Cercetari recente, din anii 2000, confirma ceea ce altadata putea fi considerata o adevarata “erezie” in stiintele medicale, si anume ca neuronii continua sa se nasca in creierul adult al mamiferelor, inclusiv al oamenilor, de-a lungul intregii vieti. Se deschid, astfel, drumuri, pentru metode terapeutice revolutionare, in cazul maladiilor neurodegenerative, desi mai sunt destule aspecte de elucidat, cum ar fi relatia dintre neurogeneza si memorie, felul in care functioneaza sinapsele, preluarea unor functii neuronale de catre alte zone ale creierului, decat cele consacrate pentru efectuarea anumitor operatii mentale etc.
Pana nu demult, se stia ca orice proces de invatare, adaptare, reactie la stimuli, la varsta adulta, se desfasoara intr-un cadru anatomic al creierului relativ stabil, iar « moartea » unor neuroni, ca urmare a unei leziuni sau boli, genereaza un deficit permanent, din acest punct de vedere. Capacitatea de regenerare a neuronilor a fost intuita inca din anii 1960, de catre biologul american Joseph Altman, dar, la data respectiva, rezultatele cercetarilor sale au fost ignorate de lumea medicala. In prezent, evolutia tehnologiei a permis aprofundarea fenomenului neurogenezei si efectuarea unor studii comparative. Astfel, s-a constatat ca, la varsta adulta, cei mai multi neuroni noi apar intr-o zona numita gyrus dentatus, situata deasupra hipocampului, avand forma unui cilindru cu mici zimti.
Diverse experimente au demonstrat ca stresul incetineste procesul neurogenezei, in schimb acesta este stimulat de invatare si de memorare. Mai mult, se pare ca astfel de activitati (invatare, memorare) au efecte favorabile si in situatiile in care ADN-ul neuronilor este afectat de anumite leziuni. In plus, s-a descoperit ca exista si situatii in care unele leziuni manifestate la nivelul structurii de dubla elice a ADN-ului (structura dublu catenara, asigurata de legaturile de hidrogen dintre cele doua catene de ADN) nu numai ca nu au urmari negative, dar chiar ajuta la functionarea normala a creierului. O echipa de cercetatori neurologi, de la Universitatea din California (SUA), a publicat, in martie 2013, un articol pe aceasta tema, in revista «Nature Neuroscience », in care au fost expuse observatiile facute pe soareci de laborator.
Animalele au fost introduse, timp de doua ore, mai multe zile, intr-un mediu nonfamiliar, dupa care au fost repuse in conditiile de viata normale. In timpul explorarii mediului nonfamiliar, au fost masurate schimbarile produse la nivelul neuronilor, prin masurarea unei proteine specifice, fiind evidente leziunile la nivelul dublei elice, leziuni care au disparut ulterior, in mod spontan. Concluzia a fost ca, in procesul de explorare si de adaptare la un mediu nou, au intervenit modificari ale structurii normale a ADN-ului, recuperandu-se starea de « normalitate » dupa momentul experientei, ceea ce inseamna ca – fapt nestiut pana acum – structurile neuronale si creierul, in ansamblul sau, asa sunt facute sa functioneze, avand resurse inepuizabile de regenerare.
Aceiasi cercetatori au mai aratat ca, in conditiile in care hipocampul, cu rol esential in invatare, memorizare, conservarea amintirilor, sufera o disfunctionalitate majora, se creeaza circuite neuronale alternative in anumite zone din cortexul prefrontal (desi cele doua regiuni nu se afla in apropiere), pentru a compensa deficitul din hipocamp. Descoperirea este incurajatoare, mai ales pentru cei care sufera de Alzheimer, maladie incurabila, la momentul de fata, dar si pentru cei care au avut accidente vasculare cerebrale.
Descoperirea « neuronilor oglinda », de catre un grup de neurologi italieni, este, de asemenea, considerata a fi una dintre cele mai spectaculoase, in pofida faptului ca nu i s-a dat, deocamdata, o prea mare importanta, specialistii nestiind inca in ce fel ar putea-o valorifica. Directorul V. S. Ramachandran, al « Center for Brain and Cognition », din San Diego, aprecia ca este “cea mai importanta descoperire nepopularizata a ultimului deceniu, care va insemna pentru psihologie ceea ce a insemnat ADN-ul in biologie, deoarece va oferi un cadru unitar pentru a explica numeroase predispozitii mentale, abordate empiric pana in prezent ».
« Neuronii oglinda » sunt cei care se activeaza nu numai cand un individ executa o anumita activitate, ci si atunci cand priveste pe altcineva facand activitatea respectiva. Altfel spus, neuronii celui care observa o actiune « imita » neuronii celui care o executa. Descoperirea a fost facuta in cadrul experimentelor pe maimute, dar, ulterior, s-a constatat ca functioneaza si in cazul oamenilor, mai puternic decat la primate, si mai mult la adulti decat la copii. Imitatia este importanta in invatare, in, pana la un punct, dezvoltarea personalitatii umane, in transmiterea valorilor culturale si, evident, in manifestarea empatiei, de exemplu, pentru a lua in calcul, din principiu, numai manifestarile pozitive ale unei asemenea atitudini, desi nu pot fi ignorate nici cele negative, ale caror consecinte pot fi, adeseori, dezastruoase.
Ar putea parea surprinzator, dar numeroase studii au aratat ca omul este fiinta cea mai “mimetica” si chiar cea mai violenta, chiar daca, in urma cu peste o suta de ani, filozoful Gabriel Tarde vedea in « imitatie » principala sursa a « armoniei sociale ». « Neuronii oglinda », in momentul in care oamenii de stiinta vor afla mai multe despre rolul lor, vor putea oferi, probabil, o explicatie pentru natura paradoxala a fiintei umane, capabila, cu masura sau la extreme, de empatie, generozitate, conformism, revolta, violenta, rivalitate etc. Pana la urma, in istoria civilizatiilor, « lupta pe viata si pe moarte » a fost/este, mai degraba, specifica omului decat animalelor. Sa fie doar un mit faptul ca omul, in timp, si-a ponderat instinctul prin inteligenta ?
