Home Călătorii De vizitat în România Unică în lume: Fecioara Maria de la Şumuleu Ciuc

Unică în lume: Fecioara Maria de la Şumuleu Ciuc

0

Fiecare dintre noi are nevoie, cel puțin o dată în viață de ajutorul Fecioarei Maria. Ei bine, la Şumuleu Ciuc, chiar la ieșirea din orașul Miercurea Ciuc se află o biserică romano-catolică impresionantă prin dimensiuni și vârstă, ce adăpostește în al său altar o icoană unică în lume. I se spune chiar așa: Fecioara Maria de la Şumuleu.

steaua de afara

Am vizitat-o anul acesta, într-o zi a săptămânii, mult după orele prânzului. Mă așteptam să găsesc acolo puhoi de oameni, pentru că Fecioara este recunoscută pentru minunile pe care le-a înlesnit de-a lungul timpului, în viețile celor ce s-au închinat înaintea ei. În schimb, am găsit foarte puțină lume.

Există o parcare amenajată vizavi de biserică, chiar pe marginea drumului. Este spațioasă, ca pentru a asigura locuri tuturor celor ce vin aici în pelerinaj. Cele mai dese sunt autocarele de credincioși.

Biserica de la Şumuleu Ciuc este amplasată stradal și nu are gard. Se cheamă Biserica Franciscană a Maicii Domnului. Este o construcție monumentală, enormă, pe care nu o prea poți cuprinde integral cu vederea decât de la foarte mare depărtare. În plus, este și o construcție foarte veche și renumită tocmai datorită icoanei Fecioarei din altar. Prima biserică franciscană de la Şumuleu Ciuc a fost construită în secolul al XIV-lea, dar de-a lungul sutelor de ani a cunoscut mai multe etape de distrugere, fiind deseori trecută prin sabie de tătari. Treptat, zidurile ei au devenit tot mai bătrâne, bolnave și, la un moment dat, nu i-au mai putut primi pe toți cei care veneau la slujbe. Astfel că s-a decis dărâmarea ei totală. Chiar în același loc, în secolul al XIX-lea a fost construită actuala Biserică, de dimensiuni impresionante.

Curtea bisericii este extrem de spațioasă și pitorească, cu bănci la umbra copacilor, într-o atmosferă de totală liniște și pace. În spatele curții, există un corp de clădire destinat călugărilor franciscani care se nimeresc în zonă. Peisajul este foarte frumos.

Intrarea în Biserica Franciscană a Maicii Domnului pare o mică gaură de șoarece, în raport cu înălțimea zidurilor exterioare și a celor două turnuri. Deasupra intrării, se află o inscripție în limba latină și care, în traducere, înseamnă: „O, Sfântă Fecioară, gloria noastră, din ruină, cu artă măiastră, se reînnoiește sanctuarul Tău”. Deasupra inscripției, se află o sculptură a Fecioarei Maria, turnată în cupru.

La interior… paradis. Biserica este extrem de înaltă și de lungă, cu o uluitoare bogăție de picturi, sculpturi, vitralii și amvoane pe fiecare parte ce străjuiește drumul spre Altar.

Privirile tuturor se duc spre Fecioara de la Şumuleu. Oricât de frumos e tot interiorul, oricât de minunate sunt icoanele pictate sau sculptate, ochii se îndreaptă spre Altar, atrași parcă de un magnet. Fecioara Maria de la Şumuleu reprezintă o sculptură copleșitoare, așezată în Altar, pe cel mai înalt loc de acolo, străjuită de alte două sculpturi minunate, înfățișându-i pe doi dintre regii declarați sfinți ai maghiarimii: Ştefan și Ladislau.

Sculptura Fecioara Maria de la Şumuleu este unică în lume, datorită dimensiunilor sale. Datează de la mijlocul secolului al XV-lea, cel puțin așa se crede, iar identitatea autorului rămâne învăluită în mister. Este cea mai mare sculptură a Fecioarei Maria din lume, măsurând 2, 27 metri lungime. A fost sculptată din lemn de tei, aurit și o reprezintă pe Maica Domnului îmbrăcată în razele soarelui. Fața ei este de o frumusețe și gingășie cu adevărat divine și ține la piept pe Pruncul Iisus. Rochia Fecioarei este albă, exprimând puritatea, iar mantia este de aur, îmbrăcându-i umerii și acoperindu-i poalele rochiei. Întreaga sculptură este înconjurată de raze de soare, sculptate din tei îmbrăcat în aur. Pe cap, Fecioara poartă o coroană, iar în mâna dreaptă are un sceptru. Chipul ei este ușor înclinat, ca pentru a mărturisi dragostea și mila cu care privește la cei îngenunchiați la picioarele sale.

