme, precum canicula, seceta, ploile torenţiale etc., mecanismele care determină influenţele tot mai puternice ale vortexurilor polare asupra regiunilor temperate sunt încă insuficient cunoscute.

“Fiara din Răsărit” ar putea aduce una dintre cele mai geroase ierni?

Un vortex polar, pe care meteorologii l-au numit “Fiara din răsărit”, ar putea provoca, în următoarele luni, spun aceştia, una dintre cele mai geroase ierni din ultimii 30 de ani. Timp de mai multe săptămâni, în ianuarie-februarie 2020, poate aduce vânturi puternice şi cantităţi mari de zăpadă în mare parte din Europa.

Evident, este vorba de previziuni meteorologice, despre care se ştie că nu pot fi făcute cu acurateţe pe termen lung. Se apelează la estimări, studii comparative, statistici, dar mai ales statisticile sezoniere au un grad mare de aproximare.

Ceea ce s-a putut constata, de-a lungul anilor, este faptul că atunci când se încălzeşte în emisfera sudică, iar încălzirea este mai mare decât cea normală, iernile din emisfera nordică devin haotice şi imprevizibile, sublinia coordonatorul unei echipe de meteorologi din Marea Britanie. Altfel, abia spre finalul lunii noiembrie s-ar putea contura, în linii mari, cum va fi iarna care se apropie.

Raportul IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), instituţie care reuneşte experţi în evoluţia climei din mai multe ţări, tratează cu moderaţie previziunile alarmiste legate de iarna 2019-2020, insistând asupra faptului că: “Au existat întotdeauna fenomene extreme, dar frecvenţa şi intensitatea lor sunt greu de aniticipat”.

Ce spun meteorologii români despre vortexul polar şi iarna 2019-2020?

ANM-ul (Administraţia Naţională de Meteorologie), în legătură cu previziunile despre iarna 2019-2020 şi despre posibilele influenţe ale vortexului polar la noi, consideră că fenomene severe de vreme rea pot să apară încă de la sfârşitul lunii noiembrie, chiar dacă nu vor fi persistente.

Specialiştii români în meteorologie au mai subliniat că luna octombrie 2019 a fost cea mai călduroasă din ultimii 53 de ani şi că astfel de temperaturi ridicate favorizează “aducerea vortexului polar spre regiunile sudice”, având în vedere mecanismul deplasării maselor de aer: “Masele de aer cald pot uneori avansa foarte mult spre poli de unde pot să împingă aerul foarte rece mult înspre regiunile sudice. Aceste oscillaţii aduc acel vortex polar de care vorbim cu toţii în fiecare iarnă. Vorbim despre aerul foarte rece care este favorizat să avanseze mult înspre regiunile sudice ale continentelor” (Florinela Georgescu, director ANM).

De asemenea, în ultimii ani s-a mai observat că perioadele cu geruri puternice şi zăpezi abundente, la noi, s-au “deplasat” spre lunile ianuarie-februarie: “Specialiştii americani prevăd o iarnă grea peste Europa, cumva decalată cu ninsori în ianuarie şi februarie, probabil şi în martie şi aprilie”, spun reprezentanţii ANM.

Felul în care se manifestă vortexul polar în anii din urmă a atras atenţia specialiştilor, care apreciază că va fi nevoie de câteva decenii pentru a distinge variabilitatea naturală de tendinţele climatice.

Un studiu amplu, din anii 2000, a arătat că există corelaţii statistice între un vortex polar slab şi iernile severe în emisfera nordică şi că ambele fenomene au legătură cu topirea stratului de gheaţă arctic, care are ca urmare diminuarea reflexiei luminii solare, creşterea evapotranspiraţiei (fenomenul de pierdere a umidităţii solului), acesta moficând, la rândul său, presiunea aerului şi intensitatea vortexului. Or, un vortex polar arctic slab înseamnă ierni grele pe continentul american şi pe cel european.

Vortexul polar mai are asociat un fenomen extrem de important pentru existenţa noastră pe Terra. Reacţiile chimice generate de vortexul antarctic (de la Polul Sud) determină o scădere bruscă a concentraţiei de ozon. Acest fapt se întâmplă pentru că acidul nitric din norii stratosferici reacţionează cu compuşii de aerosol, formând clor, care distruge ozonul.

Nivelul de clor creşte în timpul iernii polare, iar distrugerea ozonului este mai mare când lumina soarelui revine, în primăvară. Deoarece există un schimb de aer mai mare între latitudinea arctică şi latitudinea medie, scăderea stratului de ozon la Polul Nord este mai puţin severă decât în sud. Este un fenomen natural, dar pe care activitatea umană l-a amplificat. Iar când omul intervine dezechilibrând ritmurile naturale se creează condiţiile pentru fenomene imprevizibile.