Muntele Fuji este cel mai înalt munte din Japonia, ridicându-se la o înălțime de 3776 de metri. El este vizibil din Tokyo, este situat la sud-vest de oraș, înconjurat fiind de multe lacuri într-un parc național. Alături de Muntele Tate și Muntele Haku, Fuji face parte din „Cei Trei Munți Sacri” ai Japoniei.

Fuji este un stratovulcan pe care geologii l-au estimat a se fi format cu 600.000 de ani în urmă. El a erupt ultima dată în 1707 iar de atunci nu a mai dat semne că ar urma să erupă. Chiar și așa, există o mare îngrijorare în legătură cu ce consecințe ar avea o astfel de erupție asupra capitalei japoneze, Tokyo, ce se află în apropiere.

Conform tradiției budiste, Fuji a ieșit din pământ în anul 286 Î.Hr. în urma unui cutremur ce a creat și Lacul Biwa, cel mai mare lac din Japonia. În japoneză este numit Fuji-san.

Originile numelui sunt disputate, unii fiind de părere că derivă din limba Ainu folosită de locuitorii aborigeni ai Japoniei și că înseamnă „viață fără de sfârșit”, în timp ce lingviștii cred că numele provine din limba Yamato și se referă la Fuchi, zeița budistă a focului.

Din cele mai vechi timpuri, pelerinii porneau de la baza muntelui unde se aflau altarele sacre și urcau până ajungeau în zona craterului, unde credeau că se afla zeitatea șintoistă, Asama no Okami. Odată ajunși în vârf, aceștia realizau o practică numită „ohachimeguri” ce presupunea înconjurarea craterului în timpul unor procesiuni.

Se crede că prima persoană care a urcat pe munte a fost un călugăr în anul 663. Tradiția spune că zeița muntelui ar fi aruncat de pe munte orice persoană care nu era pură la suflet. Din acel moment, mulți bărbați au urcat până în vârf, femeilor fiindu-le interzis urcatul până în Perioada Meji de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Primul vestic care a urcat pe munte al fost Sir Rutherford Alcock în septembrie 1860, iar prima femeie occidentală a fost Lady Fanny Parkes în 1867.

Muntele Fuji este considerat a fi sacru din momentul în care oamenii au început să locuiască în apropierea sa. Inițial el a fost muntele sacru al populației Ainu, locuitorii aborigeni ai Japoniei.

Pentru șintoiști (adepții moderni ai religiei native), muntele este sacru, aici aflându-se zeița Sengen-Sama; el este un exemplu al realizărilor spiritului naturii. Secta Fujiko merge chiar mai departe, considerând muntele în sine ca fiind o ființă sacră ce posedă un suflet. Un altar dedicat zeiței Sengen-Sama se află în vârf.

Chiar dacă este deosebit de important pentru șintoiști, Muntele Fuji este sacru și pentru budiști, care îl venerează ca fiind o poartă spre o altă lume.

Spre deosebire de alți munți sacri, urcatul pe Fuji nu este considerat un sacrilegiu, mai mult decât atât, urcatul până la un anumit punct este considerat o parte importantă a pelerinajului. Muntele este casă pentru multe altare șintoiste, temple budiste și porți tori. Sezonul oficial pentru alpinism este de numai 2 luni, iulie și august, perioadă în care mare parte din zăpadă s-a topit iar mii de pelerini și excursioniști urcă până în vârf.

Urcatul nu este o simplă plimbare prin parc, traseul fiind foarte abrupt și durând undeva la 8 ore, dar pentru mulți este o experiență ce nu poate fi uitată. Se estimează că până la o treime din cei care îl urcă sunt turiști străini, fapt ce face ca atmosfera să fie în același timp și japoneză și internațională. O exprerienţă deosebită este aceea de a termina urcatul dimineaţă devreme pentru a ajunge în vârf la timp pentru a asista la răsăritul soarelui.

În secolul al XII-lea, Muntele Fuji a devenit un centru de formare pentru budismul ascetic, ce includea și elemente șintoiste. Reprezentarea sa în arta japoneză datează din secolul al XI-lea, dar în secolul al XIX-lea imaginile cu plajele de nisip și vârful muntelui acoperit cu zăpadă au transformat Muntele Fuji într-un simbol al Japoniei recunoscut la nivel internațional și au avut un impact puternic asupra dezvoltării artei occidentale.

Cum pelerinajele deveneau din ce în ce mai populare, din secolul al XVIII-lea, organizații au fost stabilite pentru a oferi sprijin pelerinilor. Caracteristici naturale vulcanice curioase create la poalele muntelui au devenit locuri sacre venerate de mulți, în timp ce lacurile și izvoarele au fost folosite pentru băi reci considerate a fi necesare pentru purificarea trupului înainte de urcarea pe munte. Practica de a face un tur al celor 8 lacuri, în care erau incluse și cele Cinci Lacuri Fuji, a devenit un ritual în rândul multor adepți ai Fuji-ko.

Datorită fluxului crescut de pelerini și turiști, ecosistemul muntelui și al zonelor din apropiere este amenințat. În acest sens multe părți au fost desemnate oficial ca Proprietăți Culturale Importante, pe lângă falptul că zona a fost numită Parc Național (Parcul Național Fuji Hakone Izu).

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