Un semnal cosmic necunoscut, intermitent, constant, care ajunge pe Terra, cu exactitate, la fiecare 16 zile, îi intrigă pe oamenii de ştiinţă. Înregistrat la Observatorul Federal de Radio-astrofizică (Dominion Radio Astrophysical Observatory – DRAO), din Canada, începând cu anul 2018, acest semnal cosmic necunoscut, timp de patru zile succesiv apare din oră în oră, urmează 12 zile de linişte, după care se repetă în acelaşi mod.

Este pentru prima dată când s-a putut constata o astfel de periodicitate pentru un semnal cosmic necunoscut (FRB), în urma analizei sutelor de semnale primite, care, de această dată, provin din aceeaşi sursă.

Confirmarea faptului că semnalele înregistrate, timp de peste un an, au aceeaşi origine şi că nu pot fi întâmplătoare, având în vedere repetiţia previzibilă a secvenţelor – reprezintă un progres major în tentativa de a se descoperi provenienţa fenomenelor de acest fel şi de a le înţelege, adică o certitudine într-o mare de necunoscute şi incertitudini.

Ce este un semnal cosmic necunoscut (FRB)?

FRB 180916, Un semnal cosmic necunoscut, Sursa Universe Today
FRB 180916, Un semnal cosmic necunoscut, Sursa Universe Today

Semnalele radio venite din Univers, singulare sau repetate, reprezintă, la ora actuală, unul dintre misterele cele mai fascinante pe care comunitatea ştiinţifică internaţională încearcă să le dezlege.

Un semnal cosmic necunoscut, prescurtat FRB (o abreviere după englezescul “fast radio burst” – “emisie radio rapidă ”) este un impuls radio de câteva milisecunde, provocat de un proces astrofizic cu foarte mare energie, care încă nu poate fi explicat de specialişti decât parţial.

FRB se mai numeşte şi “Emisie Lorimer”, după numele astrofizicianului Duncan Lorimer, cel care a descoperit primul un FRB, un semnal cosmic necunoscut – în 2007, când analiza datele arhivate ale telescopului de la Observatorul Parkes, din Australia.

Micro si macrounivers
Micro si macrounivers

Când este identificat un FRB, acesta este numit după data la care a fost înregistrat, în forma “FRBAA/LL/ZZ”. În 2012, de exemplu, o emisie radio rapidă (FRB121102), din direcţia Constelaţiei Vizitiul, vizibilă pe cerul boreal, a confirmat originea extragalactică a impulsurilor radio rapide (prin efectul numit “dispersie plasmatică”/”plasma dispersion”). Câţiva ani mai târziu, s-a emis ipoteza că această emisie ar putea proveni dintr-o galaxie pitică aflată la aproximativ trei miliarde de ani-lumină faţă de Terra.

În iulie 2017, Observatorul astronomic Arecibo, din Porto Rico, a interceptat un semnal cosmic necunoscut (“fast radio bursts”) emis dintr-o zonă care corespunde unei stele botezată “Ross 128”, din Constelatia Fecioarei. Experţii laboratorului american “Search for Extraterrestrial Intelligence” (SETI), care urmăresc semnalele electromagnetice din spaţiu, în speranţa că vor găsi dovezi ale vieţii extraterestre, au explicat, la vremea aceea, că, probabil, era vorba de o erupţie solară şi de o interferenţă cu vreun satelit.

Un semnal cosmic necunoscut, care ajunge pe Terra la fiecare 16 zile, diferit de toate celelalte

Un semnal cosmic necunoscut, fast radio burst
Un semnal cosmic necunoscut, fast radio burst

Ceea ce are deosebit cel mai recent semnal necunoscut primit din Univers – FRB 180916 – înregistrat în cadrul proiectului CHIME/FRB (Canadian Hydrogen Intensity Mapping Experiment Fast Radio Burst Project), dedicat observării şi analizei FRB, este faptul că acesta s-a repetat de fiecare dată după acelaşi model – patru zile la rând, urmate de 12 zile de pauză, ciclul reluându-se cu exactitate timp de peste un an.

Prima concluzie a specialiştilor – in jur de 70 de astrofizicieni de la Universităţile Columbia Britanică, Montreal, Toronto (Canada), Cambridge (SUA) etc. – a fost că o astfel de ciclicitate elimină ipoteza unui accident cosmic ca sursă. Apoi, este pentru prima dată când a fost detectată o periodicitate într-o sursă FRB.

Un semnal cosmic necunoscut, Observatoare astronomice performante
Un semnal cosmic necunoscut, Observatoare astronomice performante

Cercetătorii nu pot indica exact sursa FRB 180916, analizele şi observaţiile sunt în curs de desfăşurare, dar se presupune că ar fi marginea unei galaxii numită SDSS J015800.28+654253.0, care se găseşte la o distanţă de o jumătate de miliard de ani-lumină de Terra. Deşi pare o distanţă enormă, această “ emisie radio rapidă” este, totuşi, cea mai apropiată dintre toate cele detectate până acum.

Întrucât sursa semnalului este localizată la periferia unei galaxii, FRB 180916 ar putea proveni dintr-o mică gaură neagră în jurul căreia gravitează o stea cu neutroni, un pulsar, adică un obiect cosmic galactic, sursă de radiaţii electromagnetice pulsante, detectabile cu ajutorul telescoapelor.

Există şi posibilitatea ca emisiile radio rapide să fie generate de erupţiile stelelor neutronice, puternic magnetizate, dar ciclul de rotaţie al acestora nu coincide cu periodicitatea de 16 zile a semnalelor.

