Banii aduc fericirea? – Paradoxul lui Easterlin

Banii aduc fericirea? Iată o întrebare la care unii vor răspunde categoric “Da!”, alţii vor spune “Nu!” sau vor apela la o zicere devenită celebră: “Banii nu aduc fericirea, dar o întreţin!”. Valoarea de adevăr a unui răspuns sau altul depinde de perspectivă. Sunt oameni care sunt convinşi că, mai întâi, trebuie să existe posibilitatea de a obţine ceva (cu bani) – hrană, locuinţă, îmbrăcăminte etc. – pentru linişte şi securitate personală şi abia apoi poate fi luată în calcul “fericirea”, care ar presupune un alt nivel financiar.

Sunt şi persoane care trăiesc în opulenţă, dar a căror fericire, din diverse motive, este relativă – fie pentru că acordă tot timpul obţinerii de câştiguri, în detrimentul vieţii personale, fie pentru că ajung să creadă că bunurile materiale sunt mult mai valoroase decât experienţele, amintirile, viaţa alături de cei dragi etc.

Plăcerea de a acumula “obiecte” (cel mai recent iPhone, o mașină de vis, haine de firmă etc.) poate aduce un soi de “fericire”, dar, spun statisticile, numai pe termen scurt, pentru că bucuria achiziţionării unor astfel de bunuri se estompează destul de rapid, pentru a face loc altor dorinţe de acelaşi fel.

O altă atitudine în raport cu banii şi fericirea, frecvent întâlnită şi pe care mulţi o consideră “ipocrită”, este a celor care, neavând probleme financiare şi cărora nu le-a lipsit niciodată nimic, spun: “Banii nu cumpără fericirea!”, subliniind că banii ultrabogaţilor sunt un lux inutil.

În general vorbind, fericirea este o chestiune atât de subiectivă încât are, probabil, tot atâtea chipuri şi definiţii câţi oameni există, iar “secretul” fericirii (în raport cu banii), care face posibilă trăirea acestui sentiment, se află în mâinile fiecăruia dintre noi, dacă învăţăm să-l desluşim şi să găsim drumul potrivit spre ţelurile şi sensul vieţii noastre.

Banii, fericirea şi Paradoxul lui Easterlin

Paradoxul lui Easterlin este un concept din “economia fericirii”, formulat de economistul american Richard Easterlin, în 1974. Acest paradox explorează (pentru prima dată într-un mod coerent, sistematic) relația dintre nivelul de fericire sau satisfacție în viață şi venitul pe cap de locuitor. Paradoxul lui Easterlin presupune următoarele aspecte:

Pe termen scurt și la nivel individual, există o corelație pozitivă între venit și fericire. Adică, persoanele cu venituri mai mari tind să fie mai fericite decât cele cu venituri mai mici, iar creșterea veniturilor unei persoane, în timp, poate duce la o creștere a satisfacției în viață.

Pe termen lung și la nivel național, această corelație devine mult mai slabă sau chiar dispare. Cu alte cuvinte, deși venitul mediu pe cap de locuitor poate crește semnificativ într-o țară, de-a lungul decadelor, nivelul general de fericire al populației nu crește proporțional sau poate rămâne constant.

Explicația acestui paradox implică mai mulţi factori, cum ar fi “adaptarea hedonică” (tendința oamenilor de a se adapta la circumstanțele lor economice), creșterea așteptărilor odată cu creșterea veniturilor și importanța relativă a veniturilor (compararea veniturilor proprii cu ale altora).

Aşadar, paradoxul lui Easterlin sugerează că, deși banii pot cumpăra fericire până la un punct, dincolo de acel punct, alţi factori, non-economici, devin mai importanți pentru bunăstarea subiectivă.

“Economia fericirii” – nu doar despre bani

“Economia fericirii”, conceptul la care face referire Richard Easterlin, este un domeniu interdisciplinar de studiu, care combină elemente din economie, psihologie și sociologie, pentru a analiza și înțelege relația dintre bunăstarea economică și fericirea sau satisfacția subiectivă a indivizilor, explorând modul în care diverși factori economici și non-economici influențează nivelurile de fericire și bunăstare ale oamenilor.