Sculptura Fecioarei Maria de la Şumuleu a fost așezată pe un piedestal ce o ridică cu 5 metri deasupra podelei. Pelerinii trebuie să urce mai multe trepte înguste și abrupte din lemn ca să poată ajunge în fața statuii. Trebuie să se ridice pe vârfuri pentru a putea atinge cu buricele degetelor picioarele Fecioarei. Pe piedestalul icoanei, se află o minunată rugăciune, în limbile latină, maghiară și română, pe care pelerinii o pot rosti, invocând ajutorul Maicii Domnului.

Sculptura a fost adusă la Şumuleu la jumătatea secolului al XVII-lea și de atunci a devenit făcătoare de minuni. Sunt foarte multe mărturiile celor care au trăit la picioarele Fecioarei de la Şumuleu adevărate miracole, primind răspuns la rugăciunile lor disperate.

Faptele atestate de-a lungul secolelor vorbesc despre momentele cruciale din viața comunității din Şumuleu. Astfel, figura Fecioarei Maria a strălucit de mai multe ori, umplând întreaga biserică de lumina soarelui. În alte dăți, chipul său s-a umbrit de mâhnire, anunțând vremuri grele și năvăliri dușmane. Uneori, a urmărit cu privirea pe cei sfâșiați sufletește, veniți să-i ceară ajutorul.

Un amănunt interesant, dincolo de expresia Fecioarei, și care mi-a scăpat din vedere, este rana de pe chipul ei. Pe obrazul drept, se poate vedea o rană roșie. Provine de la un incident petrecut la jumătatea secolului al XVII-lea. Un tătar a încercat să fure icoana, așezând-o într-un car tras de 8 boi. Sculptura s-a făcut atât de grea, încât boii nu au putut sub nicio formă să miște carul din loc. Furios, tătarul a scos sabia și a lovit chipul Fecioarei. Mâna lui a paralizat, dar rana Fecioarei nu s-a mai „vindecat” niciodată. S-a încercat de mai multe ori acoperirea ei cu vopsea, dar de fiecare dată, stratul nou s-a uscat și a căzut.

În fața sculpturii Fecioarei Maria, dar pe un plan mult mai jos, se află o minunată sculptură ce redă o secvență emoționantă: Iisus pe cruce, străjuit de îngeri și arhangheli, pe mai multe etaje, aducându-I slavă. Cele mai multe dintre detaliile acestei sculpturi sunt îmbrăcate în aur.

Vitraliile Bisericii Franciscane a Maicii Domnului sunt de o frumusețe emoționantă, pline de culori și slavă. Icoanele pictate ce străjuiesc drumul spre altar, au dimensiuni impresionante, ce fac pe cei prezenți să își realizeze parcă nimicnicia din fața Domnului. Din păcate, nu prea am reușit să-i identific pe Sfinții evocați acolo.

Tavanul Bisericii Franciscane din Şumuleu exprimă stilul baroc, plin de grandoare, măreție și eleganță. Pe coloanele ce străjuiesc ieșirea din biserică, se poate vedea semnul ordinului franciscan.

Din păcate, deși Biserica Franciscană a Maicii Domnului este un locaș enorm, nu s-a găsit loc și pentru inscripții în limba română. Peste tot se pot citi texte, programe, rugăciuni, istoricul locașului, în limba maghiară, dar absolut nimic în limba română, a statului pe teritoriul căruia se află biserica și sculptura Fecioarei Maria de la Şumuleu. Cu excepția rugăciunii de la picioarele Fecioarei, nu mai există niciun cuvânt în limba română. La ieșire, pe un afiș foarte mic, se menționează, în limba română, câteva vorbe despre zilele în care biserica nu poate fi vizitată (sau ceva de genul ăsta, nu am reținut foarte bine, căci informația era total lipsită de interes).

 

 

 

 

 

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version