Cu siguranta, fiecare dintre noi pastram in memorie evenimente, trairi, senzatii, de la diverse varste, acestea sunt parte din istoria noastra personala, ne definesc ca individualitati. Cei mai multi, insa, recunosc faptul ca nu isi amintesc intamplarile din primii trei ani de viata, ceea ce este un fenomen absolut firesc, dupa cum afirma specialistii, care numesc acest fapt « amnezia copilariei ». Se pare ca ceea s-a petrecut pana la, aproximativ, trei ani, se uita in jurul varstei de sapte ani. Este concluzia unui studiu facut de doi psihologi americani, de la Universitatea Emory, din Atlanta, pe care l-au si publicat, in ianuarie 2014, in revisa Memory. Experimentele au implicat 83 de copii, in varsta de trei ani, urmariti de-a lungul mai multor ani, ai caror parinti, intr-o prima faza, au avut misiunea de a-i intreba pe copiii lor si de a consemna sase evenimente recente, pe care cei mici le aveau in memorie – o zi aniversara, o plimbare la zoo, o excursie, un joc etc.
Intr-o a doua faza a fost testata capacitatea copiilor de a-si aminti evenimentele pe care le mentionasera anterior. Cei 83 de copii au fost impartiti in cinci grupe. Celor din prima grupa, cand au ajuns la varsta de cinci ani, li s-a cerut sa isi aminteasca cele sase evenimente pe care povestisera parintilor, in urma cu doi ani. Cei din a doua grupa au fost intrebati acelasi lucru, dar la varsta de sase ani, urmatoarea grupa a fost interogata la noua ani si asa mai departe. Rezultatul ? Daca cei in varsta de 5-7 ani au fost capabili sa isi aminteasca evenimentele povestite in masura de 63 – 72%, ceilalti, de peste opt ani, nu si-au mai amintit, in medie, decat 35% dintre intamplari.
Acest fapt arata ca exista un prag, in jurul varstei de sapte ani, dincolo de care o mare parte din amintirile primilor trei ani de viata se sterg. Aceasta « amnezie a copilariei », spun specialistii, se explica prin imaturitatea anumitor structuri ale creiarului, altfel spus, cei mici nu dispun de o baza neuronala care sa retina, pe timp indelungat, intamplarile din primii trei ani de viata, adica nu au o memorie autobiografica, in stare sa tina minte locuri, date, emotii asociate. Este un fapt cunoscut de mult timp ca memoria fiecarui individ se dezvolta in etape, pe masura formarii constiintei de sine. Un copil, de pilda, nu se poate recunoaste in oglinda decat dupa varsta de 18 luni, cand apar si alte manifestari specifice, care indica faptul ca incepe sa ia act de realitatea ca este o individualitate – sentimentul de jena in public, teama de persoanele straine, folosirea corecta a pronumelor eu, tu etc.
Mai exista si alte mecanisme care determina disiparea sau blocarea anumitor amintiri. Omul dispune, in general, de doua tipuri de memorie – una implicita, a inconstientului, si una explicita, cea care poate fi verbalizata, referitoare la elemente autobiografice sau la cunostintele acumulate in timp. Un rol important il joaca in memorizare si o anumita zona a creierului – nucleul amigdalian (sau amigdala, care nu trebuie confundata cu cea din gat) – implicata in reactiile emotionale puternice.
Astfel, chiar daca cele mai multe amintiri din primii trei ani de viata dispar, la varsta adolescentei, cineva isi poate aminti, de exemplu, daca a fost muscat de un caine, la doi – trei ani, in conditiile in care evenimentul respectiv a fost asociat cu o emotie de teama puternica. De asemenea, lobul frontal are un rol esential in rememorarea unor evenimente indepartate, dar acesta le poate si bloca (avand un rol de « cenzor »), daca acele intamplari sunt generatoare de spaima, de neliniste, de mare suferinta. Mai exista si o « amnezie naturala », care ne ajuta sa uitam o serie de lucruri inutile, pentru a ne menaja creierul.
Este important, asadar, ca fiecare adult sa constientizeze existenta diverselor etape si mecanisme in dezvoltarea memoriei, sa stie ce inseamna « amnezia copilariei », astfel incat sa inteleaga, intr-un mod adecvat, comportamentul celor mici si sa se inteleaga si pe sine, din punctul de vedere al acestei capacitati fundamentale – memoria – fara de care nu am putea « functiona », ca indivizi, in mediul intim, familial, social etc.