Scopul “economiei fericirii” este de a înțelege cum pot fi îmbunătățite viețile oamenilor nu doar în termeni materiali, dar și în ceea ce privește satisfacția de viață și sentimentul de bine general – sănătatea, relațiile personale, siguranța, educația, mediul înconjurător și sentimentul de apartenență la comunitate, impactul deciziilor economice asupra bunăstării psihologice a cetățenilor, reducerea inegalităţilor sociale, echilibrul între viața profesională și cea personală etc.

Studiile arată că relațiile interpersonale, conexiunile sociale și sentimentul de apartenență sunt factori esențiali pentru fericire, adesea mai importanți decât veniturile materiale.

Ce este “adaptarea hedonică” şi care sunt consecinţele?

“Adaptarea hedonică” sau “banda de alergare hedonică” este un alt concept important în înţelegerea relaţiei dintre bani şi fericire. Aceasta se referă la tendința oamenilor de a se adapta la circumstanțele care se ivesc de-a lungul vieţii, astfel încât “creșterile” sau “scăderile” în nivelul fericirii sunt adesea temporare. De exemplu, o creștere a veniturilor poate aduce fericire pe termen scurt, dar, în timp, oamenii se obișnuiesc cu noul nivel de venituri, iar fericirea lor revine la un nivel stabil.

De fapt, este vorba de un mecanism din creierul uman care face ca atunci când experimentăm ceva care ne aduce în mod durabil o sursă suplimentară de fericire, mintea noastră se adaptează rapid la acest nou standard și starea noastră medie revine la nivelul anterior. De exemplu, dacă o persoană relativ săracă primeşte o moştenire care-i oferă un nivel de trai semnificativ mai ridicat, aceasta va avea, în primele săptămâni, un sentiment mai mare de satisfacție. Destul de repede însă, obişnuindu-se cu acest nou standard, va înceta să se simtă “mai fericită”.

Ce spun studiile despre relația noastră cu banii? Banii cumpără fericirea?

Psihologul Daniel Kahneman şi economistul Angus Deaton, laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie, au publicat, în 2010, un studiu în care au arătat, pe baza unor statistici referitoare la viaţa în SUA, că satisfacţia şi fericirea, la nivel individual, cresc direct proporţional cu creşterea veniturilor. Cei doi au mai remarcat însă că bunăstarea emoțională a americanilor a încetat să crească dincolo de venituri de 75 000 de dolari pe an, moment în care se stabilizează.

În 2021, Matthew Killingsworth, profesor la Universitatea Pennsylvania, într-un studiu care a folosit date dintr-o aplicație care permitea utilizatorilor să-și raporteze “nivelul de fericire” în timp real, analizând răspunsurile a peste 33 000 de persoane din Statele Unite, cu venituri variate, a ajuns însă la o concluzie diferită de cea a lui Daniel Kahneman şi Angus Deaton şi care contrazice şi Paradoxul lui Easterlin – aceea că “toate formele de bunăstare continuă să crească odată cu veniturile”, altfel spus, banii conduc întotdeauna la fericire, indiferent de nivelul de bogăție al unei persoane.

Studiul face o distincție între fericirea “evaluativă” (cum își percep oamenii viața în ansamblu) și fericirea “experiențială” (starea de bine de moment). Conform lui Killingsworth, venitul ridicat contribuie pozitiv la ambele tipuri de fericire, fără o limită clară la care efectul se oprește.

Killingsworth subliniază că veniturile mai mari le oferă oamenilor un sentiment sporit de control asupra vieții lor, ceea ce contribuie la creșterea fericirii. Spre deosebire de ideea că există un plafon după care banii nu mai aduc fericire, studiul lui Killingsworth sugerează că, în general, veniturile mai mari pot aduce constant un plus de fericire, chiar și la niveluri foarte ridicate. Totuși, banii nu sunt singurul factor, iar relațiile cu ceilalţi, sănătatea și alte aspecte non-materiale rămân esențiale pentru o viață împlinită.

