Lumea in care au trait animalele preistorice este fascinanta, iar urmele pe care acestia le-au lasat ne ajuta sa aflam cat mai multe despre existenta lor. Amfibianul Diplocaulus  nu face exceptie, acesta fiind unul dintre urmasii pestilor care s-au retras din mare pentru a trai pe uscat. A fost descoperit in anul 1877, de catre paleontologul Edward Drinker Cope, in Texas, SUA. A trait in perioada permianului inferior, in urma cu 270 de milioane de ani, inainte de aparitia dinozaurilor si a fost una dintre cele mai surprinzatoare creaturi, datorita formei corpului sau, care lasa impresia ca s-a produs  o greseala in alcatuirea sa.

Amfibianul Diplocaulus
Amfibianul Diplocaulus

Caracteristica cea mai neobisnuita a amfibianului Diplocaulus consta in forma capului sau, lat de 30 de centimetri, care avea doua excrescente carnoase, pozitionate lateral, ceea ce facea ca acesta sa semene cu un bumerang, cunoscuta arma din lemn in forma de unghi obtuz. Acest cap era atasat la un corp indesat, asemanator cu cel al salamandrelor, care era plat si destul de lung, masurand 1 metru. Cele 4 picioare scurte erau slab dezvoltate, iar coada era relativ scurta. Capul mare, cele doua excrescente, formate din doua oase lungi situate in spatele capului, si corpul mic ii confereau o infatisare iesita din comun, care il deosebea de ceilalti amfibieni.

Forma ciudata a capului ii era extrem de utila amfibianului, astfel, il ajuta sa se miste prin apa, mai ales impotriva curentului, iar daca cauta hrana pe fundul unei ape era suficient sa isi miste cele doua “coarne” ale capului dintr-o parte in alta, fiindu-i usor, daca se apropria un pericol, sa se ascunda rapid sub nisip. De asemenea, capul il ajuta sa se protejeze de pradatori, deoarece chiar si pradatorilor de mari dimensiuni le era greu sa il vaneze, fiindu-le dificil sa il inghita, deoarece nu isi puteau deschide gura atat mult incat sa ii faca loc acestui amfibian.

Citește și:  Somnul (Silurus glanis), un pește care trăiește în apele dulci de pe toate continentele
Diplocaulus
Diplocaulus

Pentru amfibianul Doplocaulus, coada ii era, de asemenea, foarte utila la inot, si cu toate ca se descurca bine pe uscat, putea sa supravietuiasca pentru perioade indelungate de timp sub apa. O alta caracteristica care il asemana cu salamandrele consta in ochii pozitionati in centru. Hrana amfibianului era formata din insecte, animale mici si pesti. Pentru a vana, dintii sai foarte ascutiti erau de mare ajutor, astfel, el se ascundea in noroi sau in stancile aflate langa o apa si in momentul in care se apropia victima se napustea asupra ei cu dintii sai taiosi.

Amfibianul Diplocaulus a trait in SUA, in statele Texas si Oklahoma si asemeni altor amfibieni, trebuiau sa aiba in apropierea lor o sursa de apa, pentru a-si depune ouale. Fiind fara membrana cu lichid care potejeaza embrionul, numita amnios,  oualele lor nu se puteau depune pe uscat, pentru ca s-ar fi deshidratat, motiv pentru care femelele trebuiau sa le depuna in apa. Alaturi de multe alte descoperiri ale paleontologului Edward Drinker Cope, si acest amfibian ocupa un loc important in crearea unei imagini a modului cum arata Pamantul inainte de aparitia noastra.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.