Astronomia de observatie si astronomia teoretica
Astronomia, oricat de mult am spune ca este doar o stiinta care studiaza stelele, are si ea complexitatile personale asemeni oricarei stiinte avand in vedere ca in prezent cuprinde foarte multe ramuri. In continuare vom realiza o clasificare a astronomiei, in functie de dezvoltarea ei, pentru a vedea mai bine cum si de unde a pornit, ce insemna pentru omenire, de ce s-a dezvoltat si cu ce ne ajuta acum, iar daca interesul cu care popoarele antice au dus la extinderea ei a fost unul benefic.
Stim inainte de toate ca astronomia a pornit din curiozitate, ceea ce a dus la dezvoltarea astronomiei de observatie, din dorinta oamenilor de a studia cerul si astrele ce li se aratau in fata onchilor, din dorinta oamenilor de a intelege de ce e intuneric si de e lumina, care e rolul astrului suprem – Soarele, care ne lumineaza zilele si care e rolul astrului secund – Luna care da viata noptii. Iar din micile observatii zilnice care aratau o oarecare similaritate in caracterul astrelor au ajuns chiar sa se masoare si timpul si sa se dea nastere la ceea ce azi avem ca si ore, zile, saptamani si luni, ani etc.
Ce a dus la nasterea astronomiei
Astronomia de observatie in cele din urma s-a nascut din nevoia omului de a intelege de ce si cum alterneaza ziua cu noaptea, de ce Soarele apare dintr-un anumit punct si dispare intr-un alt punct total opus, de ce zilele nu sunt egale intre ele si multe altele. Desigur in tot acest context au avut loc ci calcule gresite, teorii valabile pana in punctul in care s-a demonstrat contrariul lor sau pana in punctul in care a avut loc o descoperire menita sa dea totul peste cap. Calendarul dupa care ne ghidam noi zilnic, indiferent de ce natura ar fi el, este un calendar realizat datorita studierii miscarilor si pozitiilor Soarelui si Lunii, ceea ce a dus la formarea unitatilor de masura a timpului numite an, una, zi. La inceput, in Antichitate, toate stelele de pe cer cat si alte corpuri aveau asociata in functie de putere, cate un zeu, cate un spirit, care le controla si le ghida.
Una dintre cele mai vechi dovezi care afirma interesul ce era oferit astrelor ceresti o avem in Sumer, ce dateaza cu trei milenii si jumatate dinaintea lui Hristos, apoi cea din Stonehenge sau Newgrange. Insa si in Egipt au fost descoperite foarte multe dovezi care atesta interesul acordat cerului si sa nu uitam de dovezile Maya, din perioada 1500 inainte de Hristos si 800 inainte de Hristos. Locuitorii din toate aceste zone mentionate au fost foarte interesati de astronomie de observatie si de tot ceea ce se petrece pe cer, dovada fiind sanctuarele construite pentru a putea urmari atat planetele precum Mercur, Sirius sau Venus, cat si pentru a le putea masura toate caracteristicile si astfel s-a nascut o astronomie de observatie, care incet – incet a derivat in astronomia teoretica, motiv pentru care grecii au dezvoltat-o si mai bine, mai ales in perioada 1400 – 300 inainte de Hristos.
O dovada in acest sens, cum ca astronomia de observatie cat si astronomia teoretica au fost existente din cele mai vechi timpuri, avem chiar in poemul epic – vestita Odiseea, un poem traditional pe care Homer l-a scris in secolul al XVIII-lea inainte de Hristos, el facand referire la felul in care stelele de pe cer ii ghidau mai ales pe cei care navigau pe ape, si la felul in care unele grupuri precum Orion, vazuta pe atunci doar foarte putin, si Ursa Mare, influentau si ajutau viata oamenilor. Intr-un fel sau altul astronomia de observatie a fost pusa foarte repede in teorie, chiar daca astronomia pe care o practicau grecii, nu avea mari diferente fata de meteorologie.
Specialistii de la acea vreme erau de parere ca tot ce se intampla pe bolta cereasca si tot ce se vede este de fapt un rezultat al evaporarii si al emanatiilor ce au loc pe Pamant. Diferenta insa dintre fizicienii greci si cei asiro-babilonieni a fost aceea ca primii incercau sa explice prin tot felul de ecuatii matematice ceea ce se intampla in jurul lor si mai ales deasupra, iar cei din urma atribuiau tot felul de puteri magice astrelor, crezand ca acestea erau zeitati. Si ca rezultat in ziua de azi avem astronomia, care se ocupa in continuare cu observarea, studierea si clasarea stelelor si a fenomenelor, si astrologia, care se ocupa cu studiul influentei planetelor asupra destinului uman.