Banii vorbesc…

Fie că îi avem sau nu, fie că ne plac sau nu, „banii vorbesc…”. Totul pare să se învârtească în jurul lor, de la cheltuielile zilnice, până la destinul întregii omeniri, de la bucuria unui câștig, la disperarea unei pierderi. Dacă am fi atenți, probabil că am observa că nu trece o zi fără să rostim, măcar o dată, cuvântul „bani”.

Aceasta este o realitate care, de mii de ani, nu doar că nu și-a pierdut relevanța, ci pare să capete o importanță tot mai mare, pe măsură ce felul în care ne trăim viețile devine tot mai dependent de bani. Aici apare un paradox: deși banii sunt, fără să vrem, fundamentul pe care ne construim visurile, idealurile, tot ei sunt sursa neîncetată a frustrărilor și stresului. O întrebare care ne-ar putea clarifica relația cu banii este: îi vedem ca pe un scop sau ca pe un mijloc?

Răspunsul corect, cel puțin teoretic, ar fi că banii sunt un mijloc de schimb (superior trocului), un instrument pentru evaluarea valorii unei mărfi, un etalon de referință și de comparație. Dacă gândim așa, devine evident că nimeni nu și-ar transforma o unitate de măsură într-un scop. Ne propunem să mergem la școală, să obținem o diplomă, să învățăm o meserie, iar pentru toate acestea folosim banii ca un mijloc de a ne atinge scopurile.

Putem înțelege mai bine atitudinea noastră față de bani imaginându-ne că suntem pe malul unui râu și trebuie să decidem cum să acționăm: stăm pe mal și privim apa cum trece, ne aruncăm în valuri și ne lăsăm duși de curenți la voia întâmplării sau luăm din apă doar atât cât ne trebuie pentru a ne face viața mai bună și mai frumoasă?

Cel mai bun lucru pe care-l pot cumpăra banii este libertatea financiară…

Astăzi, relația noastră cu banii tinde să devină tot mai „ciudată” din mai multe perspective, în principal din cauza „monedei scripturale„, a cărei caracteristică principală este că poate fi creată „din nimic”. Moneda scripturală (în engleză, „deposit money„) se referă la depozitele bancare, plățile prin virament, transferurile bancare, conturile curente și alte conturi disponibile în întreaga lume, toate parte dintr-un sistem virtual, la fel cum și banii au devenit, în mare măsură, virtuali. În acest context, nu este surprinzător că a apărut și „portofelul electronic”.

Probabil, în viitorul apropiat, dacă banii continuă să se devalorizeze, vom ajunge chiar noi să ne „dematerializăm”. Cu bani din ce în ce mai virtuali, ne-am obișnuit să credem, în mod greșit, că trebuie să deținem anumite lucruri (obținute cu bani) – o casă de vis, o mașină de ultimă generație, un iaht, o insulă privată sau chiar o proprietate pe Lună – pentru a putea face ce ne dorim, crezând că astfel vom deveni fericiți, generoși, creativi s.a.m.d.

De fapt, realitatea este exact invers: viața va dobândi sens dacă ne concentrăm mai întâi pe “cine/ cum vrem să fim” (fericiți, inteligenți, creativi, generoși etc.), pentru că, odată ce ne dezvoltăm astfel, vom obține bani, vom dobândi lucruri, ne vom îndeplini proiectele și vom câștiga respectul celor din jur.

Pe de altă parte, accesul la fericire, oricât am evita să spunem acest lucru, este condiţionat de bani, iar societatea ar trebui să ofere fiecăruia şansa de a alege singur drumul spre fericirea pe care şi-o doreşte, nu să instituie, insidios, strategii coercitive, care să facă din om sclavul unei căutări obsesive – a banilor, a unei fericiri standardizate, iluzorii. Până la urmă, cel mai bun lucru pe care-l pot cumpăra banii este libertatea financiară, iar o astfel de libertate face drumul spre fericire mai accesibil.