Ziarul – oglinda vremurilor

Acum, la inceputul mileniului al III-lea, se spune frecvent ca presa (ziare, reviste – tiparite sau in format electronic) este “a patra putere in stat” (dupa Guvern, Parlament, puterea judecatoreasca), un adevarat “watch-dog” (“caine de paza”) al democratiei, care informeaza, analizeaza, sanctioneaza, dupa caz, ceea ce se petrece in realitatea imediata.

Este dinamica, extrem de diversificata, are (ar trebui sa aiba) reguli stricte si aduce in fata publicului caruia i se adreseaza, in timp foarte scurt, informatii din toate domeniile. Am putea fi tentati sa credem ca o astfel de preocupare, de a colecta, a verifica si a comenta fapte, pentru a le oferi cititorului, ar tine exclusiv de epoca moderna. In realitate, istoria ziarului este aproape la fel de veche precum istoria civilizatiei.

“Ziarul” care ar putea fi pus la inceputul unei posibile istorii a jurnalismului este “Acta diurna” sau “Acta diurna populi Romani”, titlu care inseamna “Intamplarile zilei”/“Evenimente cotidiene”.  “Acta diurna”, care se afisa in locurile publice, in Imperiul Roman, in jurul anului 131 i.Hr., era o “foaie”, pe care se consemnau decizii ale Senatului roman, executii in piata publica, nasteri, casatorii, divorturi, data ceremoniilor funerare consacrate unor personalitati din viata cetatii, anunturi referitoare la “Jocurile publice” etc.

Cam in aceeasi perioada, in China, in timpul dinastiei Tang, aparea o “publicatie” asemanatoare, scrisa de mana. In aceasta maniera au circulat stirile, secole de-a randul, pana in momentul in care, in secolul al XV-lea, inventarea tiparului, de catre Gutemberg, a produs o adevarata revolutie, deoarece, spre deosebire de foile scrise manual, paginile tiparite se puteau face in mult mai multe exemplare.

Primul ziar tiparit, intr-o forma foarte asemanatoare cu ceea ce inseamna un ziar astazi, dateaza din 1605. S-a tiparit la Strasbourg, in limba germana, de catre Johann Carolus, tipograf, si se numea “Relation aller Fürnemmen und gedenckwürdigen Historien”, insemnand “ Comunicarea tuturor intamplarilor importante si memorabile”.

Cativa ani mai tarziu, in 1622, la Londra, Nathaniel Butler tipareste primul hebdomadar (publicatie saptamanala) din istoria presei, intitulat  “Weekly News”, in care se gaseau articole cu stiri din strainatate, insotite de relatarea propriilor intamplari ale lui Nathaniel Butler, din calatoriile in “Lumea Noua” (America). Cel mai vechi exemplar conservat din “Weekly News” dateaza din anul aparitiei (1622, 23 mai) si se pastreaza la  British Museum. Tot un hebdomadar – “La Gazette” – publica, in 1631, in Franta, Théophraste Renaudot, medic al regelui si jurnalist.

In secolul al XVIII-lea, pe langa ziare si hebdomadare, apar si reviste (multe de moda), care puneau accent pe impactul vizual, prima publicatie importanta de acest gen fiind “The Gentleman’s Magazine” (1731), in Marea Britanie. In paralel, nenumarate ziare, in Europa, ca si peste ocean, cuceresc teren si tirajele devin din ce in ce mai mari.

Prima agentie de presa internationala  se infiinteaza in Franta, in 1835, coordonata de Charles Louis Havas. Aceasta va deveni, in 1944, Agentia France-Presse, foarte cunoscuta si astazi.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, conceptul “free flow” (libera circulatie a informatiei) subliniaza nevoia ca ziarele (deci informatia) sa ajunga, in mod echilibrat, in toate partile lumii. UNESCO, in anii ’70, aprecia ca tarile din Est si cele in curs de dezvoltare, din alte parti ale lumii, sunt private de accesul la informatie si infiinteaza “Nomic” (Noua ordine mondiala a informatiei si a comunicatiilor). Statele Unite si Marea Britanie au considerat insa ca Nomic este favorabila sferei sovietice (la vremea aceea) de influenta si parasesc UNESCO.

In anii 2000, Internet-ul a bulversat domeniul jurnalismului, accesul la ziarul in format electronic fiind preferat de tot mai multi cititori. Din 2005, un termen care defineste o alternativa la jurnalismul clasic este MOJO (MObile JOurnalist), care vizeaza transmiterea rapida a informatiei de pe teren, de catre jurnalist/sursa, prin apelul la tot ceea ce inseamna tehnologie (fara pix si notite) – laptop, telefon mobil, conexiune la internet etc.

Ziarul in cultura romaneasca

In cultura romaneasca, inceputurile presei sunt ceva mai tarzii decat in Occident, primele aparitii notabile producandu-se in secolul al XIX-lea. Chiar daca nu se poate spune cu precizie care a fost primul ziar romanesc, se stie ca reprezentantii Scolii Ardelene, spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, au avut primele tentative de a publica ziare in limba romana, mai toate esuate, din pricina autoritatilor habsgurgice, care socoteau acest fapt ca o amenintare la adresa autoritatii lor.

Abia generatia pasoptista, in toate cele trei provincii romanesti, a reusit sa publice ziare si reviste, prin care vizau si o trezire a constiintei publice, intr-o perioada de avant revolutionar, sesizabila in toata Europa, cat si pentru promovarea valorilor culturale – “Curierul romanesc” (Bucuresti, 1829, sub conducerea lui Ion Heliade Radulescu), “Albina romaneasca” (Iasi, 1829, sub conducerea lui Gheorghe Asachi), “Gazeta de Transilvania” (1838, Brasov), “Dacia Literara” (1840, Mihail Kogalniceanu) etc.

Fara a avea prestigiul revistelor mentionate anterior, unul dintre cele mai vechi ziare romanesti se pare ca provine din Moldova, tot din secolul al XIX-lea, se numea  “Zimbrulu și Vulturulu” (Iasi). Pentru ca un teanc de ziare “Zimbrulu și Vulturulu”, expediat prin posta, la Galati, cantarea prea greu, i s-au aplicat mai multe timbre (deci, transport mai scump), si asa se face ca ziarul (primul din teanc) a fost cumparat de un colectionar de timbre. Exemplarul acesta a ajuns, peste aproape un secol, la o expozitie internatioanala, iar in 2007, un colectionar englez l-a achizitionat cu peste 800 000 de euro.

Presa interbelica este un moment de referinta pentru publicistica romaneasca, oameni de un exceptional talent si cu verva polemica implicandu-se in acest domeniu. In anii ’30, se tipareau, in Romania, in jur de 700 de ziare si peste 500 de reviste. Ziare notabile erau, la vremea respectiva, “Universul”, “Dimineata”, “Cuvantul”, “Curentul”, “Adevarul”, “Timpul” (ziar la care, incepand cu 1879, fusese redactor si Eminescu) etc. Unele dintre acestea continua sa apara si astazi.