Astronomia veche si formularea primelor teorii
Dintre primii filosofi care au inceput sa manifeste interes fata de Anaximene, Thales si Anaximandros, filosofi care locuiau in Miles. Printre primele teorii formulate de acestia se afla si cea conform careia pamantul era doar o planeta care plutea deasupra apei iar restul de stele ce se vedeau reprezentau tot apa. Ceea ce a fost interesant la unul dintre filosofi si mai exact Thales, a fost faptul ca a prezis prima eclipsa, moment de glorie care i-a adus mult respect. Prima carte stiintifica care vorbea despre ideea suspendarii pamantului in aer i-a apartinut lui Anaximandros, cel care a pus bazele unui principiu conform caruia stelele ar fi agatate cumva de o sfera care se invarte de jur imprejurul pamantului. Presupunerile nu au fost deloc gresite, ceea ce a facut in cele din urma sa dezvolte toate aceste concepte. Un alt punct important in ceea ce a determinat dezvoltarea astronomiei teoretice a fost si scoala pitagoreica, desigur prin intemeietorul sau Pitagora, insa din pacate lucrarile sale nu au fost pastrate pana acum.
Insa atat Pitagora cat si adeptii sau au fost de acord ca Pamantul are intr-adevar o forma sferica, incercand sa explice apoi, de ce stele se misca, determinand si un punct de foc, de mijloc, care inca nu era cunoscut ca fiind Soarele. Unul dintre urmasii lui Pitagora, pe numele sau Philolaos, a venit cu ideea cum ca Soarele si Luna impreuna cu pamantul sunt cele care se invart in jurul a ceva mare de foc, dar acel obiect nu poate fi vizibil din cauza ca ceva si mai mare sta mereu intre el si Pamant. Din aceste idei pornit si clasarea evolutiei pamantului in jurul obiectului cu pricina care a fost determinata ca fiind de 24 de ore. Cu aproape patru secole inainte de Hristos insa, un astronom din Cnidus, pe numele sau Eudoxus a dat nastere unei alte teorii care spunea ca in jurul pamantului se invarte o sfera mai mare, iar in aceasta din urma exista mai multe sfere ce sunt conectate de o natura transparenta.
Conform lui Aristotel s-au format mai multe teorii, insa chiar daca acesta a avut dreptate in unele privinte, a gresit intr-un punct de vedere foarte important si anume, el sustinea cu tarie ca centrul universului este Pamantul. Nici nu e de mirare avand in vedere ca pe atunci erau foarte putine descoperiri facute, iar in prezent Pamantul este o parte infima din ceea ce azi numim Univers. In anul 225 inainte de Hristos se pare ca unul dintre studentii lui Platon a reusit sa estimeze circumferinta Pamantului, chiar daca rezultatul sau a fost la o diferenta de 1000 de kilometri fata de valoarea de azi. Un observator mai inspirat insa, pe numele sau Aristacrchus a venit cu o opinie total diferita fata de cea a lui Aristotel, el spunand ca Pamantul este de fapt cel care se roteste in jurul propriei axe, pe o perioada determinata de 24 de ore, iar odata cu rotirea Pamantului astrele se rotesc dupa el, apoi toate in jurul Soarelui.
Tot Aristarchus a fost cel care a calculat pentru prima data distanta de la Pamant pana la Luna si pana la Soare, reusind sa estimeze o oarecare marime disproportionala a acestora. A adus atunci in prim plan teoria conform careia Soarele era plasat mai departe de 19 ori fata de distanta pe care o avea Luna fata de Pamant, iar Luna era mai mica de vreo 20 de ori fata de Soare. Astfel si-a dat seama ca Pamantul este cel care isi face orbita in jurul Soarelui si nu invers, avand in vedere ca un corp atat de mare nu putea sa graviteze in jurul unuia mic, insa nimeni nu a vrut sa ii sustina ipotezele, deoarece majoritatea vadeau Pamantul ca pe un corp fix in jurul caruia se intampla totul. Putin mai tarziu insa a avut loc si inventia scarii magnitudinilor de catre Hiparh cel care a realizat si o sumedenie de clasificari ale stelelor in functei de stralucirea pe care o aveau.
