“Ars longa, vita brevis” este un adagiu clasic, având o puternică încărcătură intelectuală și filozofică. Se traduce, literal, prin: “Arta este lungă, viața este scurtă”. La origine, este un aforism al medicului grec Hipocrate (aproximativ 460 – 370 î.Hr.), considerat “părintele medicinei”, autorul celebrului “Jurământ al lui Hipocrate”, rămas, peste timp (inclusiv astăzi), codicele moral al unui medic.
Forma inițială a expresiei, în limba greacă, este: “Ho bios brachys, hē de technē makrē”. Hipocrate se referea la “techne”, cu sensul de “meșteșug” sau “artă practică”, în special în cadrul medicinei pe care o practica. Atunci când această idee a fost preluată de romani, a fost tradusă în latină și a devenit celebră în forma in care o cunoaștem astăzi: “Ars longa, vita brevis”.
Émile Littré, un cunoscut lingvist francez, din secolul al XIX-lea, autorul unui “Dicţionar al limbii franceze”, a tradus varianta completă a expresiei – “Vita brevis, ars longa, occasio praeceps, experimentum periculosum, iudicium difficile” – “Viața este scurtă, arta (meşteşugul/ îndemânarea/ știința) este lungă, ocazia e trecătoare, experiența e înșelătoare, judecata e dificilă”, punctând înţelesurile complete şi nuanţele aforismului lui Hipocrate.
Ars longa, vita brevis – sens şi interpretare
Expresia “Ars longa, vita brevis” sugerează că învăţarea și perfecționarea intr-o artă sau in oricare alt domeniu necesită mult timp și efort (arta este “lungă”), dar viața omului este prea scurtă pentru a atinge desăvârșirea. Prin urmare, este o reflecție filosofică asupra limitelor existenței umane, în contrast cu durabilitatea și complexitatea cunoașterii, asupra fragilității vieții omenești comparativ cu idealurile perene, precum arta, știința sau cunoașterea.
Într-un sens literal şi profesional, mesajul este că un medic (asa cum a gândit Hipocrate), un artist, un meșteșugar etc. ar avea nevoie de ani întregi pentru a stăpâni meseria aleasă, dar viața nu oferă întotdeauna timpul necesar pentru a ajunge la excelență.
În sens modern, expresia “Ars longa, vita brevis” se folosește frecvent pentru a exprima ideea că lucrurile cu adevărat valoroase (arta, creația, cunoașterea) durează dincolo de viața unui individ, devenind moșteniri culturale. Este şi un îndemn pentru oameni să aprecieze timpul, să se dedice lucrurilor care au, cu adevărat, valoare şi să înţeleagă (să mediteze) la limitele condiţiei umane.
Uneori (mai rar), chiar dacă expresia “Ars longa, vita brevis” are o semnificaţie profundă, filosofică, se poate sesiza şi o anume conotaţie ironică, în sensul că, în ciuda dăinuirii “artei”, eforturile “artistului” pot fi ignorate sau apreciate la mult timp după trecerea sa în nefiinţă.
Contexte în care poate fi folosită expresia “Arta este lungă, viața este scurtă”
În forma concisă, latinească, expresia “Ars longa, vita brevis” poate fi utilizată pentru mai multă expresivitate, in diverse contexte, şi cu funcţie persuasivă:
- În discuţii despre valoarea creaţiilor de orice fel (pictură, literatură, muzică etc.), a cunoaşterii/ priceperii într-un domeniu, pentru a sublinia că realizările excepţionale rezistă timpului, că pot inspira generaţiile viitoare, în pofida efemerităţii vieţii.
- Ca argument (motivaţional) în sprijinul eforturilor depuse într-o activitate, care poate avea efecte notabile pe termen lung.
- În înţelegerea fenomenului cultural (artă, ştiinţă), de-a lungul timpului, când putem reflecta la valorile care au traversat secolele şi graţie cărora, astăzi, putem avea o altă înţelegere, mai profundă, a epocilor pe care le-a parcurs omenirea.
