Aselenizarea inseamna a cobori pe suprafata Lunii (Selena -Luna, in limba greaca), fie ca e vorba de sonde spatiale sau de navete cu echipaj la bord. Este un cuvant format dupa modelul substantivului “aterizare” (“a cobori pe pamant”- Terra) si “amerizare” (“a cobori pe apa” – mare).

In mod similar, s-a creat cuvantul “amartizare” (a cobori pe Marte). Cand, in 1869, Jules Verne publica fantastica poveste “De la Pamant la Luna”, aselenizarea era, pentru oameni, un vis, un subiect de proza stiintifico-fantastica. Abia dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, progresul tehnologiei spatiale a facut ca ideea parcurgerii celor 384 000 de kilometri in spatiu, pana la Luna, sa fie luata in calcul ca realizabila. In 1957, rusii lanseaza satelitul Sputnik, in 1961, Iuri Gagarin iese in spatiu cu capsula Vostock si, in acelasi an, presedintele Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy, declara ca aselenizarea este o chestiune de interes national, acordand prioritate programului Apollo.

Erau necesare pregatiri speciale, atat pentru astronauti, cat si pentru functionarea rachetelor spatiale pe orbita si, apoi, la reintrarea capsulei in atmosfera terestra. Dupa mai multe zboruri de incercare si testari, pe 16 iulie 1969, de la Centrul spatial John F. Kennedy, din Florida, Statele Unite ale Americii, naveta spatiala Columbia, a pornit in calatoria spre Luna, in ceea ce s-a numit Misiunea Apollo 11. La bord se aflau Neil Amstrong, Edwind Aldrin si Michael Collins (toti nascuti in 1930).

Neil Amstrong Edwind Aldrin si Michael Collins, Foto: comeuptomylighthouse.blogspot.com

La 21 iulie, la ora 2 si 56 de minute, Amstrong si Aldrin au fost primii care au pasit pe Luna, in acel moment, primul rostind cuvintele care au facut deja istorie: “Un pas mare pentru om si un salt urias pentru umanitate”. Cinci milioane de oameni au urmarit la televizor acest moment care insemna transformarea in realitate a unui vis. Aselenizarea a avut, indiscutabil, in primul rand, o valoare simbolica, dar misiunea a avut si un scop stiintific. S-au facut fotografii, s-au luat probe de roca si sol lunar, s-au amplasat mici statii de cercetare, care sa ofere informatii despre campurile magnetice, despre vanturile solare, investigarea posibilitatii ca Luna sa aiba atmosfera etc.

Au urmat sase alte misiuni spatiale, cu destinatia Luna, ultima, cu echipaj la bord, efectuandu-se in 1972.

moon landing

Prima problema pe care trebuie sa o depaseasca o misiune de aselenizare este legata de viteza foarte mare necesara unei navete spatiale, pentru a scapa din campul gravitational al Pamantului. Singura solutie tehnica descoperita pana in prezent este motorul-racheta, care poate sa isi prelungeasca acceleratia dincolo de atmosfera terestra.

O aselenizare necesita o naveta spatiala capabila sa atinga o viteza care sa depaseasca si gravitatia lunara, inainte de a cobori pe suprafata satelitului natural al Pamantului. Acesta viteza este de 2400m/secunda sau 8640 kilometri/ora. Daca vehiculul spatial nu ar putea fi controlat, din punctul de vedere al vitezei, s-ar izbi de suprafata Lunii si aselenizarea nu ar mai fi posibila. Primele experimente cu sondele spatiale (fara oameni la bord), trimise pe Luna au sfarsit in acest fel.

Adevar sau inscenare?

aselenizare adevarat

Suspiciunile referitoare la aselenizarea din 1969 au prins contur dupa 1970 si au “renascut” dupa ce, in 2009, soda spatiala Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) a fotografiat, pentru prima data, locurile de pe suprafata lunara unde se spune ca au aselenizat diferitele Misiuni Apollo (inclusiv cele fara echipaj). Partizanii “teoriei complotului” sustin ca obiectele pe care NASA le-a prezentat publicului ca fiind resturi/urme ale acestor misiuni sunt neconvingatoare, ca imaginile au o calitate indoielnica, lasand loc interpretarilor. Alte argumente ca aselenizarea nu a avut loc cu adevarat, aduse de catre cei care contesta acest fapt, sunt urmatoarele:

