Studii de anatomie patologica in RenastereInca din Antichitate, medicii si-au dat seama ca studiul cadavrelor poate oferi informatii esentiale despre fiintele vii si bolile care le afecteaza, dar anatomia patologica s-a conturat ca stiinta destul de tarziu, incepand cu secolul al XVII-lea. Cuvantul „anatomie” provine din grecescul „anatemnein”, care inseamna „a taia”, iar „patologie” este derivat din „pathos” (in limba greaca, „suferinta”), prin urmare, „stiinta suferintei”. In perioada moderna, conceptul de „anatomie patologica” („anapat”), alaturi de epidemiologie (stiinta care studiaza factorii care genereaza diverse boli), patogenie (care vizeaza originea bolilor), semiologie (consacrata semnelor maladiilor), se subordoneaza unei discipline mai generale – patologia (termen intrebuintat cu forma de singular) – care inglobeaza, prin urmare, studiul bolilor, al cauzelor si al mecanismelor acestora.

Primele disectii de cadavre au fost facute inca din secolul al III-lea i.Hr., de catre Herofil din Calcedonia si Etasistrate, doi medici greci, fondatori ai scolii medicale din Alexandria (oras intemeiat de Alexandru cel Mare), unul dintre cele mai renumite centre culturale si stiintifice ale Antichitatii. Herofil a avut indrazneala de a practica disectia in public, in fata curiosilor din Alexandria, fascinati de activitatea medicului, care incerca sa afle cat mai multe despre misterul corpului uman si animal – despre fluxul sangvin, inima, artere, durata si fazele unei sarcini etc. Din nefericire, observatiile sale stiintifice, sintetizate in noua studii, reunite sub titlul „Pulsul”, au disparut in marele incendiu care a devastat Biblioteca din Alexandria, dar s-au mai pastrat fragmente citate in operele stiintifice ale lui Galen, cel mai vestit medic al lumii antice, dupa Hippocrate.Claudius Galenius (disectii)

Galen (Claudius Galenus – 129-201 d.Hr.), doctorul curant al imparatului roman Marcus Aurelius, primul medic care foloseste cuvantul „patologie”,  este autorul a peste cinci sute de studii, bazate pe observarea cadavrelor disecate, informatii valorificate secole de-a randul, pana in perioada Renasterii, cu atat mai mult cu cat, dupa secolul al II-lea, disectiile au fost interzise, din motive religioase. Galen insusi a trebuit, la un moment dat, sa se supuna acestei interdictii, continuandu-si observatiile pe disectii facute pe porci, maimute si alte animale, ceea ce a generat si un numar mare de erori in concluziile sale stiintifice. Galen este si intemeietorul patologiei umorale, sustinand ca principala cauza a bolilor este dezechilibrul diverselor umori corporale sau fluide.

Andreas Vesalius, medic si chirurg din secolul al XVI-lea, nascut la Bruxelles, este primul care, dupa mai bine de o mie de ani, a combatut multe dintre ideile lui Galen. Vesalius a analizat cadavre de animale si a tras concluzii pe care le-a aplicat si corpului uman, preferand sa exploateze mai mult observatiile personale, decat scrierile vechi, punand astfel bazele anatomiei patologice. Intr-una dintre cartile sale – „ Tabulae anatomicae sex” („Sase tabele anatomice”) – din 1583, sunt cuprinse diagrame ale inimii, ale arterelor, venelor si trei desene ale scheletului. Din momentul in care a devenit profesor la Padova, pentru a-si aprofunda cunostintele, facea disectii in public (ca si Herofil, in antichitate), pe cadavrele celor condamnati si executati in piata publica, rezultatele cercetarilor fiind consemnate in principala sa carte – „De humani corporis fabrica libri septem” („Sapte carti despre structura corpului uman”). Textul este insotit de desene executate in atelierul celebrului pictor Titian si sunt combatute o multime de erori, in care medicii crezusera pana la vremea aceea, precum faptul ca ficatul ar fi alcatuit din cinci lobi sau ca mandibula ar fi formata din doua parti. Dar, ca in multe alte domenii, schimbarile nu au fost acceptate cu usurinta, multi contemporani ai lui Vesalius poreclindu-l „Nebunul”, motiv pentru care eminentul specialist a renuntat, pana la urma, la cercetarile sale, devenind medicul si chirurgul Curtii regale spaniole. Astazi se stie, insa, ca aspecte fundamentale ale anatomiei patologice i se datoreaza lui Andreas Vesalius.Andreas Vesalius

In pofida contributiilor lui Vesalius, totusi, fondatorul, in adevaratul sens al cuvantului, al anatomiei patologice este considerat Giovanni Battista Morgagni, medic italian din secolul al XVIII-lea. Lucrarea sa – „De sedibus et causis morborum” („Despre localizarile si cauzele bolilor”), publicata in 1760, in cinci volume, a fost rezultatul a peste 700 de autopsii, baza a tuturor cercetarilor patologice care au urmat. O idee extrem de moderna a lui Morgagni viza faptul ca o autopsie nu insemna mare lucru daca nu se efectua un examen clinic al pacientului, cat timp acesta inca mai era in viata, pentru ca (aspect perfect valabil si in prezent) trebuie cunoscut „normalul”, pentru a se putea identifica „anormalul”.

Pana in secolul al XIX-lea, medicii preocupati de anatomia patologica au intampinat nenumarate dificultati. Nu numai ca trebuiau sa infrunte stigmatul de „jefuitori de morminte”, dar tot ei erau responsabili si de inlaturarea cadavrelor, la finalul disectiei, mult mai tarziu fiind angajati „prosectori” (din latinescul „prosecare” – „a taia”), care ii ajutau pe medici in aceasta complicata activitate.

Anatomia patologica este, si la momentul actual, o stiinta medicala fundamentala, care faciliteaza cunoasterea exacta a structurilor corpului uman si o mai adecvata intelegere a functiilor acestuia. Performantele domeniului se sprijina pe metode si analize sofisticate, devenite posibile prin avansul tehnologic fara precedent – analize histologice (ale tesuturilor) la microscopul electronic sau fotonic, analize moleculare ale ADN-ului si ARN-ului, posibilitatea pastrarii probelor prelevate, a imaginilor, pentru ca mai multi medici sa poata interveni in diagnosticarea corecta a unui bolnav etc.

Asadar, anatomia patologica are un rol esential, in urmatoarele contexte:

  • Identificarea tumorilor si furnizarea unui prognostic in legatura cu gravitatea si evolutia unei boli;
  • In cazul unei interventii chirurgicale, numai un medic anatomo-patolog poate da verdictul daca o tumora a fost indepartata in totalitate sau nu;
  • Realizeaza autopsiile atunci cand cauzele mortii unei persoane sunt incerte din punct de vedere medical; in situatiile suspecte din punct de vedere legal, autopsiile sunt facute de un medic legist;
  • Analizeaza efectele unor medicamente noi, experimentate pe animale de laborator, pentru a se verifica posibilitatea comercializarii acestora.

 

Citește și:  Ce este abacul si cine l-a inventat?

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.