Abuzul de alcool apare la trei din 10 adulti si, din nefericire, mai recent, apare si in randul tinerilor de pana in 25 de ani, chiar si in randul minorilor lasati nesupravegheati. Problema capata proportii ingrijoratoare, intrucat cei care consuma abuziv alcool tind sa faca din acest fapt trecator un obicei care, mai tarziu, se va transforma intr-un declansator al unor afectiuni grave. Acest obicei nesanatos si autodistructiv cauzeaza, in cele din urma, dependenta de alcool.

Consumul abuziv trebuie tratat, cu atat mai mult cu cat persoana respectiva isi poate pierde viata intr-un moment de neatentie sau de inconstienta. De pilda, aceasta se poate urca la volan sub influenta bauturilor alcoolice si o simpla calatorie de 10 minute se poate transforma intr-o tragedie, atat pentru sofer, cat si pentru pietoni sau pentru celelalte persoane angrenate in trafic. Dependenta inseamna insa mai mult de atat. Oricat de tare isi va dori consumatorul sa renunte la abuzul de alcool, nu va reusi, desi constientizeaza riscurile majore ce pot surveni consumului exagerat. Totodata, nu trebuie sa omitem faptul ca majoritatea dependentilor de alcool nu au stare emotionala stabila, ba dimpotriva, unul dintre factorii care conduc la abuzul de alcool fiind aceasta instabilitatea emotionala. Probleme de familie sau propriile probleme pot cauza acest obicei nesanatos. Gravitatea situatie se amplfica daca dependenta nu este tratata corespunzator si cu rezultate pe termen indelungat, caci poate aparea alcoolismul cronic.

In multe situatii, abuzul de alcool pare normal intr-un context asemenea. Spre exemplu, daca parintii consuma alcool, si copiii vor consuma, daca si prietenii tai consuma, probabil si tu vei consuma. Insa acestea nu sunt reguli, desigur, dar cam acesta este mecanismul care conduce la consumul abuziv de alcool. Pe langa faptul ca are implicatii medicale, mai ales sociale foarte grave, abuzul de alcool ne exclude sansele unei vieti traite in normalitate si liniste.

Diverse studii au aratat ca, intr-adevar, consumul de alcool in cantitati extrem de reduse este benefic raportat la starea clinica buna a persoanei respective. Altfel spus, daca vom consuma un pahar de vin o data la o saptamana, cu siguranta acest fapt nu va insemna abuz de alcool, ci, mai degraba, stavilirea unei pofte, a unui capriciu. De pilda, berea este considerata un aliment, insa consumul exagerat are, de asemenea, consecinte grave asupra vietii noastre sociale, dar si asupra sanatatii generale. Atat vinul, cat si berea pot avea efecte benefice. Despre vin se spune ca scade riscul aparitiei bolilor cardiace sau a accidentului vascular cerebral. Trebuie sa intelegem ca orice am consuma, trebuie sa o facem in cantitati moderate si nu trebuie sa abuzam. Sa nu mai ziceam ca in cazul unor persoane cu o stare clinica precoce, pana si consumul moderat poate avea efecte grave asupra sanatatii.

Abuzul de alcool se traduce prin consumul zilnic a mai mult de 1-2 bauturi, insa nu trebuie sa facem din aceasta periodicitate o regula, caci abuzul de alcool este considerat a fi si consumul exagerat intr-o singura zi sau noapte. Exista destule exemple relevante in acest sens care sustin ideea conform careia si dupa o astfel de zi, corpul si alte functii vitale pot ceda brusc, fara macar sa se cunoasca motivul exact al caderii. Si, din pacate, acest episod se poate incheia cu o moarte la fel de subita ca declansarea lesinului. Functiile vitale isi incetinesc ritmul, intervenind astfel inevitabilul.

foto: medicinasanatate.ro

In cazul copiilor sau adolescentilor, abuzul de alcool nu e contraindicat, ci e total interzis, atat din punct de vedere legal, cat si medical, deoarece incetineste procesul dezvoltarii normale, cognitive si sexuale, afecteaza activitatile de invatare, aparand astfel si devierile de comportament atat de specifice printre adolescenti. Apoi, mai exista si femei insarcinate care abuzeaza de alcool si, din nefericire, acest fapt are repercursiuni grave asupra fatului si vietii ulterioare a acestuia. Rezultatul este unul nefast: copilul poate prezenta grave tulburari fizice si psihice, ce ii vor marca toata viata. Desi nu s-au facut destule studii referitoare la consumul de alcool admis in cazul femeilor insarcinate, este strict interzis orice consum, in orice cantitate, moderata sau nu.

Se spune ca abuzul de alcool survine odata cu instalarea unor probleme in viata oamenilor, chiar daca numerosi cercetatori au ajuns la concluzia ca una dintre cauze poate fi structura genetica a fiecarui individ in parte. Unii oameni nu ajung niciodata sa dezvolte aceasta dependenta, pe cand altii sunt predispusi inca din perioada pubertatii acestui obicei nesanatos si periculos.

Acesti indivizi nu vor putea renunta niciodata la abuzul de alcool, atat timp cat nu primesc ajutor specializat si sprijin din partea familiei si prietenilor. Daca exista vointa, nici nu trebuie cautat un ajutor specializat, de vreme ce persoana respectiva este capabila sa inteleaga ce ii face bine si ce nu. Cateodata chiar, nici nu ar trebui sa se apeleze la un ajutor medical sau psihiatric specializat, deoarece unii oameni tind sa se afunde si mai tare in dependenta, odata ce simt ca societatea ii exclude si mai mult, familia ii trimit sa se schimbe.

Trebuie sa se apeleze, in primul rand, la vointa si inteligenta omului de a intelege care sunt riscurile reale in ceea ce priveste abuzul de alcool, ce implica si ce poate obtine daca inceteaza sa mai consume exagerat bauturi alcoolice. Totodata, exista riscul ca dupa ce dependenta a fost doborata, persoana respectiva sa revina la acest obicei nesanatos. Aici vor interveni prietenii, familia si toti cei care au un cuvant de spus in conturarea unei vieti normale.

Daca ne referim la adolescenti, parintii trebuia sa ia in calcul semnele abuzului de alcool. De pilda, daca vor afla ca exista probleme la scoala, ca absenteaza fara niciun motiv sau ca nu se mai bucura de acelasi randament intelectual ca altadata, trebuie sa se intereseze care sunt motivele. De regula, parintii ajung si ei sa exagereze in punerea unui pronostic rapid si fara niciun fundament. Pentru inceput, parintii trebuie sa afle cauzele problemelor de la scoala, iar abia apoi cauzele abuzului de alcool. De multe ori, acestea doua sunt strans legate, desi studiile arate ca abuzul de alcool in randul adolescentilor este cauzat de anturaj, de problemele de scoala sau de cele familiale. Trebuie cautat motivul consumului exagerat de alcool, iar apoi actionat in conditii cat mai prielnice recuperarii. Majoritatea parintilor tind sa exagereze si sa-si pedepseasca serios copiii. Pedepsele, in acest caz, nu fac decat sa inrautaseasca situatia. Adolescentii au nevoie de sprijin si de o aparenta intelegere din partea parintilor, necesare depasirii acestui episod neplacut din viata lor.

foto: orasulvechi.ro
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here