Citește și:  Discul de vinil - din nou la moda
  • Cand astronautii au pus drapelul Statelor Unite ale Americii pe Luna, acesta “flutura” in vant, desi nu exista”atmosfera” pe Luna. Mai mult, drapelul nu are umbra. Contra-argumentul ar fi ca steagul doar pare ca “flutura”, fiind facut dintr-un material rigid, care sa creeze aceasta impresie.
  • Aparatele foto folosite de astronauti erau dotate cu un sistem de marcaj, sub forma de mici cruci; or, pe unele fotografii, aceste cruci sunt “ascunse” de obiecte din prim-plan, ceea ce ar insemna ca au fost adaugate detalii la fotomontaj;
  • Pe luna, in absenta atmosferei, care sa difuzeze lumina, singura sursa este Soarele. Exista insa o serie de fotografii care arata obiecte in umbra, care se vad ca si cum ar fi luminate din alte surse.
  • In anumite fotografii, astronautii sunt in umbra modulului spatial si, totusi, sunt vizibili, iar in altele, unde umbrele ar trebui sa fie intr-o singura directie, sunt, de fapt, in mai multe.
  • Au fost facute 18 663 de fotografii  (multe de buna calitate), considerandu-se ca este un numar neverosimil de mare pentru conditiile de pe Luna.
  • Nu se poate observa, in imagini, nici un crater (urma) pe care, in mod normal, jetul reactorului ar fi trebuit sa il provoace la aselenizare.
  • Praful ridicat de reactor ar fi trebuit sa se depuna macar pe picioarele de sprijin ale modului spatial, ceea ce nu se vede in fotografii.
  • Documentele filmate, daca sunt accelerate la viteza dubla, dau impresia ca au fost facute in atmosfera terestra.
  • In video, la momentul aselenizarii, zgomotul motorului nu se aude, percepandu-se doar vocile astronautilor.
  • In decor, nu se vede nici o stea.
  • Fundalul din fotografiile facute in momente diferite este acelasi. In plus, in doua fotografii cu fundal identic, intr-una se afla modulul lunar, in cealalta nu.
  • Imaginea modulului decoland de pe Luna nu arata urme de fum.
  • Nici un telescop, oricat de puternic, nu a putut, pana in prezent, sa identifice urmele Misiunii Apollo 11 pe Luna.
  • Neil Amstrong, spre deosebire de ceilalti doi astronauti, a refuzat sa jure, cu mana pe Biblie, ca a fost pe Luna.
  • Cel mai derutant fapt este ca NASA a pierdut (?) inregistrarile video si fotografiile originale, cele prezentate publicului fiind niste copii nu tocmai de calitate.

    Lunar Reconnaissance Orbiter, foto: bloggerdigest.wordpress.com
    Lunar Reconnaissance Orbiter, foto: bloggerdigest.wordpress.com

William Charles Kaysing, scriitor american, in 1974, a publicat o carte intitulata “Nu am fost niciodata pe Luna: o escrocherie americana de 30 miliarde dolari”, in care afirma, printre altele, ca probabilitatea de reusita a unei aselenizari este de 0,0017%, deoarece este aproape imposibil, sustine el, ca astronautii sa reziste la doza de radiatii (mortale), in traversarea Centurii van Allen (o zona a magnetosferei, situata la aproximativ 800 de kilometri de Terra, cu o mare densitate de particule energetice, care se afla la originea aurorelor polare). Radiatiile ar trebui sa fie chiar si mai mari pe Luna.

Cu toate acestea, niciun astronaut nu a avut de suferit din aceasta pricina. NASA sustine ca protectia asigurata de costume este foarte buna, dar se pune intrebarea de ce nu se folosesc materiale similare si in alte situatii, in locul sarcofagelor de plumb, de exemplu.

Alti “sceptici” in raport cu Misiunea Apollo 11 considera ca echipajul a ajuns pe suprafata lunara, dar constatarile facute la fata locului, legate de posibilitatea existentei inteligentei extraterestre, i-au facut sa pastreze tacerea si sa livreze oamenilor niste informatii de circumstanta, neadevarate. Pe aceasta idee a fost facut, in 2011, filmul documentar “Apollo 18 – The Secret Mission”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.