Ipoteze despre originea semnalelor radio rapide

FRB 180916, un semnal cosmic necunoscut, Sursa MIT Technology review
FRB 180916, un semnal cosmic necunoscut, Sursa MIT Technology review

Originea semnalelor radio rapide, venite din Univers, în pofida diverselor presupuneri, rămâne o mare necunoscută. O ipoteză ar fi că acestea provin din coliziunea unor stele neutronice, rămăşiţe ale unor supernove (explozii stelare extrem de puternice, mai strălucitoare decât o galaxie, înainte de a dispărea).

Citește și:  Descoperiri misterioase pe care oamenii de ştiinţa încă nu le pot explica

Alţi specialişti cred că FRB-urile pot proveni din găuri negre care se “evaporă” sau din “magnetari” – stele neutronice al căror câmp magnetic este extrem de puternic şi care emit radiaţii electromagnetice intense, dar şi raze X şi raze gamma.

Când este vorba însă de un semnal cosmic necunoscut, stabil, care se repetă cu regularitate, precum FRB 180916, mulţi astronomi nu au ezitat să pună acest fapt pe seama inteligenţei extraterestre.

Chiar dacă, la momentul actual, la nivelul percepţiei comune, extraterestii sunt doar un subiect de science-fiction, există peste 70 de programe de cercetare ştiinţifică, la nivel mondial, care au ca obiectiv localizarea undelor electromagnetice emise de posibile civilizaţii sau FRB-uri pe care o civilizaţie non-terestră le-ar putea emite, voluntar sau nu, de pe planeta de origine.

“Orice este posibil”…

Observatorul Arecibo, Puerto Rica, Sursa Pinterest
Observatorul Arecibo, Puerto Rica, Sursa Pinterest

Într-un astfel de demers, ar trebui ca o altă civilizaţie să aibă tehnologii asemănătoare cu cele de pe Terra, să producă sau să poată recepta semnale similare cu ale noastre, pe care să le poată înregistra.

Abraham Loeb, un remarcabil cercetător, astrofizician, de la Harvard UniversitySmithsonian Center for Astrophysics – a publicat nenumărate articole în care lansează ipoteza că FRB-urile ar putea fi fascicule de unde radio care au traversat temporar Pământul şi care aveau rolul de a propulsa navete cosmice uriaşe, în călătoria lor intergalactică.

Despre FRB 180916 – un semnal cosmic necunoscut, deosebit de toate celelalte, prin ciclicitatea lui de 16 zile, Abraham Loeb crede că “orice este posibil”, inclusiv posibilitatea ca acesta să provină de la o civilizaţie extraterestră.

Mai mult, el este şi autorul unei alte teorii potrivit căreia o atmosferă poluată de emisiile CFC (Clorofluorocarburi care provoacă distrugerea stratului de ozon din atmosfera superioară) ar putea fi indiciul, un fel de “biosemnătură” a unei civilizaţii extraterestre.

Cei care resping ideea unor semnale extraterestre vin cu principalul contraargument – acela că FRB-urile (fast radio burst) sunt variabile şi aleatorii (situaţie de la care FRB 180916 face excepţie) şi, prin urmare, cauza trebuie să fie una naturală (explozii cosmice, obiecte cosmice “înghiţite” de găuri negre, pulsari etc.).

Un semnal cosmic necunoscut va fi, pentru alte civilizaţii, şi “Across the universe”?

Across the universe
Across the universe

Şi de pe Terra au fost trimise mai multe mesaje, sub formă radioelectrică, prin radiotelescoape puternice. Încă din 1974, prin telescopul de înaltă precizie Arecibo, cercetătorii au lansat un mesaj către clusterul globular M13, care se află la aproximativ 25 000 de ani-lumină de Pământ. Mesajul este format din 1 679 numere binare, matematica fiind un limbaj universal, şi oferă informaţii despre Sistemul solar, despre Terra şi despre umanitate.

În 1999, alte mesaje au fost trimise de la Evpatoria Deep Space Center către stelele HD178428, HD186408, HD1900360 și HD190040. În 2008, pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare, NASA a transmis un mesaj în spaţiu, care conţine unul dintre succesele Beatles – “Across the Universe”, către Steaua Polară – şi care va ajunge la destinaţie după 430 de ani, adică pe la mijlocul secolului al XXV-lea, Steaua Nordului fiind la o distanţă de 431 ani-lumină de Terra.

FRB, emisiile radio rapide – un El Dorado al astronomiei

Un semnal cosmic necunoscut ajunge pe Terra la fiecare 16 zile
Un semnal cosmic necunoscut ajunge pe Terra la fiecare 16 zile

În urmă cu numai 13 ani, când a fost înregistrat pentru prima dată un semnal necunoscut din Univers, nimeni nu ştia ce ar putea însemna. De atunci au fost detectate nemumarate astfel de semnale, dar, până la FRB 180916, cele mai multe au dispărut după o singură transmisie. Altele au fost înregistrate de mai multe ori, înainte de a dispărea, dar fără ca acestea să urmeze un ciclu coerent.

La momentul actual, datorită miliardarului rus Yuri Milner, a fost pus în funcţiune cel mai performant sistem de cercetare a semnalelor extraterestre – Breakthrough Listen – care a înregistrat deja în jur de 70 de semnale (fast radio burst), cu ajutorul unor radiotelescoape dotate cu software de ultima generaţie – Green Bank Observatory (SUA) şi Parkes Observatory (Australia).

FRB este, în prezent, cum spun astronomii si astrofizicienii, “know unknown”-ul astronomiei, un adevărat “El Dorado” al acestui domeniu de cercetare. Emisiile radio rapide vor putea aduce informaţii esenţiale despre compoziţia Universului, despre istoria acestuia şi, poate, despre alte civilizaţii. “Across the universe” (“De-a lungul universului”) nu are o singură direcţie, este spaţiul infinit al infinitelor posibilităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.