Yesman şi sicofant sunt, în limba română, două neologisme, primul recent si folosit mai ales în limbajul comunicării orale (în DEX, precizându-se că este “un cuvânt făcut celebru de Silviu Brucan, în anii 1990), dar ambele consemnate în dicţionarele româneşti actuale, ceea ce înseamnă că au fost asimilate în limba noastră. De altfel, “yesman”, in special, s-a internaţionalizat, fiind utilizat cu forma din limba engleză, de unde a fost împrumutat, în multe alte limbi.
“Yesman”, cu pluralul “yesmeni” (din englezescul “yes” – “da” + “man” – “om”) este termenul care denumeşte “o persoană care aprobă fără discernământ părerea celor din jur; om lingușitor, oportunist, slugarnic” (DEX). Se utilizează frecvent cuvântul “yesman” pentru angajaţii obedienţi, care îşi aprobă constant şi cu entuziasm angajatorii/ “şefii”, indiferent de convingerile personale, cu scopul de a obţine bunăvoinţa acestora, implicit unele avanjate conjuncturale.
Paradoxal, tocmai în limbajul politicienilor, care, teoretic, militează pentru corectitudine, demnitate etc., cuvântul “yesman” apare adesea în discuţiile/ discursurile în care diferenţele de opinii şi de aşa-zisă “ideologie” conduc la acuzaţii reciproce de atitudini oportuniste, dictate de interese şi de fapte similare, cu scopul obţinerii unor avantaje diverse.
Care este legătura între “yesman” şi “sicofant”?
În engleza actuală, “sicofant” (“sycophant”) este sinonim cu “yesman”, având înţelesul de “linguşitor”, in timp ce, în franceză, de exemplu, este asociat cu alte conotaţii negative – “clevetitor, delator, denunțător, pârâtor, informator” – in toate variantele scopul persoanelor numite in acest fel fiind de a obţine un avantaj personal.
Originea termenului “sicofant” se află în limba greacă – “sykophántēs” – unde avea însă, initial, un alt sens. “Sicofanţi”, în Atena antică, erau cei care îi denunţau pe cei care culegeau smochinele înainte de coacere sau exportau smochine (exportul fiind, la vremea aceea, ilegal). Erau, de fapt, după unele opinii/ documente, nişte acuzaţii false, pentru a-l face pe cel acuzat să-i dea denunţătorului roadele culese.
Prin secolul al V-lea i.Hr., erau numiţi “sicofanţi” informatorii profesionişti, iar sistemul juridic atenian permitea ca un acuzator/ informator să judece el însuşi o faptă pe care o denunţase, iar dacă avea câştig de cauză, încasa o parte din amenda/ despăgubirea plătită de cel acuzat. Sicofanții erau, așadar, indivizi care făceau acuzații nu din spirit civic, ci cu unicul scop de a se îmbogăți. Mai târziu, sistemul juridic atenian a încercat să se protejeze de aceşti indivizi, punând amenzi grele pentru cei care făceau acuzații nefondate.
Aristofan (“părintele” comediei antice) surprindea în unele dintre piesele sale de teatru, ceea ce el numea “sykophantias” (“vântul” delatorilor, al denunţătorilor) din faţa căruia oamenii cinstiţi trebuiau să se fereacă. Aristotel (unul dintre cei mai importanți filosofi ai Greciei antice) critica şi el “obrăznicia” demagogilor şi a sicofanţilor, cauză de disensiuni în cadrul comunităţilor, de sărăcire a populaţiei şi pericol pentru democraţia ateniană. Sicofantii erau priviţi ca “paraziţi” ai societăţii, lipsiţi de respect pentru adevăr şi dreptate, care îşi foloseau abilităţile pentru a-și distruge oponenții şi pentru profit.
Sicofantii în Grecia modernă
În Grecia modernă, este numit “sicofant” cel care răspândește în mod intenționat minciuni despre o altă persoană, pentru a dăuna reputației acesteia, pentru a o insulta, discredita (adică un calomniator), fapt care se pedepseşte cu amendă sau închisoare, în funcţie de gravitatea calomniilor.
Schimbarea sensului – de la sicofant la yesman
Cuvântul grecesc “sycophant” a intrat în limbile engleză și franceză la mijlocul secolului al XVI-lea, având, inițial, același sens, în engleză și franceză, ca în greacă – denunțător, informator, acuzator fals. Astăzi, în greacă și franceză, își păstrează sensul pe care l-a avut la inceput, în engleză devenind sinonim cu “yesman” (linguşitor).
Elementul comun între sensurile mai vechi și cele actuale este că “sicofantul” (delator sau linguşitor) este, în ambele cazuri, un fel de parazit, vorbind fals și nesincer în acuzație sau lingușind pentru câștig. Realitatea arată ca sicofantul şi yesman-ul sunt precum cele două fețe ale unei monede – persoana care câștigă favoruri prin lingușiri răspândește, de regulă, și povești și acuzații false în spatele cuiva.
